Connect with us

EDUCAŢIE

Înscriere la clasa pregătitoare SCHIMBATĂ din acest an

Publicat

în

Copiii s-au reîntors la școli, iar cei mai mici au avut mari emoții pentru prima întâlnire cu sala de clasă și cu colegii. Lucrurile s-au schimbat în 2021 în ceea ce privește înscrierea la clasa pregătitoare, arată un proiect de ordin al Ministerului Educației care a fost pus în dezbatere.

Mai exact, ordinul prevede ca intrarea copiilor în ciclul primar nu e condiționată de urmarea unei grupe mari la grădiniți așa cum a fost până acum, astfel că Zilele Porților Deschise în cadrul instituțiilor de învățământ sunt eliminate.

Proiectul de ordin prevede ca micuții care împlinesc vârsta de șase ani până la data de 31 august 2021 inclusiv să fie înscriși la clasa pregătitoare, astfel că nici procesul de înscriere nu mai e nevoie să fie urmat de terminarea unei grupe mari din cadrul grădiniței.

Grupa mare a fost inclusă în învățământul obligatoriu după ce în anul 2019 președintele statului a promulgat Legea educației naționale cu nr. 1/2011, dar aceasta nu prevede că preșcolarii care nu au terminat-o nu pot fi înscriși în învățământul primar.

O altă măsură prevăzută anul trecut care rămâne valabilă și pentru anul școlar 2020-2021 stipulează că evaluarea copiilor de către centrele județene de resurse și asistență educațională se face doar în două cazuri:

-copilul nu a frecventat grădiniţa;

-copilul s-a întors din străinătate.

Înscrierea în clasa pregătitoare se va face în două etape:

-între 15 martie şi 29 aprilie 2021, prima etapă, părinţii vor putea completa online sau la şcoală cererea-tip de înscriere;

-între 24 şi 31 mai 2021, a doua etapă, se depun cererile-tip de înscriere la secretariatul şcolii aflate pe prima poziţie dintre cele trei opţiuni exprimate, pentru copiii care nu au fost înscrişi în prima etapă sau nu au participat.

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

DECIZIE: Elevii din anii terminali pot merge la şcoală, în zonele roşii, cu o condiţie

Publicat

în

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a decis vineri seară că elevii din ani terminali pot merge fizic la școală în zonele roșii, cu condiția ca incidența infectărilor la 14 zile să nu depășească 6 la mie. 

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a adoptat în ședința de vineri Hotărârea nr. 15.

Pe lângă actualizarea listei statelor și zonelor considerate ca fiind cu risc crescut epidemiologic, CNSU a decis ca este permisă continuarea studiilor cu prezență fizică la școală pentru elevii din anii terminali, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății, dar doar în zonele unde incidența cumulată la 14 zile nu depășește 6 la mia de locuitori, relatează digi24.ro.

“Se abilitează Ministerul Educației și Cercetării și Ministerul Sănătății în vederea modificării Ordinului comun nr. 3235/93/04.02.2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS- CoV-2, în sensul participării fizice la cursuri, a elevilor din clasele a VIII-a, a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, indiferent de scenariul în care se află localitatea, dar fără a depăși rata de incidență cumulată în ultimele 14 zile de 6/1.000 de locuitori”, se precizează în textul hotărârii.

Documentul poate fi consultat aici:

Hotararea CNSU nr. 15

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Ministrul Educaţiei anunţă organizarea de concursuri pentru directorii de şcoli. Când ar putea avea loc

Publicat

în

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat joi, la Europa FM, că în acest an – cel mai târziu în lunile octombrie-noiembrie, vor fi organizate concursuri pentru ocuparea posturilor de directori și directori adjuncți pentru toate școlile din țară.

El a precizat și că ar susține ca titularizarea profesorilor să se facă pe perioadă determinată, relatează hotnews.ro.

Redăm dialogul între moderator și ministru:

Sorin Cîmpeanu: „Este mare nevoie de profesionalizarea performanței în școlile românești. Pentru asta trebuie să ai conduceri în școli selectate pe criterii relevante și obiective. Pentru asta trebuie să ai organizate concursuri pentru directorii de școli. Este un element esențial dacă vrei să faci evaluare, pentru că în orice sistem directorului școlii va fi implicat în evaluarea cadrelor didactice pe criterii de performanță, legate de criteriile de performanță ale elevilor.”

