AcasăECONOMIELanţul de benzinării MOL, amendat în urma scandalului preţului benzinei

Lanţul de benzinării MOL, amendat în urma scandalului preţului benzinei

spot_img

MOL a fost amendată de ANPC cu 100.000 de lei în urma scandalului privind prețul benzinei. În total, ANPC a dat amenzi de 370.000 de lei la benzinării, în urma controalelor făcute în cursul zilei de joi, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului Dan Cărbunaru.

- Publicitate -

ANPC a controlat peste 70 de stații de carburant in tara, fiind aplicate amenzi de 370.000 de lei, dintre care cea mai mare de 100.000 de lei a fost aplicată chiar la sediul central a unui furnizor de carburanți, a declarat joi, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, potrivit HotNews.

El nu precizat numele operatorului, însă a precizat că are 215 stații, ceea ce corespunde MOL.


De altfel, miercuri seară ministrul Economiei, Virgil Popescu, a indicat compania ca fiind sursa panicii care a dus la formarea de cozi uriașe la benzinăriile din țară.

Amendă a primit și Stația de la Beiuș care afișa ieri un preț de 11 lei la benzină.

Stația de la Beiuș, devenită deja celebră în România în cursul zilei de ieri, prin nivelul extrem de ridicat și nejustificat al prețului practicat a fost amendată cu 35.000 de lei, de asemenea fiind semnată și în acest caz decizie ANPC privind încetarea practicilor incorecte și revenirea la prețul anterior, a spus Cărbunaru.


Acesta a spus că în multe dintre situațiile verificate de ANPC s-a constatat că stocuri preexistente care aveau o anumită valoare la vânzare au fost comercializate la prețuri mai mari.

“Există încă 4 decizii de încetare a practicilor comerciale incorecte emise pentru alți operatori economici din Cluj și din Galați. Ordinul implică revenirea la prețurile anterioare, inspectorii ANPC considerând că nu există temei pentru majorarea de preț practicate de operatorii economici în ultimele 2 zile.”, a declarat Dan Cărbunaru.

CITEŞTE ŞI: Imaginile serii, la o benzinărie din Slatina: Un bărbat încarcă combustil într-un container de 1.000 litri

Purtătorul de cuvânt al Guvernului a mai precizat că și ANAF și Consiliul Concurenței au început verificări, iar rezultatele urmează să fie anunțate public pe măsură ce se finalizează controalele de fond.

“Ministrul de Finanțe a dispus Direcției Generale Antifraudă din cadrul ANAF demararea unei ample acțiuni de verificare a pieței combustibilului. Sunt peste 100 de echipe consitutuite în acest sens pentru a verifica stațiile de vânzare, dar și distribuitorii engros, antrepozitele fiscale și companiile implicate. Detaliile acestor controale vor fi furnizate și de Guvern și de către autoritățile care le gestionează.”, a mai menționat acesta.

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, susține că nu va crește prețul carburanților, că “s-a creat o psihoză” și că vor fi controale la companiile care au majorat prețul la pompă.

CITEŞTI ŞI: VIDEO: Coadă la mai multe benzinării din Olt, de teama scumpirii combustibilului

„Fac un nou apel la calm: nu stați la cozi. Avem suficiente stocuri, deci NU există argumente pentru creșteri nejustificate și explozive ale prețurilor. Să nu ne lăsăm angrenați într-un război hibrid, mai ales în actualul context regional de securitate. Așa cum a anunțat și prim ministrul Nicolae Ciucă instituțiile abilitate vor demara acțiuni ample de control la benzinării pentru că NU VOM PERMITE SPECULA! Să nu intrăm în jocul celor care doresc destabilizarea României!”, a scris Virgil Popescu pe contul sau de Facebook.

Totodată, ministrul Virgil Popescu a declarat la Digi24 că toată panica a pornit de la „MOL din Beiuș”.

„Informația a fost rostogolită în social media, s-a creat panică”, a spus el.

De altfel, Agerpres scria că din cauza unor probleme la o rafinărie din Ungaria, MOL a înregistrat un deficit de carburanţi pe piaţa din România, compania scumpind carburanţii pentru flotele de transportatori la peste 10 lei pe litrul de motorină.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi demararea de controale în toate companiile petroliere din România pe fondul creșterilor nejustificate a prețurior la carburanți.

„Statul roman are obligația de a-și proteja cetățenii și economia mai ales în această perioadă complicată generata de invazia Rusiei în Ucraina. Nu voi permite nimanui să profite de această situatie pentru ca din lacomie sau din orice alte motive să încerce să destabilizeze economia țării și viața cetățenilor. Instituțiile responsabile vor da sancțiuni drastice celor care încalcă legea.”, a declarat premierul.

Consiliul Concurenței a anunțat deja că a demarat o investigație privind situațiile în care preturile carburanților au crescut foarte mult, fără a avea o justificare economică.

CITEŞTE ŞI: Reacţia Guvernului, în criza scumpirii combustibilului

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri