Connect with us

ECONOMIE

S-a schimbat conducerea Ford România. Ian Pearson s-a retras din activitate

Publicat

în

Reprezentanții Ford anunță, joi, numirea lui Josephine Payne în funcția de Președinte Ford România și Director General al fabricii Ford Craiova, începând cu 1 aprilie 2021. Josephine Payne îl va înlocui pe Ian Pearson, care se va retrage din activitatea profesională, începând cu 1 mai 2021, după 31 de ani petrecuți în cadrul Ford Motor Company.

Ian Pearson a condus fabrica Ford Craiova începând cu 1 martie 2018. Primul său rol la fabrica din Craiova l-a avut, însă, în 2011, atunci când a fost numit în funcția de Director al Uzinei de Producție Motoare.

În timpul mandatului său în Secția de Motoare, Ian și echipa sa au fost responsabili cu lansarea multipremiatului motor EcoBoost de 1.0L.

“Craiova va ocupa mereu un loc special în inima mea. Am petrecut aici, cumulat, aproape 6 ani alături de o echipă minunată și sunt foarte mândru de ceea ce am realizat împreună. Sunt recunoscător că am avut șansa de a lansa, împreună cu echipa Ford Craiova, modelul Puma, care nu este doar primul vehicul hybrid fabricat aici, dar și cel mai tehnologizat model pe care l-a produs România vreodată”, a declarat Ian Pearson.

Josephine Payne are peste 29 de ani de experiență în domeniul producției și ingineriei și face parte din echipa Ford din 1991. În martie 2018, Josephine a venit în România de la Fabrica Dagenham din Marea Britanie și a preluat aici conducerea Uzinei de Producție Motoare din Craiova de la spaniolul Jaime Ortiz-Canavate.

Din septembrie 2020, Josephine a preluat funcția de Assistant Plant Manager al Uzinei din Craiova, conducând echipa de producție a vehiculelor din Craiova și colaborând îndeaproape cu echipele Ford de la uzinele din Europa. Începând cu 1 aprilie, Dan Ghirisan care lucrează în prezent ca Launch Manager (Manager Lansare Produse) la Ford Craiova va fi numit Assistant Plant Manager, în locul lui Josephine Payne.

“Este o onoare pentru mine să preiau acest rol și să continui ceea ce a început Ian. Este, de asemenea, un adevărat privilegiu să fiu prima femeie care va conduce oprațiunile fabricii din Craiova. Mă bucur că voi lucra în continuare cu echipa deosebită pe care o avem aici în România, oferind produse excelente tuturor clienților noștri din întreaga lume și ajutând impreună la crearea unui viitor mai bun”, a declarat Josephine Payne.

Ian și Josephine vor lucra îndeaproape pe tot parcursul procesului de tranziție, in timp ce fabrica de la Craiova continuă să funcționeze în trei schimburi atât pentru producția de motoare, cât și pentru producția de vehicule.

Print Friendly, PDF & Email

ADMINISTRAŢIE

Un grup polonez construieşte sere lângă Târgu Jiu. 1.000 noi locuri de muncă

Publicat

în

1.000 de noi locuri de muncă în activitatea de producție se vor înființa la Târgu Jiu, cunoscutul grup polonez CITRONEX fiind deja interesat, pentru început, de achiziționarea a 22 de hectare de teren în zona Ciocârlău. Aici se vor înființa sere pentru cultivarea de roșii, solariile urmând să aibă activitate tot anul.

Potrivit primarului Marcel Romanescu, în următorii ani, societatea dorește să ajungă până la 50 de hectare cultivate, urmând ca inițial să angajeze 250 de persoane, iar la atingerea obiectivului menționat să aibă deja 1000 de salariați de aici.

