Connect with us

ECONOMIE

Ministrul Economiei: Din 2022, zero taxe pe salariul minim în diferite sectoare

Publicat

în

România are cea mai mare povară fiscală pe salariul minim, angajaţii făcând salariul aproape jumi-juma cu statul, de aceea, din 2022, va începe aplicarea măsurii privind zero taxe pe salariul minim în diferite sectoare ale economiei, afirmă ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Mediului de Afaceri, Claudiu Năsui, potrivit românia24.ro.

“Primesc zilnic mesaje şi comentarii care întreabă despre măsura pe care deja o promovăm de mai bine de doi ani, respectiv #zerotaxepesalariulminim. Am vorbit constant despre asta: cea mai mare problemă economică a României este sărăcia. Povara fiscală mare asupra celor mai mici salarii este una dintre cauzele majore ale gonirii românilor de pe piaţa oficială a muncii şi chiar din ţară. Prea mulţi oameni trăiesc în sărăcie cu toate că muncesc 40 de ore pe săptămână. România are cea mai mare povară fiscală pe salariul minim din UE, românii făcând salariul aproape jumi-juma cu statul. La fiecare leu câştigat, statul opreşte aproape 45 de bani. Acest lucru ar fi mai uşor de tolerat dacă serviciile oferite în schimb ar fi unele impecabile, însă adevărul este că, pe lângă taxarea dureroasă a muncii, românii mai plătesc şi TVA, accize şi alte taxe şi impozite. Acestea sunt câteva din motivele pentru care ne-am luptat să cuprindem această măsură în programul de guvernare. Ceea ce am obţinut nu este ideal, dar este un început: din 2022 vom începe aplicarea măsurii în diferite sectoare ale economiei”, a scris ministrul, joi seara, pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat că “suntem campionii din Uniunea Europeană” la sărăcia în muncă (procentul de oameni care, deşi au un salariu, nu se ajung cu banii de la o lună la alta) şi pe al doilea loc la numărul de oameni aflaţi în sărăcie sau risc de sărăcie, la mică diferenţă faţă de Bulgaria.


“Lucrurile acestea nu se rezolvă reinventând roata şi testând iar soluţii care au eşuat în trecut. De asemenea, soluţia nu este creşterea salariilor din pix prin decrete de stat. Pentru a avea cu adevărat un impact pozitiv, trebuie să venim cu reforme curajoase ce pun contribuabilul pe primul loc. Netaxarea primilor 2.230 de lei (sau cât este salariul minim) pentru fiecare angajat este un mare pas în asigurarea bunăstării tuturor românilor”, a explicat Năsui.

Print Friendly, PDF & Email

ECONOMIE

Fonduri europene pentru construirea de sere și solarii

Publicat

în

Legumicultorii care doresc să construiască sere şi solarii sau depozite au posibilitatea să acceseze 150 de milioane de euro din fonduri europene, în următorii doi ani. 

Submăsura este dedicată finanțării legumiculturii, 100 de milioane de euro fiind pentru construirea de sere și solarii și 50 de milioane de euro pentru depozitare și procesare.


„Cooperativele și membrii cooperatori vor avea intensitate de sprijin mai mare pentru a stimula organizarea legumicultorilor în conformitate cu cerințele pieței, pentru a le oferi posibilitatea de a avea o anumită cantitate, ritmicitate și standardizare care să le permită contractarea și comercializarea întregii producții, precum și un grad ridicat de sustenabilitate”, anunță reprezentanții Ministerului Agriculturii.

Prin aceste fonduri, sunt încurajate cooperativele care vă duce la o formă de organizare care să le permită să funcţioneze pe piaţă, astfel încât să aibă o producţie predictibilă prin contracte care să le confere posibilitatea de a-şi desface şi de a-şi vinde toată producţia.

CITEȘTE ȘI: Județul Olt, cele mai multe solicitări pentru programul ,,Legume în spații protejate”


 

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

DOLJ: Peste 150 de locuri de muncă disponibile

Publicat

în

Nu mai puțin de 156 de locuri de muncă sunt disponibile în județul Dolj, potrivit celei mai noi statistici efectuate de către reprezentanții AJOFM Dolj. 

