Connect with us

EDUCAŢIE

Dacă se închid şcolile, ministrul Educaţiei vrea “adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică”

Publicat

în

În situația în care și alte activități vor fi suspendate, ministerul Educației va susține la ședința de la Cotroceni, adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică extrem de gravă, a declarat ministrul Sorin Cîmpeanu pentru Educație Privată.

Declarația ministrului, integral:

“Toate variantele sunt deschise, în condițiile in care nu înțelegem sa ne vaccinăm!
În situația în care se suspenda și alte activități, în interesul protejării dreptului la sănătate al elevilor și cadrelor didactice, susținem adaptarea structurii anului școlar la situația epidemiologică extrem de gravă.”


CONTEXT

Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației, va participa la ședința convocată la Palatul Cotroceni, potrivit informațiilor obținute de Educație Privată.

În comunicatul inițial al Administrației Prezidențiale, numele lui Sorin Cîmpeanu nu era menționat, însă, în cele din urmă, s-a luat decizia cu privire la participarea acestuia.


Potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale, președintele Klaus Iohannis a convocat, miercuri, la ora 17:30, o ședință la Palatul Cotroceni la care vor participa responsabilii guvernamentali, pentru a găsi soluții la criza Covid din România. La întâlnire participă premierul Florin Cîțu, ministrul sănătății Attila Cseke, ministrul de interne Lucian Bode, șeful DSU Raed Arafat, directoarea Centrului Național de Supaveghere și Control al Bolilor Transmisibile din cadrul INSP, Adriana Pistol și coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță.

Reuniunea a fost anunțată de șeful statului, ieri, într-o declarație de presă.

Surse Antena 3 spun că se pregăteşte o vacanţă de două săptămâni pentru clasele primare şi de trei săptămâni pentru clasele mari.

CITEŞTE ŞI: Un şofer din Slatina şi-a recuperat permisul în instanţă după ce a demonstrat că radarul poliţiştilor înregistrase altă maşină circulând peste viteza legală

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

Testarea elevilor doljeni, în etapa centralizării deciziilor. Părinții, vizați de hotărârea directorilor unităților de învățământ

Publicat

în

Testele rapide pe bază de salivă care vor fi folosite în școli au ajuns în unitățile de învățământ în perioada 27-28 noiembrie, conform unei informări a Inspectoratului Școlar Județean Dolj, doar că directorii instituțillor nu au stabilit încă modalitatea de efectuare a testării. 

Din cauza minivacanței în care s-a aflat întreg sectorul bugetar, directorii școlilor din județul Dolj nu au făcut ședințele în cadrul cărora să stabilească modul în care se face testarea elevilor, fapt pentru care, joi, școlarii și dascălii au participat la cursuri ca și până acum.

Au mai fost unități care au transmis decizia luată, joi, dar o situație clară în acest sens va fi stabilită vineri, a menționat inspectorul șef al ISJ Dolj, Daniel Ion.


Acesta a mai spus că din ceea ce s-a centralizat până joi la prânz, școlile au optat pentru testare efectuată de către părinți.

Cutiile cu teste conțin caseta de testare, soluția-tampon, punga/tubul pentru colectarea probei, pipeta pentru recoltare din pungă a probei, pungă pentru deșeuri medicale.

În județul Dolj au ajuns, în data de 27 noiembrie, 189.000 de teste antigen non-invazive pe bază de salivă.


CITEȘTE ȘI: Testele de salivă pentru elevi, utilizate începând de astăzi

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Testele de salivă pentru elevi, utilizate începând de astăzi

Publicat

în

Testele de salivă, despre care s-a vorbit încă de la începutul acestui an, vor fi folosite prima dată, odată cu revenirea copiilor la școală după mini vacanța de 1 Decembrie.

Recent, autoritățile au prezentat modul de utilizare al acestor teste prin mai multe clipuri video în care apar miniștrii Sănătății și Educației, Alexandru Rafila și, respectiv, Sorin Cîmpeanu. Chiar și așa, controversele nu s-au stins. Marea problemă ține de procedura efecturăii testului în sine. Mai exact, dacă se întâmplă ca testul să fie pozitiv, trebuie avută mare grijă la depozitare corespunzătoare a deșeului, indiferent dacă testul este făcut la școală, de personalul medical specializat (acolo unde există) sau de către cadrele didactice, sau acasă, de părinți. În plus, în caz de rezultat pozitiv, trebuie repetată testarea cu un test PCR pentru că se știe că aceste teste non-invazive pe bază de salivă au o rată de precizie scăzută.

CITEŞTE ŞI: FOTO. Esplanada Slatinei, redată publicului. Proiect finalizat de Ziua Naţională


Potrivit regulilor stabilite de autorități, testarea periodică cu teste rapide antigen efectuate din proba de salivă se va realiza în prima și în a patra zi lucrătoare a săptămânii, înaintea începerii orelor de curs.

Testarea se va efectua în sala de clasă sau în alte spații, sub atenta îndrumare a cadrului medical sau a persoanelor responsabile desemnate din cadrul unității de învățământ, dar și la domiciliu, sub îndrumarea părinților. În acest sens, părinții au primit un formular prin care trebuie să își dea acordul în legătură cu testarea copiilor cu aceste teste non-invazive.

