Connect with us

EDUCAŢIE

Elevii din peste 100 de şcoli din judeţul Olt încep cursurile în clădiri fără autorizaţie sanitară de funcţionare

Publicat

în

Mai sunt două săptămâni până la începerea anului şcolar şi, în continuare, peste 100 de unităţi de învăţământ din judeţul Olt nu au autorizaţie sanitară de funcţionare.

Potrivit unei situaţii transmise de Direcţia de Sănătate Publică (DSP) către Prefectura Olt, din totalul de 489 de unităţi de învăţământ din judeţ, 111 nu sunt autorizate din punct de vedere sanitar.

Elevii vor reveni pe băncile școlii din data de 13 septembrie. Ministrul Educației a anunțat că la ceremoniile de deschidere a noului an școlar se impun, pentru a siguranța copiilor și a părinților, purtarea obligatorie a măștii și o durată a evenimentului de maxim o oră jumătate.


Anul școlar se structurează pe două semestre a câte 34 de săptămâni în total, după cum urmează:

Semestrul I va avea 14 săptămâni de cursuri dispuse între 13 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021.

Semestrul II va avea 20 de săptămâni de cursuri dispuse între 10 ianuarie 2022 – 10 iunie 2022. Aici se include și programul ‘Școala Altfel’ din perioada dintre 8-14 aprilie unde se pot organiza fazele naționale ale olimpiadelor școlare.


Vacanțe:

25- 31 octombrie 2021: vacanță pentru învățământ preșcolar și primar;

23 decembrie 2021- 9 ianuarie 2022: vacanța de iarnă;

15 aprilie 2022- 1 mai 2022: vacanța de primăvară;

11 iunie 2022- până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 – 2023, vacanța de vară.

CITEŞTE ŞI: Ministrul de Interne: Peste 17.500 din 25.500 de clădiri școlare nu sunt autorizate de ISU

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

Elevii și studenții pot primi rețete și trimiteri medicale direct de la cabinetul unității

Publicat

în

Elevii și studenții pot primi rețete și trimiteri către medicul specialist direct de la cabinetele medicale din unitatea de învățământ, fără se se mai țină cont de domiciliul acestora.

Potrivit CAS Olt, începând din acest an școlar elevii și studenții cu urgențe medicale au dreptul la prescripție pentru medicamente  de la cabinetele medicale școlare sau studențești, indiferent unde au domiciliul.

Elevii și studenții pot primi rețetă medicală pentru maximum șapte zile dar și bilet de trimitere către un medic specialist.


Până anul acesta, doar elevii și studenții cu domiciliul în altă localitate față de cea în care se află unitatea de învățământ puteau beneficia de bilet de trimitere sau prescripție medicală.

CITEȘTE ȘI: Aproape 2.000 de elevi din Olt, în online, din cauza COVID-19. Care sunt şcolile

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Elevă din Caracal premiată de Primărie pentru media 10 la examenul de Bacalaureat

Publicat

în

O elevă din  Caracal, judeţul Olt a fost premiată de Primăria Municipiului pentru performanţa  de la examenul de Bacalaureat.

Eleva Rafaela Quirini de la Liceul Teoretic “Mihai Viteazul” a obținut media 10 la Bacalaureat în sesiunea din iulie 2021, iar performanța acesteia a fost premiată de Primăria Caracal.

Premierea a avut loc, miercuri, unde au fost prezenți și consilierii locali care au felicitat-o pe elevă.


,,Consilierii locali, în nume propriu, au ținut să o premieze pe cea care a devenit un simbol pentru colegii săi mai mici”, transmite Primăria.

CITEȘTE ȘI: Premierul spune că părinții vor primi 75% din salariu mediu brut, dacă școlile se închid și vor sta acasă cu copiii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

DOLJ: Alte aproape 20 de clase de elevi au trecut online începând de marți. 253 de cazuri de Covid, raportate miercuri

Publicat

în

Alte noi clase ale școlilor din județul Dolj desfășoară activitate online, începând de marți, după ce au fost depistate cazuri de coronavirus în rândul elevilor și cadrelor didactice. 

Potrivit reprezentanților DSP Dolj, marți au fost înregistrate 22 de cazuri, dintre care 18 în rândul elevilor și patru în cel al cadrelor didactice.

În data de 21 septembrie, în județul Dolj au fost înregistrate 253 de cazuri noi de coronavirus.


Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1.000 locuitori în municipiul Craiova este 3.17.

Noua situație din școli este următoarea: 

ELEVI


Nr.crt Unitatea de invatamant Nr. cazuri Observatii
1 CN Pedagogic Stefan Velovan Craiova 3 Activitate on line la cls VIII A, X D, XI E
2 CN Economic Ghe Chitu Craiova 1 Activitate on line la cls X B
3 Liceul cu Program Sportiv ”Petrache Trișcu” Craiova 1 Activitate on line la cls IX B
4 Scoala Gimnaziala nr 5 Bailesti 1 Activitate on line la cls V B
5 Lic Teoretic Henri Coanda Craiova 1 Activitate on line la cls IX D
6 Lic. Teoretic Mihai Viteazul Bailesti 2 Activitate on line la cls XIA, cls VII B era deja on line
7 Scoala Gimnaziala Filiasi 2 Activitate on line la cls IV C si V A
8 Scoala Gimnaziala Al Macedonski Craiova 2 (frati) Activitate on line la cls pregatitoare A si II C
9 CN Carol I 4 Activitate on line la 4 clase (IB, IVC, VIB, VIIIA)
10 Lic Voltaire 1 Activitate on line la cls XII D

CADRE DIDACTICE SI NEDIDACTICE

Nr.crt Unitatea de invatamant Nr. cazuri Observatii
1 Lic. Teoretic Mihai Viteazul Bailesti 1 izolata
2 Scoala Gimnaziala ”Amza Pelea” Bailesti 3 Activitate on line la cls II A si IV A

CITEȘTE ȘI: Aproape 2.000 de elevi din Olt, în online, din cauza COVID-19. Care sunt şcolile

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.