Din cele 156 de locuri de muncă vacante, 26 sunt destinate persoanelor cu studii superioare, respectiv: analist, administrator societate comerciala, asistent manager, consilier orientare privind cariera, consilier/expert/inspector/referent/economist în gestiunea economica, contabil, economist, economist-sef, inginer constructii civile, industriale si agricole, inginer electromecanic, inginer geodez, inginer mecanic, inspector în domeniul securitatii si sanatatii în munca, manager proiect informatic, medic specialist, medic veterinar, programator, proiectant inginer energetician, secretara, sef serviciu, subinginer constructii civile, industriale si agricol.

Alte 90 de locuri de muncă sunt pentru persoanele cu studii profesionale/liceale/postliceale: agent vânzări, asistent medical generalist, bucatar, electrician de întretinere si reparatii, gestionar depozit, infirmier/infirmiera, îngrijitoare la unitati de ocrotire sociala si sanitara, îngrijitoare la unitati de ocrotire sociala si sanitara, şofer, sudor, tamplar, zidar, zugrav, etc, iar restul locurilor de muncă sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare/gimnaziale: femeie de serviciu, manipulant mărfuri, muncitor necalificat în confectii, muncitor necalificat la demolarea clădirilor, muncitor necalificat la demolarea cladirilor, captuseli zidarie, placi mozaic, faianta, gresie, parchet,asistent personal al persoanei cu handicap grav, etc.


Oferta locurilor de muncă vacante la nivel judeţului Dolj este actualizată, în timp real, pe site-ul AJOFM Dolj,  în secțiunea Persoane fizice /Locuri de Muncă Vacante.

CITEŞTE ŞI: VIDEO. Cum se circulă pe podul de peste Drumul Expres, între Slatina şi Brebeni

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Prețul gazelor naturale a atins MAXIMUL istoric

Publicat

în

Asociația Energia Inteligentă demonstrează într-un studiu realizat recent că ultimele tranzacții efectuate pe BRM plasează prețul actual al gazelor naturale la nivelul maximului istoric de la începutul comercializării gazelor în România.

Asociația a calculat modul în care a evoluat prețul mediu al gazelor naturale în România între 1914 – 2021, (2021 – preț mediu estimat) și raportul între evoluția prețului gazelor și salariul mediu al românilor, scrie România Tv.

Conform datelor furnizate de asociație, prețurile gazelor au urcat la 450 de dolari/1000 mc, de la sub 300 de dolari/1000 mc în 2019.


În anul 2011 a fost precedentul maxim istoric al gazelor naturale, în jurul valori de 375 dolari/1000 mc, preț stabilit că urmare a ponderii mare a gazelor din import și a faptului că aceste contracte aveau la baza formării prețului cotațiile produselor petroliere, care atunci, că și acum, au atins valori foarte mari.

Situația atuală a atingerii acestor prețuri se datorează unui complex de factori, dintre care pot fi evidențiate creșterea prețului gazelor pe bursele din Europa, creșterea semnificativă a gazelor naturale importante de România în ultimul an, exportul gazelor naturale românești, precum și Gas Release Program, a cărui formulă se raportează la prețul de referință din luna anterioară și care a determinat că în lunile de vară, când prețurile la gaze scădeau să se mențină mult mai ridicate.

Asociația notează că aceasta este cea mai mare creștere de preț al gazelor care se produce între doi ani consecutivi din ultimii 20 de ani, practic de la divizarea societății integrate a gazelor naturale.

Raportând noile prețuri ale gazelor naturale medii pentru populație la salariul mediu existent în România observăm o erodare semnificativă a puterii de cumpărare a consumatorilor. Astfel, cu un salariu mediu anual în prezent pot fi cumpărați puțin peste 30.000 mc de gaze, în timp ce în 2001 puteau fi cumpărați peste 85.000 mc de gaze. Un minim a fost în 2013, când cu salariul mediu puteau fi cumpărați circa 16.000 mc de gaze.

CITEȘTE ȘI: Nu mai este necesar actul de proprietate la încheierea contractelor de energie

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.