Connect with us

EDUCAŢIE

Ministrul Educației: „Părinții pot participa la festivitățile de începere a noului an școlar, în funcție de condițiile fiecărei școli”

Publicat

în

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli, menţionând că recomandarea ar fi de a se evita, în măsura posibilului, prezenţa acestora alături de elevi sau măcar să nu vină ambii părinţi.

“Părinţii pot participa la festivităţile de începere a anului şcolar, însă în funcţie de condiţiile specifice ale fiecărei şcoli. Este vorba de dimensiunile spaţiilor deschise pe care şcolile le au la dispoziţie. Diferă de la o şcoală la alta, se face recomandarea, mai apăsat sau mai puţin apăsat, de a se evita, în măsura posibilului, prezenţa părinţilor alături de elevi la începutul şcolii sau măcar să nu vină ambii părinţi la începutul şcolii. Nu este o interdicţie, este o recomandare”, a afirmat Cîmpeanu, după videoconferinţa premierului Florin Cîţu cu prefecţii şi reprezentanţii DSP pe tema începerii anului şcolar, potrivit Agerpres.

El a spus că fiecare şcoală are condiţii specifice, iar directorii unităţilor de învăţământ au datoria de a anunţa părinţii cât de mult poate permite accesul.


“Dar, în general, peste tot este permis accesul părinţilor, cu această rugăminte de înţelegere că prezenţa multor părinţi, bunici creează aglomerări care amplifică posibilitatea de transmitere a virusului care se poate întoarce împotriva propriilor copii sau nepoţi, împotriva şcolii cu prezenţă fizică”, a adăugat Cîmpeanu.

CITEȘTE ȘI: Tânăr din Craiova, reținut după ce a spart două mașini și din ele a furat genți și portofele

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Alte 16 cazuri de coronavirus în școlile și grădinițele din Dolj. Șapte elevi ai unei clase care a trecut în online merg la cursuri pentru că sunt vaccinați

Publicat

în

Noua raportare a Direcției Publice de Sănătate Dolj arată faptul că alte 16 cazuri de coronavirus au fost depistate în școlile și grădinițele din județ, 13 fiind în rândul elevilor și trei în cel al cadrelor didactice. 

Potrivit reprezentanților DSP Dolj, aceste cazuri au fost înregistrate în data de 16 septembrie.


Astfel, în online au trecut: o grupă mică a Grădiniței „Piticot” Craiova, Clasa a VI E și X C de la „Frații Buzești” Craiova (excepție fac șapte elevi care pentru că sunt vaccinați merg fizic la ore); grupa mare A de la Grădinița „Prichindel” Craiova; clasa a VII A de la Școala Gimnazială Filiași, Clasa a V A de la Școala „Ghe Țițeica” Craiova; clasa a V C de la Școala Nicolae Bălcescu Craiova; clasele I C și V C de a Școala „Alexandru Macedonski” Craiova; Clasa a X B de la CN „Carol I” Craiova; Clasa a X B de la Liceul „Tudor Arghezi” Craiova; clasa a III A de la Liceul de Artă „Marin Sorescu” Craiova; clasa I B de la Școala Gimnazială Nr. 5 Băilești, grupă mijlocie de la Grădinița Dăbuleni.

În data de 16 septembrie, în județul Dolj au fost înregistrate 161 de cazuri noi de coronavirus.

Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1.000 locuitori în municipiul Craiova este 2.02.


CITEȘTE ȘI: DOLJ: Elevii cu media 10 la examenele naționale din vară, premiați

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

DOLJ: Elevii cu media 10 la examenele naționale din vară, premiați

Publicat

în

Absolvenții de liceu și cei de clasa a VIII-a din județul Dolj, care au obținut media 10 la examenul de Bacalaureat și la Evaluarea Națională, au fost premiați, joi, la sediul Inspectoratului Școlar Județean Dolj.

Au fost premiați cinci absolvenți de clasa a VIII-a (Ancuţa Miriam Lavinia-Colegiul National „Fratii Buzesti” Craiova, Lambucă Rareş Mihai-Scoala Gimnazială „Terraveda” Craiova, Nețăr Theia Maria – Scoala Gimnaziala „Mircea Eliade” Craiova, Niţescu Andra Maria – Colegiul National “Elena Cuza” Craiova, Șerban Sara Gabriela – Scoala Gimnaziala “Nicolae Romanescu” Craiova) și un absolvent de clasa a XII-a (Ciobanu Marta Maria – Colegiul National “Fratii Buzesti” Craiova).

„Transmitem gândurile noastre de apreciere cadrelor didactice, oamenilor dedicați care, în această perioadă de pandemie, pe lângă orele față în față și online, v-au susținut ideile și visele atunci când ați început să vă construiți propriul drum în viață.  Stimați părinți, prin experienţa trăită împreună, prin munca împărtășită, prin valorile și atitudinile transmise, i-ați ajutat să își depășească limitele”, a transmis inspectorul școlar general al ISJ Dolj, Ion Daniel.


Pentru fiecare elev care a promovat evalaurea naţională cu media premiul este de 1.000 de lei, iar în cazul absolventei de liceu, de 3.000 de lei.

CITEȘTE ȘI: Sindicatele anunță că vor da în judecată statul dacă profesorii vor trebui să se testeze din bani proprii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Sindicatele anunță că vor da în judecată statul dacă profesorii vor trebui să se testeze din bani proprii

Publicat

în

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ”Spiru Haret” anunţă că vor da în judecată statul dacă angajaţii din învăţământ vor fi obligaţi să facă teste Covid-19 pe banii lor.

“Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie ‘Spiru Haret’ – federaţii sindicale reprezentative la nivel de sector de activitate învăţământ preuniversitar – avertizează Guvernul României că va ataca în justiţie orice act prin care angajaţii din învăţământ vor fi obligaţi să se testeze pe banii lor pentru depistarea COVID -19″, se menţionează într-un comunicat al celor două organizaţii sindicale.

Acestea spun că înainte să dea o astfel de măsură, premierul “ar trebui să lectureze” Codul Muncii, care, la art. 175 alin (4) prevede că: “Măsurile privind securitatea şi sănătatea în muncă nu pot să determine, în niciun caz, obligaţii financiare pentru salariaţi”, potrivit Agerpres.


“Ţinând cont de acest articol, şi nu numai, orice sumă pentru asigurarea sănătăţii angajatului la locul de muncă trebuie asigurată de angajator. În plus, Guvernul şi-a asumat, încă din martie 2021, să vaccineze 70% din populaţie, cifră care conducea la imunizarea de masă”, spun sindicaliştii.

Ei consideră că, dacă Executivul îşi respecta obiectivul şi, prin campaniile publice, determina 70% din populaţia României să se vaccineze, se ajungea la imunizarea de masă şi nu mai eram sub ameninţarea valului 4 al pandemiei.

“Eşecul guvernanţilor nu trebuie decontat de angajaţii din învăţământ. Având în vedere cele prezentate mai sus şi ţinând cont că peste 60% (193.430 de persoane) dintre angajaţii din învăţământ s-au vaccinat deja, considerăm că orice act normativ prin care se vrea introducerea testării cu plată este atât ilegal, cât şi imoral”, precizează reprezentanţii celor două organizaţii sindicale.


CITEȘTE ȘI: Profesorii, medicii și militarii, vaccinați obligatoriu sau testați cu bani din buzunarul lor

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.