Connect with us

EDUCAŢIE

Ministerul Educaţiei promovează, în judeţul Olt, vaccinarea împotriva COVID şi testarea elevilor în şcoli

Publicat

în

Secretarul de stat în Ministerul Educaţiei, Marina Ştefania Manea, a fost prezentă în judeţul Olt, joi, pentru a promova Campania „Vaccinare şi testare pentru învăţare”.

Reprezentantul ministerului a avut o videoconferinţă cu directorii unităţilor de învăţământ, cu inspectorii şcolari, împreună cu reprezentantul Direcţiei de Sănătate Publică.

„Campania intitulată Vaccinare şi testare pentru învăţare, coordonată de către Ministerul Educaţiei, se întinde în toate judeţele ţării. Cei cinci secretari de stat din cardul Ministerului au o planificare a vizitei în judeţe pentru a discuta cu directorii unităţilor de învăţământ şi cu inspectorii şcolari cele două probleme mari ale acestei campanii, anume vaccinarea şi testarea. Prezenţa noastră în teritoriu pe aceste două componente nu se justifică în sensul în care noi nu ne aflăm în faţa colegilor profesori pentru a le vorbi despre problematica medicală sau sanitară, pentru a le oferi sfaturi în această direcţie. De aceea am considerat necesară prezenţa specialiştilor în domeniu alături de noi”, a declarat Marina Ştefania Manea.


Ea a adăugat că prin vaccinare şi testare se va putea reveni mai repede la şcoală.

„Lansăm această campanie, venim în sprijinul Ministerului Sănătăţii pentru a promova importanţa vaccinării cadrelor didactice şi a testării personalului din şcoli şi a elevilor, mai ales că avem instrumentele necesare în instituţiile de învăţământ. Subliniem importanţa vaccinării şi testării, mesajul nostru este unul foarte clar: ne dorim dorim reîntoarcerea fizică la şcoală a elevilor, atunci când contextul epidemiologic va permite acest lucru. Pentru ca acest lucru să fie posibil, credem că este necesar să fim cât mai mulţi dintre noi convinşi de importanţa vaccinării, iar elevii noştri, împreună cu familia, să fie convinşi de importanţa testării focalizate”, a mai spus reprezentantul Ministerului Educaţiei.

Marina Ştefania Manea arată că, în general, părinţii nu sunt de acord cu testarea pentru COVID a copiilor, în şcoli.


„Cred că de foarte multe ori, principala piedică în testare o reprezintă reţinerea familiilor elevilor de a le fi administrate aceste teste. În teritoriu, părinţii, reprezentanţii părinţilor care au participat la întâlniri, mi-au spus că există o reticenţă din aprtea familiilor de a fi administrate testele pe care le consideră invazive şi care produc discofort copiilor sau multe alte motive pentru care se raportează aşa la testare”, a mai spus aceasta.

În judeţul şcolile din Olt, din peste 15.000 de teste rapide distribuite unităţilor de învăţământ, doar 433 au fost folosite.

„Au fost recepţionate de către DSP pentru şcoli un număr de 20.800 de teste. Spre şcoli au fost distribuite 15.530 teste. Unităţile şcolare care au făcut teste sunt în număr de 216, din cele 409 existente. Se ştie că în mediul urban fiecare unitate are medic de medicină şcolară care a putut face acest test, iar în rural  există doar la Osica de Sus. În restul unităţilor şcolare, s-au făcut teste prin intermediul cadrelor medicale de la SAJ. Procedura este că testele se folosesc la persoanele simptomatice. Nu se testează copiii în masă, preventiv. Copiii care au probleme de sănătate, în general, rămân acasă şi nu ajung la şcoală, fiind testaţi prin celelalte mijloace. Până la 2 aprilei, până la începutul vacanţei, au fost folosite 433 de teste dintre care 35 au fost pozitive. Dintre acestea, 16 au fost cadre didactice, 13 elevi şi şase personal auxiliar”, a declarat Maria Magdalena Mateică, reprezentant DSP Olt.

Ea a conchis: „Părinţii trebuie să-şi dea un acord. Trebuie o mai mare aderenţă la această testare. Părinţii intervin şi nu semnează acel formular de acord pentru a fi testat copilul”.

La eveniment au fost prezenţi şi prefectul Florin Homorean şi inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu.

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

Alte câteva sute de elevi din Dolj fac cursuri online începând de miercuri. Situația școlilor

Publicat

în

Crește numărul cadrelor didactice sau nedidactice și al elevilor infectați cu coronavirus și astfel alte noi clase ale școlilor și grădinițelor din județul Dolj desfășoară activitate online, începând de miercuri.

Potrivit reprezentanților DSP Dolj, miercuri au fost înregistrate 32 de noi cazuri, dintre care 23 în rândul elevilor și 9 în cel al cadrelor didactice/nedidactice.

În data de 22 septembrie, în județul Dolj au fost înregistrate 303 cazuri noi de coronavirus.


Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1.000 locuitori în municipiul Craiova este 3.36.