„Este o investiție importantă, de care avem nevoie, mai ales prin prisma noilor locuri de muncă. Modernizarea orașului, investițiile pe care noi le facem în infrastructură, transformă municipiul într-o localitate tot mai atractivă pentru investitori. Creșterea numărului de locuri de muncă și încurajarea concurenței duc la creșterea salariilor din toate domeniile. Toate proiectele pe care le derulăm au ca scop transformarea municipiului Târgu Jiu într-o localitate modernă, dezvoltată, care să concureze cu cele mai importante municipii din vestul țării”, a declarat edilul.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Programele „Rabla 2021”, pregătite în luna martie. Ministrul Barna: „Vom avea finanţare consistentă pentru schimbarea parcului auto”

Publicat

în

Programele ce vor fi lansate în 2021 prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) sunt pregătite în luna martie, a afirmat miercuri ministrul Mediului, Tanczos Barna, care a subliniat că va exista „finanţare consistentă pentru schimbarea parcului auto”.

„În luna martie pregătim toate programele care vor fi lansate în 2021 prin AFM. Cu siguranţă mergem mai departe. Vom avea finanţare consistentă pentru schimbarea parcului auto, pentru că asta înseamnă practic ‘Rabla’ şi ‘Rabla Plus’. ‘Rabla Clasic’ înseamnă înlocuirea maşinilor vechi, ‘Rabla Plus’ înseamnă o altă dimensiune, înseamnă circulaţie pe drumurile publice cu mijloace de transport care nu au amprentă de carbon. Mergem mai departe cu programele respective şi alocăm sume suficiente ca să fim eficienţi, să schimbăm parcul auto. Sper să putem aloca sume mai mari. Sumele pe maşină vor fi cel puţin egale cu sumele pe care le-am avut până acum”, a afirmat Barna, într-o declaraţie de presă susţinută în urma acţiunilor de identificare şi sancţionare a transportului şi depozitării ilegale de deşeuri, potrivit economica.net.

Acesta a menţionat că trebuie să fie verificate acele informaţii potrivit cărora „unele maşini care sunt cumpărate prin aceste programe sunt după aceea vândute în străinătate”.

„Trebuie să vedem dacă sunt adevărate acele informaţii cum că se exportă subvenţie, cum că unele maşini care sunt cumpărate prin aceste programe sunt după aceea vândute în străinătate şi dacă există aşa ceva trebuie să contracarăm asemenea metode. Dar cu siguranţă vom avea cel puţin bugetul de anul trecut şi cel puţin sumele de anul trecut”, a mai spus ministrul Mediului.

De asemenea, Tanczos Barna a precizat că Programul Casa Verde a intrat în linie dreaptă, fiind eliminate barierele legislative.

„Programul Casa Verde a intrat în linie dreaptă, am eliminat barierele legislative. Am semnat în luna ianuarie un ordin de ministru prin care am repus programul pe făgaşul normal şi vom continua inclusiv programul Casa Verde”, a mai spus ministrul Mediului.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

La cât estimează experții în energie că vor ajunge benzina și motorina până la sfârșitul acestui an

Publicat

în

Benzina şi motorina ar putea ajunge la 6 lei pe litru până la sfârşitul anului, dacă preţul petrolului va continua să crească ca până acum, avertizeză experţii în energie.

Deja românii plătesc la pompă cu 15 lei mai mult pe un plin faţă de cât plăteau în urmă cu o lună, potrivit Antena3.

Preţul barilului de petrol a explodat în ultimele zile! Acum acesta este cotat la 63 de dolari, un preț cu 25% mai mare faţă de anul precedent. De altfel, zilele acestea barilul de petrol a ajuns la cel mai înalt nivel din ultimul an. Este o creştere foarte mare, care s-a produs într-un timp foarte scurt. Cauzele sunt atât obiective cât şi speculative.

Pe de o parte, a crescut foarte mult cererea de produse petroliere din China şi India. Asta în timp ce în Arabia Saudita şi America producţia şi stocurile de petrol au scăzut.

Unii experţi în energie estimeză că benzina şi motorina va ajunge în România la 6 lei pe litru până la sfârșitul anului. Alții în schimb speră că bula speculativă se va sparge. Cert este că deja preţurile au crescut galopant la pompă.

Acum benzina și motorina costă în medie aproximativ 5,3 lei la nivel național. Comparativ cu luna trecută, carburanții s-au scumpit cu peste 6% ceea ce înseamna că un plin costă astăzi cu peste 15 lei mai mult decât în urmă cu 30 de zile.

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.