Connect with us

ECONOMIE

Preţul poliţelor RCA nu va depăși tarifele de referinţă ale ASF-proiect de lege

Publicat

în

În această săptămână a fost depusă la Senat o propunere legislativă conform căreia asigurătorii RCA vor fi obligaţi să nu depăşească tarifele de referinţă ale ASF.

Propunerea legislativă numărul B536/2021 pentru completarea şi modificarea Legii nr.132 din 31.05.2017 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi tramvaie, depusă la Senat marţi, 16 noiembrie 2021, vizează rezolvarea problemelor semnalate pe piaţa asigurărilor RCA, scrie Mediafax.

Astfel se va proceda la stabilirea de către Autoritatea de Supraveghere Financiara, a unui tarif RCA de referinţă aplicat atât persoanelor fizice, cât şi juridice pe care asigură pe care aigurătorii RCA nu au voie să-l depăşească.


Prezenta propunere legislativă se impune ca necesitate ineluctabilă a timpurilor prezente, relativ la oferirea unei siguranţe pentru cetăţeni, cu privire la obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA în contextul actual care a generat o criză a preţurilor în acest domeniu de activitate. Asigurătorul calculează o primă de asigurare astfel încât să se acopere toate obligaţiile ce decurg din încheierea contractelor RCA, fără a depăşi valoarea tarifului de referinţă stabilit de A.S.F, aşa cum este precizat în expunerea de motive.

De asemenea, iniţiatorul doreşte prin prezenta propunere legislativă, în vederea descurajării asigurătorilor RCA de a majora tarifele percepute asiguraţilor şi totodată pentru realizarea unui sistem stabil şi echitabil pentru asiguraţi, prin sancţionarea cu mărirea amenzii pentru faptele asigurătorilor RCA, de la 50.000 lei la 500.000 lei.

CITEȘTE ȘI: Programul Rabla pentru Electrocasnice se va modifica. Ce prevede noul Ordin


Print Friendly, PDF & Email

ECONOMIE

A crescut numărul firmelor radiate, în primele 10 luni ale acestui an

Publicat

în

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu peste 28% în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 52.767 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

În perioada ianuarie – octombrie 2020 au fost consemnate 41.119 radieri, scrie Agerpres.


Cele mai multe radieri în primele zece luni ale acestui an au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 8.608 (plus 29,4% faţă de ianuarie-octombrie 2020) şi în judeţele Timiş – 2.396 (plus 33,71%), Constanţa – 2.330 (plus 28,16%) şi Cluj – 2.250 (plus 17,99%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 413 (în creştere cu 46,45% faţă de primele zece luni ale anului trecut), Covasna – 441 (plus 52,60%) şi Călăraşi – 457 (plus 36,01%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 68,71%), Vrancea (plus 57,56%), Covasna (plus 52,6%), Ialomiţa (plus 46,45%) şi Dâmboviţa (plus 45,54%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.


Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 14.611 (plus 31,15% raportat la ianuarie-octombrie 2020), construcţii – 4.888 (plus 27,42%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 4.427 (plus 26,27%) şi industria prelucrătoare – 4.253 (plus 26,84%).

În octombrie 2021, au fost consemnate 5.676 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (998) şi în judeţele Constanţa (275), Cluj (232) şi Timiş (212) şi Ilfov (211).

CITEȘTE ȘI: Programele Rabla se suspendă. Ministrul Mediului anunță că vor avea loc câteva modificări

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Mai puţină birocraţie pentru atragerea de fonduri europene. Lege care vizează organizarea Agenţiilor de Dezvoltare Regională

Publicat

în

Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, a devenit Autoritate de Management pentru POR 𝐒𝐮𝐝-𝐕𝐞𝐬𝐭 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚 𝟐𝟎𝟐𝟏-𝟐𝟎𝟐𝟕.

Potrivit unui comunicat remis de ADR, vineri, 26 noiembrie 2021, președintele României a emis Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România

Pentru beneficiarii din regiunea de dezvoltare Sud – Vest Oltenia efectul va fi reducerea birocrației în ceea ce privește elaborarea ghidurilor de finanțare și ajustarea acestora la situația concretă a regiunii, precum și simplificarea proceselor de evaluare, selecție și contractare a viitoarelor proiecte ce vor solicita fonduri europene.


Alături de ADR Sud – Vest Oltenia și celelalte șapte Agenții pentru Dezvoltare Regională din țară au deveni autorități de management.

CITEŞTE ŞI: Câți bani va primi România din PNRR până la sfârșitul acestui an

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Preşedintele României l-a decorat pe Tronchetti Provera (Pirelli)

Publicat

în

Marco Tronchetti Provera, vicepreședintele Pirelli a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis.

Vicepreședintele executiv și administratorul delegat al Grupului Pirelli S.A., Marco Tronchetti Provera a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Industrial și Comercial” în grad de Comandor în semn de apreciere pentru contribuția avută la consolidarea relației bilaterale de parteneriat strategic dintre România și Republica Italiană, pentru susținerea investițiilor pe piața românească și impulsionarea relațiilor de colaborare româno-italiene din domeniile educațional, sanitar și social.

Decorația a fost înmânată de ambasadorul României în Republica Italiană, George Bologan, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Milano cu participarea reprezentanților Grupului Pirelli, ai Regiunii Lombardia și ai Consulatului General al României.


CITEŞTE ŞI: Zeci de noi locuri de muncă în Balş, după deschiderea noului magazin Kaufland

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.