Connect with us

EDUCAŢIE

Bacalaureat 2020, sesiunea august-septembrie. Prima probă scrisă, luni

Publicat

în

Probele scrise încep luni, 24 august, cu examenul la Limba şi literatura română. Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, din totalul celor înscrişi, peste 24.900 de candidaţi provin din promoţia 2019-2020, iar aproximativ 17.800 de candidaţi sunt din promoţiile anterioare.

Marţi va fi susţinută proba obligatorie a profilului – E.c), miercuri – proba la alegere a profilului şi specializării – E.d).

Absolvenţii de liceu din partea minorităţilor naţionale vor susţine pe 27 august proba scrisă la Limba şi literatura maternă – proba E.b).


“Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor derula în zilele de 28 şi 31 august, respectiv 1 septembrie. În acest sens, comisiile de Bacalaureat din unităţile de învăţământ liceal vor calcula mediile candidaţilor şi vor asigura echivalarea/recunoaşterea nivelurilor de competenţă la probele de profil, potrivit metodologiei specifice”, menţionează ministerul.

Rezultate și contestații la Bacalaureat 2020, sesiunea de toamnă

Afişarea primelor rezultate înregistrate la probele scrise va avea loc în data de 2 septembrie (până la ora 12,00) şi va fi urmată de etapa depunerii contestaţiilor, în aceeaşi zi, în intervalul orar 14,00 – 20,00.


MEC precizează că la fel ca în prima sesiune, rezultatele elevilor vor fi publicate prin anonimizarea numelui şi a prenumelui, în conformitate cu prevederile specifice în vigoare (Regulamentul general privind protecţia datelor).

“Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic. În acest caz, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic inclusiv o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială, prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora”, se arată în comunicat.

Rezultatele finale, după soluţionarea contestaţiilor (3-4 septembrie), vor fi comunicate sâmbătă, 5 septembrie.

Regulile după care se va desfășura sesiunea de toamnă a BAC 2020

Probele scrise încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30.

MEC reaminteşte că toate măsurile de prevenire şi combatere a îmbolnăvirilor prevăzute în ordinul comun MEC – MS nr. 4.267/841/2020 sunt valabile şi pentru sesiunea august-septembrie a examenului.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

“Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele/instrumentele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen. Pentru elevii care solicită şi primesc, în cazuri justificate, aprobarea Comisiei Naţionale în vederea susţinerii probelor cu subiectul de rezervă, se organizează proba scrisă/probele scrise după finalizarea ultimei probe prevăzute în calendarul de desfăşurare a examenului. Este interzisă introducerea în sălile de examen a unor obiecte, precum ghiozdane, rucsacuri, sacoşe, poşete etc. De asemenea, elevii vor fi informaţi că este interzis accesul în săli cu orice fel de lucrări: manuale, dicţionare, notiţe, însemnări etc., precum şi cu orice mijloc electronic de calcul, de stocare de informaţii sau de comunicare (stick-uri de memorie, telefoane, tablete etc.)”, explică MEC.

În acelaşi timp, candidaţilor le este interzis să comunice între ei sau cu cineva din afara sălii de examen, să transmită ori să schimbe între ei foi din lucrare, ciorne, notiţe sau alte materiale care ar putea fi utilizate pentru rezolvarea subiectelor, pentru comunicare în interior sau cu exteriorul. Cei surprinşi în aceste situaţii vor fi eliminaţi din examen, indiferent dacă materialele/obiectele interzise au fost folosite sau nu, indiferent dacă au fost introduse de aceştia ori de alţi candidaţi, de cadre didactice din comisie sau de alte persoane şi indiferent dacă ei au primit ori au transmis materialele interzise. Drept consecinţă, aceşti candidaţi nu mai au dreptul de a participa la următoarele două sesiuni.

Nota minimă de promovare, pentru fiecare probă, este 5 (cinci), iar media finală pentru promovarea examenului este cel puţin 6 (şase).