Europa FM: „Ce să înțeleg, că urmează un proces de scoatere la concurs a tuturor posturilor de directori din țara asta?”

Sorin Cîmpeanu: „Cu siguranță, da.”

Europa FM: „Chiar și pentru cei care sunt pe funcții cu concurs, și așa mai departe?”

S.C.: „Cu siguranță, da. Și obiectivul este să reușim acest lucru înainte de vacanța de vară.”

Europa FM: „Ar fi scoase la concurs posturile de director?”

S:C.: „Tot. Director, directori adjuncți.”

„Până în vară nu mai este mult. În cel mai rău caz aceste concursuri ar trebui să se deruleze în lunile octombrie – noiembrie.”

În ceea ce privește titularizarea, Cîmpeanu a declarat că „există voință politică” pentru a se trece de la titularizare pe perioadă nedeterminată la perioadă determinată.

”Nevoia de evaluare a cadrelor didactice pe criterii de performanță, indisolubil legată de performanța elevilor este un lucru foarte clar. Asta este marea provocare, lucrurile trebuie schimbate… Trebuie să ai și cu cine, pentru că sunt 220.000 de profesori. Întâi trebuie să clarificăm la nivel macro managementul de sistem: relația dintre minister, inspectorate, școli și autorități locale. Cine ar face evaluarea? Inspectoratele de acum?” a mai spus acesta.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Școlile din județul Dolj cu cele mai multe cereri pentru cursuri remediale

Publicat

în

6.287 de elevi doljeni s-au înscris pentru a participa la cursurile remediale, reprezentând 15% din numărul total al elevilor din învățământul primar și gimnazial. 

Potrivit unui comunicat remis de ISJ Dolj, în urma centralizării datelor, au fost înregistrate 6.287 solicitări, din care 4.645 din mediul rural și 1.642 din mediul urban.

Totodată, 4.098 de cereri au fost înregistrate la nivel primar și 2.189 la nivel gimnazial.

Unitățile școlare în care au fost înregistrate cele mai multe solicitări sunt:

Liceul Teoretic Amarăștii de Jos 304
Scoala Gimnazială Filiași 303
Scoala Gimnazială “Ion Creangă” Craiova 208
Liceul Teoretic “George St. Marincu” Poiana Mare 202
Scoala Gimnazială Bucovăț 170
Scoala Gimnazială Bralostița 155
Scoala Gimnazială Unirea 150
Scoala Gimnazială Ostroveni 146
Liceul Tehnologic “Petre Baniță” Călărași 145
Liceul Tehnologic “Constantin Nicolaescu-Plopsor” Plenița 145
Scoala Gimnazială “Amza Pellea” Băilești 142
Liceul de Industrie Alimentară Craiova 138
Liceul Tehnologic de Transporturi Auto Craiova 136
Scoala Gimnazială Bistret 132
Scoala Gimnazială Caraula 119
Scoala Profesională Valea Stanciului 107

Potrivit ISJ Dolj, un număr mic de solicitări a fost înregistrat la: Colegiul Național „Fratii Buzești” Craiova (1), Scoala Gimnazială „Nicolae Caraș” Ciupercenii Noi (1), Scoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Craiova (2), Scoala Gimnazială Bratovoești (2), Școala Gmnazială nr. 1 Mârșani (2).

Conform calendarului aprobat de MEC prin Ordinul nr. 3300/2021, în data de 5 martie va avea loc stabilirea de către inspectoratul școlar a unităților de învățământ care vor organiza activități remediale în cadrul Programului național pilot de tip “Școala după școală”, dintre cele care au optat pentru organizarea acestor activități.

„Reamintim că scopul principal al Programului național pilot de tip „Școala după școală“ este organizarea, în școlile cu clase de învățământ primar și gimnazial, de activități remediale, în vederea acordării de sprijin elevilor pentru formarea competențelor specifice, sporirea șanselor de succes școlar și de acces la niveluri superioare de educație și diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii”, se arată în comunicatul de presă al ISJ Dolj.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.