Noua situație din școli este următoarea: 

ELEVI


Nr.crt Unitatea de invatamant Nr. cazuri Observatii
1 Lic Tehnologic Transporturi Cai Ferate 2 Activitate on line la cls XB, XIIB
2 Lic Teoretic Henri Coanda Craiova 1 Activitate on line la cls X D
3 CN Carol I 1 Activitate on line la cls IX B
4 Gr cu pp Sf Lucia Craiova 1 Activitate on line la grupa mijlocie
5 Sc Gim Sf Dumitru Craiova 1 Activitate on line la cls VI D
6 Sc Gim Mircea Eliade Craiova 1 Activitate on line la cls IV B
7 Sc Gim Traian Craiova 4 Activitate on line la cls VI A, VIB, VIIIC
8 CN Fratii Buzesti 3 Activitate on line la cls VII D, F/izolat
9 Lic Teoretic Mihai Viteazul Bailesti 1 Activitate on line la cls XII D
10 CN Pedagogic Stefan Velovan Craiova 1 Activitate on line la cls V E
11 CN Economic Gheorghe Chițu Craiova 2 Activitate on line la cls XB, XII C
12 Sc. Gim. Nicolae Balcescu Craiova 3 Activitate on line la cls IIIA, IIIC, PC
13 Sc. Gim.nr. 5 Bailesti (gradinita) 1 Activitate on line la grupa mijlocie B
14 Lic Voltaire 1 Activitate on line la cls IX C

CADRE DIDACTICE SI NEDIDACTICE

Nr.crt Unitatea de invatamant Nr. cazuri Observatii
1 Gr cu pp Sf Lucia Craiova 1 Activitate on line la grupa mijlocie
2 Șc Gim ”Gheorghe Bibescu” Craiova 1 Izolata
3 CN Carol I 3 Izolati, cls IV a B on line
4 Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă”Sf. Vasile” Craiova 1 Izolata/2 elevi (clsIV) on line
5 Sc Profesionala Valea Stanciului 1 izolata
6 Sc Gim Rojiste 2 izolati

CITEȘTE ȘI: Explozie de cazuri de COVID în județul Dolj. 13 localități au rată de infectare peste 3 la mia de locuitori

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Vaccinarea în școli, în linie dreaptă. Formularele pentru acord vor ajunge în curând în instituții

Publicat

în

Vaccinarea în şcoli e încă blocată în regulile GDPR, însă sunt şanse să demareze cât de curând, dă asigurări Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

La o săptămână de la începerea şcolii, campania de vaccinare a elevilor e blocată în hârtii. Părinţii nu sunt surprinşi însă de bâlbâielile autorităţilor care abia acum stabilesc cine va prelucra datele cu caracter medical personal prevăzute în formularul prin care îşi exprimă intenţia de vaccinare.

„E ceva normal în România. Cam asta se întâmplă de fiecare dată când e ceva important”, spune un părinte.


Puţin peste 200.000 de elevi s-au vaccinat până acum, iar cei mai mulţi au între 18 şi 19 ani. Directorii şcolilor aşteaptă baza legală prin care pot solicita echipe mobile de vaccinare, potrivit Digi24.

„Părintele se prezintă cu actul de identitate, certificatul de naștere, avem documente pe care le procesăm. Noi prelucrăm date ale copiilor, avem acces la informație, însă din punct de vedere al actului medical, cadrul legislativ trebuie sa fie mai bine pus la punct. Așteptăm și noi să se finalizeze această bază legală”, spune directorul unei școli.

Părinţii elevilor din clasele mici sunt cel mai greu de convins, spun profesorii.


„Vaccinarea se face la copii peste 12 ani, dar dacă doresc părinții copiilor sub 12 ani există 2 formulare pe care parinții trebuie să le completeze și date cabinetului medical. Numele copilului, numele părintelui, adresa, vârsta și acordul de prelucrare a datelor”, spune un părinte.

Formularele pentru “intenția de vot” referitoare la vaccinare vor ajunge în scurt timp în şcoli, spune ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Am transmis o solicitare către Ministerul Sănătății pentru a elabora acel formular de exprimare a intenției de vot. În scurt timp vom avea răspuns și vom putea distribui în școli aceste formulare care nu sunt obligatorii. Părinții pot să completeze aceste formulare cu DA, NU, SUNT INDECIS. Ne interesează răspunsurile cu DA pentru a putea organiza echipe mobile împreuna cu CNCAV și DSP”.

„Vccinarea nu trebuie să fie blocată din cauza că nu există încă un aviz. Una e acel formular și alta e procesul de vaccinare, care se desfășoară respectând aceleasi reguli de vaccinare ca în celelalte centre care au functionat inclusiv în anumite săli de sport”, adaugă Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

CITEŞTE ŞI: Elevii și studenții pot primi rețete și trimiteri medicale direct de la cabinetul unității

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Elevii și studenții pot primi rețete și trimiteri medicale direct de la cabinetul unității

Publicat

în

Elevii și studenții pot primi rețete și trimiteri către medicul specialist direct de la cabinetele medicale din unitatea de învățământ, fără se se mai țină cont de domiciliul acestora.

Potrivit CAS Olt, începând din acest an școlar elevii și studenții cu urgențe medicale au dreptul la prescripție pentru medicamente  de la cabinetele medicale școlare sau studențești, indiferent unde au domiciliul.

Elevii și studenții pot primi rețetă medicală pentru maximum șapte zile dar și bilet de trimitere către un medic specialist.


Până anul acesta, doar elevii și studenții cu domiciliul în altă localitate față de cea în care se află unitatea de învățământ puteau beneficia de bilet de trimitere sau prescripție medicală.

CITEȘTE ȘI: Aproape 2.000 de elevi din Olt, în online, din cauza COVID-19. Care sunt şcolile

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.