Connect with us

ECONOMIE

Motivul pentru care prețul lemnului de foc s-a dublat față de anul trecut

Publicat

în

Prețul lemnului de foc s-a dublat față de anul trecut, principalele cauze fiind creșterea prețurilor la energie și gaze, cât și blocajele din administrația silvică. Dacă anul trecut un metru cub de lemn de foc putea fi cumpărat cu 250 de lei, anul acesta costă cel puțin 500 de lei.

„La munte anul trecut era undeva 250, maximum 300 de lei pe metru cub, acum este în jur de 500 de lei pe metru cub. La câmpie era 400 de lei pe metru cub, acum este 6-700 de lei pe metru cub. La distribuitorii mari din orașe sare și de 800, 900 de lei pe metru cub pentru lemnul de foc paletizat”, a declarat pentru economedia.ro, Constantin Tobescu, președinte al Asociației Industriei Lemnului – Prolemn.

Un lucru nu tocmai îmbucurător pentru cele 3,5 milioane de gospodării din România care sunt încălzite cu lemne. Specialiștii din industrie spun că în zona de câmpie oamenii consumă pe iarnă în jur de 3-4 metri cubi, în timp ce în zona de munte se ard între 10 sau chiar 15 metri cubi.


De vină pentru aceste majorări sunt scumpirile din ultima perioadă la energie și gaze, cât și blocajele din administrația silvică. Blocaje care îi fac pe micii proprietari de păduri să beneficieze foarte greu de cotele care le revin anual.

„Pur și simplu, din cauza unei reglementări defectuoase și inaplicabile, s-au scos din piață câteva milioane de metri cubi. Concret, un proprietar care are un hectar de pădure și ar avea dreptul să recolteze 5 metri cubi de lemn de pe proprietatea lui, dreptul lui, uzufructul pădurii, trebuie să se ducă la Ocol, Ocolul să se ducă să-i marcheze, după aia trebuie să se ducă încă o dată Ocolul să-i dea autorizație și să-i predea parchetul, încă o dată ca să-i reprimească parchetul și încă o dată ca să-i taie un aviz. Cineva de la Ocol trebuie să se ducă de patru ori în pădure pentru a-i da omului un document cu care să-și transporte lemnul acasă. Ministerul a reglementat în acest fel, iar această procedură e atât de birocratică și atât de costisitoare de timp și de forță de muncă, încât fizic, nu se poate face”, a declarat Constantin Tobescu, președinte al Asociației Industriei Lemnului – Prolemn.

Dincolo de dublarea prețurilor la lemnul de foc, interesant este că spre deosebire de anul trecut, Romsilva a majorat prețul unui metru cub de lemn de foc cu doar 7 lei. De la 176 la 183 lei. Este drept, aceasta pune pe piață în jur de două milioane de metri cubi, în timp ce românii au nevoie de peste zece milioane de metri cubi.


La prețurile actuale din piață pentru lemnul de foc – în medie de 500 de lei/tonă – încălzirea cu lemne este de 2,5 până la 5 ori mai ieftină decât cea pe gaze. Utilizarea paleților și brichetelor, cu randamente energetice maximale, chiar la prețuri de 1.200 lei/tonă încă este de două ori mai ieftină decât aceeași energie din utlizarea gazelor.

CITEŞTE ŞI: Pădurar din Olt, pus să plătească lemnul care s-a furat din pădurea pe care trebuia să o păzească. Plata prejudiciului, dispusă de Tribunal

Print Friendly, PDF & Email

ECONOMIE

A crescut numărul firmelor radiate, în primele 10 luni ale acestui an

Publicat

în

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu peste 28% în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 52.767 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

În perioada ianuarie – octombrie 2020 au fost consemnate 41.119 radieri, scrie Agerpres.


Cele mai multe radieri în primele zece luni ale acestui an au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 8.608 (plus 29,4% faţă de ianuarie-octombrie 2020) şi în judeţele Timiş – 2.396 (plus 33,71%), Constanţa – 2.330 (plus 28,16%) şi Cluj – 2.250 (plus 17,99%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 413 (în creştere cu 46,45% faţă de primele zece luni ale anului trecut), Covasna – 441 (plus 52,60%) şi Călăraşi – 457 (plus 36,01%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 68,71%), Vrancea (plus 57,56%), Covasna (plus 52,6%), Ialomiţa (plus 46,45%) şi Dâmboviţa (plus 45,54%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.


Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 14.611 (plus 31,15% raportat la ianuarie-octombrie 2020), construcţii – 4.888 (plus 27,42%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 4.427 (plus 26,27%) şi industria prelucrătoare – 4.253 (plus 26,84%).

În octombrie 2021, au fost consemnate 5.676 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (998) şi în judeţele Constanţa (275), Cluj (232) şi Timiş (212) şi Ilfov (211).

CITEȘTE ȘI: Programele Rabla se suspendă. Ministrul Mediului anunță că vor avea loc câteva modificări

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Mai puţină birocraţie pentru atragerea de fonduri europene. Lege care vizează organizarea Agenţiilor de Dezvoltare Regională

Publicat

în

Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, a devenit Autoritate de Management pentru POR 𝐒𝐮𝐝-𝐕𝐞𝐬𝐭 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚 𝟐𝟎𝟐𝟏-𝟐𝟎𝟐𝟕.

Potrivit unui comunicat remis de ADR, vineri, 26 noiembrie 2021, președintele României a emis Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România

Pentru beneficiarii din regiunea de dezvoltare Sud – Vest Oltenia efectul va fi reducerea birocrației în ceea ce privește elaborarea ghidurilor de finanțare și ajustarea acestora la situația concretă a regiunii, precum și simplificarea proceselor de evaluare, selecție și contractare a viitoarelor proiecte ce vor solicita fonduri europene.


Alături de ADR Sud – Vest Oltenia și celelalte șapte Agenții pentru Dezvoltare Regională din țară au deveni autorități de management.

CITEŞTE ŞI: Câți bani va primi România din PNRR până la sfârșitul acestui an

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Preşedintele României l-a decorat pe Tronchetti Provera (Pirelli)

Publicat

în

Marco Tronchetti Provera, vicepreședintele Pirelli a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis.

Vicepreședintele executiv și administratorul delegat al Grupului Pirelli S.A., Marco Tronchetti Provera a fost decorat de președintele României, Klaus Iohannis, cu Ordinul „Meritul Industrial și Comercial” în grad de Comandor în semn de apreciere pentru contribuția avută la consolidarea relației bilaterale de parteneriat strategic dintre România și Republica Italiană, pentru susținerea investițiilor pe piața românească și impulsionarea relațiilor de colaborare româno-italiene din domeniile educațional, sanitar și social.

Decorația a fost înmânată de ambasadorul României în Republica Italiană, George Bologan, în cadrul unei ceremonii solemne desfășurate la Milano cu participarea reprezentanților Grupului Pirelli, ai Regiunii Lombardia și ai Consulatului General al României.


CITEŞTE ŞI: Zeci de noi locuri de muncă în Balş, după deschiderea noului magazin Kaufland

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.