Connect with us

ECONOMIE

Parcuri fotovoltaice construite în carierele miniere ale Complexului Energetic Oltenia

Publicat

în

Ministerul Energiei a transmis, marţi, la Banca Europeană de Investiţii, primele aplicaţii pentru finanţarea din bugetul Fondului pentru Modernizare a nouă proiecte strategice în sectorul energetic, dintre care opt aparţin Complexului Energetic Oltenia și prevăd construirea unor parcuri fotovoltaice în cariere miniere. 

„În contextul legislativ european privind combaterea schimbărilor climatice şi tranziţia energetică în scopul creşterii nivelului de ambiţie pentru reducerea emisiilor, a creşterii ponderii surselor regenerabile de energie, a măsurilor de eficienţă energetică şi a nivelului de interconectivitate a reţelelor electrice, conform obiectivelor asumate în Planul Naţional Integrat Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC), care reprezintă angajamentul României la efortul comun de îndeplinire a obiectivelor europene din domeniul energiei şi climei stabilite pentru anul 2030, Ministerul Energiei, în calitate de autoritate competentă pentru gestionarea şi derularea Fondului pentru modernizare, a transmis către BEI, prin intermediul platformei aferente, 9 propuneri de proiecte pentru finanţare din Fondul pentru modernizare, cu un cost de investiţie total de peste 693 milioane euro, din care peste 492 milioane euro au fost solicitaţi din Fondul de Modernizare”, se arată în comunicat.

Este vorba despre un proiect aparţinând CNTEE Transelectrica S.A. – Noua Linie Electrică Aeriană (LEA) 400 kv d.c. Constanţa Nord – Medgidia Sud; CAPEX total (fără TVA) 22,992 milioane euro, reprezentând integral costuri eligibile şi 8 proiecte aparţinând Complexului Energetic Oltenia, CAPEX total (fără TVA) 670,8 milioane euro, costuri eligibile 469,562 milioane euro.


Cele 8 proiecte ale CE Oltenia sunt: 

Proiectele aferente beneficiarului CE Oltenia S.A., menţionate mai sus, transmise spre finanţare din Fondul pentru modernizare, răspund obiectivelor din Planul Naţional pentru Energie şi Schimbări Climatice (PNIESC) de reducere a emisiilor pentru 2030, de creştere a ponderii de energie din surse regenerabile şi de înlocuire a cărbunelui în mixul energetic, constituind un pas determinant şi necesar în procesul de reorganizare al CE Oltenia, spun reprezentanții Ministerului.

„De asemenea, punerea în aplicare a acestor investiţii se încadrează în ţinta Acordului de la Paris privind neutralitatea climei până în 2050, deoarece conduce la reducerea emisiilor de carbon şi a consumului de energie primară prin producţia de surse regenerabile”, se mai precizează în comunicat.


Print Friendly, PDF & Email

ECONOMIE

Ordonanță pentru compensarea prețurilor la energie și gaz. Variante și pentru plafonare

Publicat

în

Plafonarea prețurilor la energie și gaz a reprezentat unul dintre subiectele discutate, miercuri, în cadrul ședinței de Guvern, premierul Florin Cîțu anunând că sunt mai multe variante în acest sens și că o decizie va fi luată, săptămâna viitoare.

Miniștrii Muncii, Economiei și cel al Finanțelor au fost mandați să vină cu o formulă finală a proiectului de lege privind compensarea prețurilor la energie și gaz.

„Compensarea prețurilor la energie și gaz, am mandatat ministerele să vină cu o formulă finală, să fie protejați și clienții non casnici”, a anunțat prim-ministrul.


În privința plafonării prețurilor la gaze, a spus Cîțu, există mai multe variante.

„Sunt mai multe variante la care ne gândim…Aici este o discuție, avem deja soluție pentru compensare, vrem să ne asigurăm că și clienții non casnici, în special IMM-urile, nu vor plăti toată factura la iarnă. Este important să nu afectăm prea mult piața, trebuie să recunoaștem că există o situație specială care necesită soluții speciale”, a completat Cîțu.

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Factură la energie electrică de 5.900 de lei, la un apartament în care nu mai locuiește nimeni de șapte luni

Publicat

în

Un locuitor din Sectorul 1 al Capitalei a primit o factură de aproape șase mii de lei pentru trei luni. Factura a venit la adresa locuinței soacrei sale decedate, în care nu stă nimeni din luna martie.

,,Aceasta este factura trimisă de Enel pentru plata sumei de 5.900 de lei. Există un index vechi raportat, autocitire, apoi se vede un index nou care este aberant, consumul apare de 9 mii de Kilowati, este aberant”, spune bărbatul care a primit factura.

Bucureșteanul a primit această factură la energie electrică pentru apartamentul în care nu locuiește nimeni din martie, potrivit Digi24.


,,Nu locuiește nimeni aici, nu avea sens să las un frigider în priză. Aici a locuit soacra mea, care a decedat la sfârșitul anului 2019. De atunci au fost muncitori care au renovat apartamentul. Noi nu locuim aici. Probabil în martie s-au terminat lucrările la apartament. De atunci apartamentul a fost gol. E vorba de un apartament de doua camere, care nu e unitate de producție. În iulie, cei de la bloc ne-au anunțat că trebuie schimbate vechile contoare pe tot blocul și au pus un contor inteligent, a venit o echipa. Probabil ei când au scris cifra respectivă, au trecut o cifră aberantă. Este o părere pe care mi-am făcut-o în urma a două zile de stupoare”, mai adaugă bărbatul.

Factura nouă reprezintă o regularizare pentru 3 luni. Potrivit acesteia, s-ar fi consumat 3 mii de kilowati pe lună. Asta în condițiile în care, în medie, un român consumă o sută de kilowați pe lună de energie electrică.

Furnizorul de energie electrică a spus că consumul specificat în factură a apărut pentru că vechiul contor prezenta erori tehnice. În paralel, au pornit procesul de recalculare al indexului de demontare și a sumei de plată.


CITEȘTE ȘI: Spania plafonează prețurile gazelor naturale. Decizie anunțată de premier

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Ce produse pot fi găsite la Piaţa Volantă de la Slatina, din weekend. Au confirmat prezenţa producători din tot judeţul

Publicat

în

Legumicultori din tot judeţul vor fi prezenţi, sâmbătă, în apropierea sediului CJ Olt din Slatina, la Piaţa Volantă.

Proiectul este realizat de Consiliul Judeţean Olt, în colaborare cu Asociaţia Tinerilor Fermieri (ATF) din Olt .

15 producători din judeţul Olt au confirmat deja prezenţa la Piaţa Volantă. Aceştia vin cu flori şi plante ornamentale, legume, pepeni, miere, lactate, mere bio şi suc de mere bio.


„Fermierii aşteaptă cu mare interese să-şi poată expune produsele şi să le şi vândă. În acelaşi timp cred că acest demers este şi în beneficiul cetăţenilor din Slatina, care pot veni să ia legume româneşti, proaspete, aduse direct de la producători. Este un experiment, doar pentru ziua de sâmbătă, dar dacă lucrurile vor merge şi vom reuşi să ţinem lucrurile sub control, probabil că vom extinde piaţa şi sâmbătă şi duminică, atunci când la CJ Olt nu se lucrează”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

CITEŞTE ŞI: Posturile de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ din Olt, scoase la CONCURS. Când încep înscrierile şi care sunt condiţiile de participare

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.