Connect with us

EDUCAŢIE

De ce nu pot fi folosite testele rapid COVID, în şcolile din Olt. Explicaţii oficiale

Publicat

în

700 de teste rapide pentru COVID-19, donate Colegiului Naţional „Ion Minulescu” de către o societate de pe platforma industrială, nu au putut fi folosite din lipsa unor norme metodologice aşteptate în zadar de la Ministerul Sănătăţii.

Prezent luni seară, la emisiunea „Reporter 24”, inspectorul şcolar general al ISJ Olt, Victor Iacobescu, a dat vina pe lipsa comunicării dintre Educaţie şi Sănătate. El a adăugat şi că este vorba despre o lipsă de implicare a unor persoane.

„Parcă uneori relaţia Educaţiei cu Sănătatea lipseşte cu desăvârşire. Ştiu de cazul acelei şcoli. Chiar astăzi discutam cu domnul director, aveau 700 de teste, acum mai au 500 de teste. Reprezentanţii cabinetului medical nu vor să se implice. Unii dintre dumnealor se gândiseră să şi le facă chiar dânşii. Parcă suntem blestemaţi să trăim sub imperiul neimplicării, delăsării şi sincer parcă sunt bucuros că noi, ca reprezntanţi ai Educaţiei nu suntem aşa, dar mă doare faptul că profesorii, elevii şi profesorii au de suferit din cauza neimplicării”, a declarat Victor Iacobescu.


Chiar dacă nu există norme metodologice, DSP a distribuit teste rapide în mai multe unităţi de învăţământ din Olt.

„Şi DSP a transmis teste rapide, în judeţ, dar noi nu avem baza legală să le folosim. Eu, ca profesor de română în baza a ce solicităm ca elevul sau un coleg să-şi facă acel test”, a conchis Iacobescu.

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

Alte câteva sute de elevi din Dolj fac cursuri online începând de miercuri. Situația școlilor

Publicat

în

Crește numărul cadrelor didactice sau nedidactice și al elevilor infectați cu coronavirus și astfel alte noi clase ale școlilor și grădinițelor din județul Dolj desfășoară activitate online, începând de miercuri.

Potrivit reprezentanților DSP Dolj, miercuri au fost înregistrate 32 de noi cazuri, dintre care 23 în rândul elevilor și 9 în cel al cadrelor didactice/nedidactice.

În data de 22 septembrie, în județul Dolj au fost înregistrate 303 cazuri noi de coronavirus.


Rata incidenței cumulative COVID-19 la 1.000 locuitori în municipiul Craiova este 3.36.

Noua situație din școli este următoarea: 

ELEVI


Nr.crt Unitatea de invatamant Nr. cazuri Observatii
1 Lic Tehnologic Transporturi Cai Ferate 2 Activitate on line la cls XB, XIIB
2 Lic Teoretic Henri Coanda Craiova 1 Activitate on line la cls X D
3 CN Carol I 1 Activitate on line la cls IX B
4 Gr cu pp Sf Lucia Craiova 1 Activitate on line la grupa mijlocie
5 Sc Gim Sf Dumitru Craiova 1 Activitate on line la cls VI D
6 Sc Gim Mircea Eliade Craiova 1 Activitate on line la cls IV B
7 Sc Gim Traian Craiova 4 Activitate on line la cls VI A, VIB, VIIIC
8 CN Fratii Buzesti 3 Activitate on line la cls VII D, F/izolat
9 Lic Teoretic Mihai Viteazul Bailesti 1 Activitate on line la cls XII D
10 CN Pedagogic Stefan Velovan Craiova 1 Activitate on line la cls V E
11 CN Economic Gheorghe Chițu Craiova 2 Activitate on line la cls XB, XII C
12 Sc. Gim. Nicolae Balcescu Craiova 3 Activitate on line la cls IIIA, IIIC, PC
13 Sc. Gim.nr. 5 Bailesti (gradinita) 1 Activitate on line la grupa mijlocie B
14 Lic Voltaire 1 Activitate on line la cls IX C