Print Friendly, PDF & Email

EDUCAŢIE

USR PLUS îi cere preşedintelui Iohannis solicitarea unei sesiuni extraordinare pentru aprobarea finală a legii privind depolitizarea directorilor de şcoli

Publicat

în

Mai mulţi senatori şi deputaţi USR PLUS au transmis miercuri o scrisoare deschisă către preşedintele Klaus Iohannis şi către ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, prin care îl critică pe şeful statului pentru întoarcerea în Parlament a legii privind depolitizarea directorilor de şcoli şi îi cer să solicite convocarea unei sesiuni extraordinare pentru ca actul normativ să poată fi aprobat în forma iniţială în cel mai scurt timp.

De asemenea, potrivit news.ro, îl critică pe ministrul Cîmpeanu pentru că nu a transmis nici acum calendarul final şi metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director, subliniind că ”amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate”.

CITEŞTE ŞI: Doliu la un liceu din Slatina. Un fost profesor a încetat din viață


Scrisoarea deschisă a fost postată pe pagina de Facebook a senatorului USR PLUS Ştefan Pălărie, membru al comisiei de învăţământ.

Solicitarea parlamentarilor USR PLUS vine după ce chiar şeful statului a cerut, săptămâna trecută, reexaminarea legii prin care directorii interimari ai şcolilor vor fi numiţi de către Consiliile de Administraţie, dacă posturile nu sunt ocupate prin concurs. Actul normativ a fost iniţiat de USR PLUS, care au argumentat să, astfel, vor fi stopate numirile politice în şcolile din România.

”Domnule Preşedinte, vă solicităm să cereţi convocarea unei sesiuni parlamentare extraordinare în această vacanţă parlamentară pentru reexaminarea iniţiativei legislative, având în vedere urgenţa cu care ne confruntăm. Totodată, vă reamintim de declaraţia dumneavoastră din 12 ianuarie 2021: <<Ceea ce s-a făcut acum a fost de pe azi pe mâine, la repezeală, s-au prelungit mandatele, or s-au dat mandate unor persoane noi pentru câteva, probabil, luni de zile. Bănuiesc că undeva prin vară deja vom avea primul val de concursuri pentru aceste funcţii de conducere şi atunci, chiar, voi urmări cu foarte mare atenţie cum se respectă principiul meritocraţiei în aceste chestiuni>>. Nepromulgarea acestei legi vă va face responsabil de schimbările de directori de şcoli din luna august, pe care le suspectăm ca fiind profund politizate, ţinând cont de declaraţia dumneavoastră din 5 decembrie 2018: <<Iar dacă acum intri într-un inspectorat şi nu scot toţi carnetul de partid înseamnă că este o minune>>”, se arartă în scrisoarea deschisă transmisă de USR PLUS preşedintelui Klaus Iohannis.


CITEŞTE ŞI: Titularizare 2021. VEZI primele rezultate ale examenului, înainte de contestaţii

”Domnule Ministru, aşteptăm de câteva luni calendarul final şi metodologia de concurs pentru ocuparea funcţiilor de director, însă amânările repetate nu fac altceva decât să bulverseze şi mai mult un sistem aflat oricum într-o vădită stare de vulnerabilitate. În contextul de faţă, până la reexaminarea legii şi a intrării sale în vigoare, vă solicităm să transmiteţi inspectorilor şcolari generali să nominalizeze ca directori interimari aceleaşi persoane cărora le încetează mandatul de director, până la momentul organizării concursului, cu excepţia celor care solicită expres, în scris, dorinţa de a fi eliberaţi din funcţie. În acest fel vom feri sistemul de învăţământ de o nouă serie de numiri politice, inoportune sau clientelare. Nu vom accepta să se repete momentul 9 ianuarie 2021, când aproximativ 700 de directori au fost schimbaţi nejustificat de către inspectorii şcolari generali”, se mai precizează în documentul citat.

Semnatarii scrisorii subliniază că libertatea de decizie, de alegere a managementului unităţii şcolare trebuie să aparţină comunităţilor şcolare şi nu ”intereselor politice care mereu au alimentat profunda centralizare a sistemului de învăţământ”.