De asemenea, persoanele responsabile din cadrul unităților de învățământ au fost instruite privind colectarea testelor cu rezultat pozitiv, acestea fiind considerate deșeuri medicale cu potențial infecțios.


Testele pozitive descoperite în unitățile de învățământ vor fi aruncate în coșuri prevăzute cu capac, pedală și sac de gunoi. Ulterior, acestea vor fi eliminate pe un circuit separat.

În prima tranșă, România a comandat 6,5 milioane de teste. Următoarele transporturi vor ajunge în țară în prima parte a lunii decembrie.

Potrivit ministrului Educației, testele au venit ambalate în cutii cu câte 25 sau 50 de teste, în același fel în care sunt ambalate în toate țările europene. Cîmpeanu a făcut această precizare ca răspuns la acuzațiile potrivit cărora testele de salivă pentru școli ar fi ambalate neconform.

„S-au primit 6,5 milioane de teste. Inspectoratele Județene au primit ceea ce s-a achiziționat, adică două tipuri de teste până acum. Unele ambalate la cutii de câte 25, altele ambalate la cutii de câte 50. Fiecare cutie conține câte un pliant de instrucțiuni, cât și un certificat de conformitate.

Afirmația cum că nu sunt conforme este falsă. Astfel de afirmații trebuie taxate, inclusiv penal, pentru că achiziția făcută la nivel guvernamental s-a făcut cu deținerea certificatului de conformitate. Vă mai spun ca am discutat la IGSU, iar doctorul Raed Arafat ne-a confirmat că așa se livrează testele în toată lumea, atunci când este vorba de cantități mari, și în Germania, și în alte state europene”, a afirmat ministrul Sorin Cîmpeanu.

Cutiile cu teste conțin caseta de testare, soluția-tampon, punga/tubul pentru colectarea probei, pipeta pentru recoltare din pungă a probei, pungă pentru deșeuri medicale.

Reamintim că primele teste pe bază de salivă au ajuns în teritoriu la finbalul săptămânii trecute. “Inspectoratele şcolare judeţene vor asigura distribuţia acestor teste către fiecare unitate de învăţământ, pentru testarea tuturor preşcolarilor, elevilor şi personalului din şcoli şi grădiniţe.

Apreciez efortul tuturor autorităţilor implicate în materializarea demersului de prevenire a îmbolnăvirilor cu noul virus prin metoda testării, astfel încât elevii şi personalul din şcoli şi grădiniţe să beneficieze de o siguranţă sanitară sporită, atât de necesară derulării normale a actului educaţional”, spunea Cîmpeanu.

CITEŞTE ŞI: Bani europeni pentru modernizarea instituțiilor de învățământ din Piatra-Olt

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Demonstraţie VIDEO de utilizare a unui test de salivă, făcută de Cîmpeanu şi Rafila

Publicat

în

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu, a postat pe contul său de Facebook un scurt film, al cărui protagonist este, alături de un elev, arătând cum se utilizează testele de salivă pentru COVID-19 care vor fi introduse de joi în şcoli.

De asemenea, el a anunţat că profesorii care se implică în asamblarea testelor pe bază de salivă pentru elevi – în condiţiile în care acesteea au fost distribuite cu componentele separate – vor primi zile de concediu, precizând că acesta este un efort pe care îl apreciază şi care este realizat în interesul siguranţei sanitare în şcoli, notează news.ro.

Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu arată cum se utilizează un test de salivă, afirmând că administrarea acestuia de către orice persoană fără pregătire medicală durează mai puţin de un minut.


Cîmpeanu a declarat, luni, la Antena 3, că asamblarea testelor de salivă a fost realizată deja în mai multe judeţe.

“Este într-adevăr o dificultate, cea a asamblării pe componente a acestor teste. Dar acest lucru s-a făcut deja în multe judeţe, avem raportările de la inspectorate. În al doilea rând, acest consum de timp din partea cadrelor didactice este compensat de importanţa existenţei acestor teste în şcoli. (…) Pentru acei colegi care s-au implicat deja şi care se vor implica am anunţat că Ministerul Educaţiei, apreciind acest efort făcut în zile libere, va compensa prin zile de concediu, în măsura posibilului. Este un efort pe care îl recunoaştem şi îl apreciem, este făcut în interesul siguranţei sanitare în şcoli”, a explicat ministrul Educaţiei.

El a menţionat că directorul este cel care coordonează operaţiunea de asamblare a testelor în fiecare unitate de învăţământ.


“Fiecare şcoală are un director. Directorul este responsabil pentru managementul acelei şcoli, va apela la colegi cadre didactice, va apela la personalul didactic şi didactic auxiliar, personal nedidactic şi, acolo unde există, un rol foarte important, îi rog pe cei care sunt angajaţi ai Ministerului Sănătăţii, asistenţi medicali, să se implice în acest proces. Sunt convins că se vor implica”, a transmis Sorin Cîmpeanu.
El a reamintit că acolo unde aceste teste vor fi făcute în şcoli, este nevoie de acordul părinţilor, iar în cazul în care acest lucru nu este posibil, testele sunt date elevilor, care le vor face acasă, sub supravegherea părinţilor.

CITEŞTE ŞI: Testele antigen care au ajuns în şcoli sunt dezasamblate. Arafat: Aşa se livrează ele

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.