CADRE DIDACTICE SI NEDIDACTICE

Nr.crt Unitatea de invatamant Nr. cazuri Observatii
1 Gr cu pp Sf Lucia Craiova 1 Activitate on line la grupa mijlocie
2 Șc Gim ”Gheorghe Bibescu” Craiova 1 Izolata
3 CN Carol I 3 Izolati, cls IV a B on line
4 Centrul Școlar pentru Educație Incluzivă”Sf. Vasile” Craiova 1 Izolata/2 elevi (clsIV) on line
5 Sc Profesionala Valea Stanciului 1 izolata
6 Sc Gim Rojiste 2 izolati

CITEȘTE ȘI: Explozie de cazuri de COVID în județul Dolj. 13 localități au rată de infectare peste 3 la mia de locuitori

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Vaccinarea în școli, în linie dreaptă. Formularele pentru acord vor ajunge în curând în instituții

Publicat

în

Vaccinarea în şcoli e încă blocată în regulile GDPR, însă sunt şanse să demareze cât de curând, dă asigurări Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

La o săptămână de la începerea şcolii, campania de vaccinare a elevilor e blocată în hârtii. Părinţii nu sunt surprinşi însă de bâlbâielile autorităţilor care abia acum stabilesc cine va prelucra datele cu caracter medical personal prevăzute în formularul prin care îşi exprimă intenţia de vaccinare.

„E ceva normal în România. Cam asta se întâmplă de fiecare dată când e ceva important”, spune un părinte.


Puţin peste 200.000 de elevi s-au vaccinat până acum, iar cei mai mulţi au între 18 şi 19 ani. Directorii şcolilor aşteaptă baza legală prin care pot solicita echipe mobile de vaccinare, potrivit Digi24.

„Părintele se prezintă cu actul de identitate, certificatul de naștere, avem documente pe care le procesăm. Noi prelucrăm date ale copiilor, avem acces la informație, însă din punct de vedere al actului medical, cadrul legislativ trebuie sa fie mai bine pus la punct. Așteptăm și noi să se finalizeze această bază legală”, spune directorul unei școli.

Părinţii elevilor din clasele mici sunt cel mai greu de convins, spun profesorii.


„Vaccinarea se face la copii peste 12 ani, dar dacă doresc părinții copiilor sub 12 ani există 2 formulare pe care parinții trebuie să le completeze și date cabinetului medical. Numele copilului, numele părintelui, adresa, vârsta și acordul de prelucrare a datelor”, spune un părinte.

Formularele pentru “intenția de vot” referitoare la vaccinare vor ajunge în scurt timp în şcoli, spune ministrul Educației.

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației: „Am transmis o solicitare către Ministerul Sănătății pentru a elabora acel formular de exprimare a intenției de vot. În scurt timp vom avea răspuns și vom putea distribui în școli aceste formulare care nu sunt obligatorii. Părinții pot să completeze aceste formulare cu DA, NU, SUNT INDECIS. Ne interesează răspunsurile cu DA pentru a putea organiza echipe mobile împreuna cu CNCAV și DSP”.

„Vccinarea nu trebuie să fie blocată din cauza că nu există încă un aviz. Una e acel formular și alta e procesul de vaccinare, care se desfășoară respectând aceleasi reguli de vaccinare ca în celelalte centre care au functionat inclusiv în anumite săli de sport”, adaugă Valeriu Gheorghiță, președintele CNCAV.

CITEŞTE ŞI: Elevii și studenții pot primi rețete și trimiteri medicale direct de la cabinetul unității

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Elevii și studenții pot primi rețete și trimiteri medicale direct de la cabinetul unității

Publicat

în

Elevii și studenții pot primi rețete și trimiteri către medicul specialist direct de la cabinetele medicale din unitatea de învățământ, fără se se mai țină cont de domiciliul acestora.

Potrivit CAS Olt, începând din acest an școlar elevii și studenții cu urgențe medicale au dreptul la prescripție pentru medicamente  de la cabinetele medicale școlare sau studențești, indiferent unde au domiciliul.

Elevii și studenții pot primi rețetă medicală pentru maximum șapte zile dar și bilet de trimitere către un medic specialist.


Până anul acesta, doar elevii și studenții cu domiciliul în altă localitate față de cea în care se află unitatea de învățământ puteau beneficia de bilet de trimitere sau prescripție medicală.

CITEȘTE ȘI: Aproape 2.000 de elevi din Olt, în online, din cauza COVID-19. Care sunt şcolile

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.