”Mai mult, domnule Preşedinte, domnule Ministru, în repetate rânduri aţi afirmat public faptul că politizarea sistemului de învăţământ trebuie să înceteze. Or, ce garanţii oferiţi pentru a preveni un nou val de numiri politice de către inspectorii şcolari generali în luna august?”, mai scriu cei de la USR PLUS.

Ei subliniază că, pe fond, Parlamentul este obligat să ia act de cererea de reexaminare, în virtutea dispoziţiilor constituţionale, însă acest fapt nu poate reprezenta un acord din partea lor, în calitate de iniţiatori şi susţinători ai propunerii legislative, asupra motivelor invocate de preşedinte.

”Ne este greu să acceptăm că, în contextul în care au fost promulgate în ultimii ani legi cu carenţe normative semnificative, actuala propunere legislativă necesita o reîntoarcere în Parlament din cauza unei erori pur formale de numerotare a alineatelor generate chiar de o ordonanţă de urgenţă a Guvernului care, fără să fie pusă în dezbatere şi fără să reclame o urgenţă, a distorsionat şi a periclitat securitatea juridică, bulversând o propunere legislativă aflată a priori în circuitul legislativ, după mai bine de 5 luni de cercetări, analize şi consultări”, au mai transmis autorii scrisorii deschise.

Documentul este semnat de senatorii USR PLUS Ştefan Pălărie, Irineu Darău şi Cosmin Poteraş şi de deputaţii Andrei Miftode, Cristian Paul Ichim, Daniel Toda, Cristian Brian şi Filip Havârneanu.

CITEŞTE ŞI: Vaccinul Moderna, administrat și copiilor cu vârsta peste 12 ani

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Doliu la un liceu din Slatina. Un fost profesor a încetat din viață

Publicat

în

Gheorghe Duță, profesor de matematică în cadrul Colegiului Național „Radu Greceanu” din Slatina, a încetat din viață, potrivit unui anunț făcut de colectivul de cadre didactice al instituției de învățământ.  

„Colectivul de cadre didactice de la Colegiul Național <<Radu Greceanu>> anunță, cu profund regret, trecerea la cele veșnice a celui care a fost profesor de matematică – Gheorghe Duță. Un profesor dedicat, care a făcut cinste școlii și meseriei sale, iubit de elevii săi, un om deosebit și un coleg apreciat”, anunță colegii dascălului.

Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu dascălului, o pot face la Capela Parohiei Șopot din municipiul Slatina- lângă Parc Hotel.


CITEŞTE ŞI: Titularizare 2021. VEZI primele rezultate ale examenului, înainte de contestaţii

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

EDUCAŢIE

Elevi cu media 10 la Bacalaureat, premiați de Primăria Târgu Jiu

Publicat

în

Elevii din Târgu Jiu care au obținut media 10 la Bacalaureat au fost recompensați și anul acesta de către primărie cu suma de 10.000 lei. 

Cei cinci elevi sunt de de la Colegiul Național “Tudor Vladimirescu”, Colegiul Național “Spiru Haret” și Colegiul Național “Ecaterina Teodoroiu”.

„Vom continua să promovăm tinerii care fac performanță în orice domeniu, pentru că ne dorim sa devină exemple demne de urmat pentru toți copiii din Târgu Jiu. O comunitate educată se dezvoltă mult mai ușor și avem nevoie de tineri educați, profesioniști în cât mai multe domenii de activitate. Felicitări tuturor elevilor care au obținut rezultate foarte bune la Bacalaureat! Felicitări cadrelor didactice care i-au pregătit! Nu în ultimul rând, trebuie să remarcăm directorii unităților de învățământ amintite mai sus pentru modul în care coordonează activitatea școlară, înlesnind performanța”, a precizat edilul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu.


CITEȘTE ȘI: TITULARIZARE, județul Dolj: Nouă candidați au obținut nota 10, înainte de contestații

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.