AcasăECONOMIEMinistrul Energiei, întâlnire cu conducerea şi sindicatele Alro. CONCLUZIILE discuţiilor

Ministrul Energiei, întâlnire cu conducerea şi sindicatele Alro. CONCLUZIILE discuţiilor

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a avut o întâlnire cu conducerea Alro Slatina şi cu o parte dintre reprezentanţii sindicatelor din companie, pe tema crizei energetice, potrivit preşedintelui Sindicatului Aluministul, Constantin Popescu.

Constantin Popescu a declarat că ministrul a transmis că nu poate interveni pentru a ajuta marii consumatori de energie, din lipsa unui cadru legal.

„În data de 3 ianuarie, m-am întâlnit cu domnul ministru al Energiei, Virgil Popescu, şi cu directorul general, domnul Dobra. Ministrul a vrut să mă cunoască personal şi să-i spun problemele. I-am spus care sunt problemele, dar ne-a transmis că nu ne poatea ajuta pentru că nu are cadru legislativ care să ajute industria românească. Văzând că nu putem găsi rezolvarea la această problemă, i-am transmis că vom continua demersul nostru, protestele şi tot ce putem face pentru a salva situaţia”, a declarat Constantin Popescu.


Sindicatele din cadrul producătorului de aluminiu Alro Slatina au anunţat un nou protest, care se va desfăşura joi, în faţa Prefecturii Olt. Motivul este decizia conducerii companiei de reducere a capacităţii de producţie, pe fondul preţurilor foarte mari din piaţa energiei.

Potrivit unui comunicat de presă remis de Sindicatul Liber Aluministul, Sindicatul Alro Product, Sindicatul Prelucrarea Aluminiului și Sindicatul Liber Alro, joi, între orele 15.00 şi 17.00, va avea loc un miting de protest în fața Prefecturii Județului Olt la care vor participa angajații  Alro, dar și angajații altor întreprinderi, care sunt afectați în mod direct sau indirect de reducerea capacității de producție a a producătorului de aluminiu prin închiderea a 60% din capacități și trimiterea în șomaj tehnic a peste 1.500 de angajați.

Alro Slatina a anunţat că, în contextul situației excepționale de pe piețele de energie și gaze, Consiliul de Administrație a adoptat, în ședința din 27 decembrie 2021, programul de producție pe anul 2022 ce vizează reducerea  activităţii de producţie a aluminiului primar. Conducerea societăţii asigură însă că nu se vor efectua disponibilizări, “pentru moment”.


CITEŞTE ŞI: COVID-19 | Primele restricţii adoptate de autorităţi după explozia de îmbolnăviri

- Advertisement -spot_img
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Advertisement -spot_img
- Advertisement -spot_img
spot_img
5,026FaniÎmi place
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri