AcasăECONOMIECe sume au încasat marile magazine de electrocasnice în cadrul programelor „Rabla”

Ce sume au încasat marile magazine de electrocasnice în cadrul programelor „Rabla”

spot_img

Programul Rabla pentru Electrocasnice a generat în piață o creștere accelerată a vânzărilor de care au profitat 51 de retaileri. În total, au fost achiziționate cu voucher aproximativ 110.000 de produse IT și electrocasnice, din care 42% au fost comercializate de Altex.

- Publicitate -

Din contravaloarea voucherelor solicitate spre decontare, a căror valoare a variat între 200 și 400 de lei bucata, Altex a câștigat 15,9 milioane de lei ( 3,2 milioane de euro), scrie economica.net.

51 de retaileri s-au întrecut anul acesta în oferte pentru a-i atrage pe clienții înscriși în programul guvernamental Rabla pentru Electrocasnice pentru a obține vouchere cu valori între 200 și 400 de lei pentru a-și achiziționa un produs electrocasnic nou, oferind la schimb unul vechi.


În total, din datele furnizate Economica de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), retailerii au avut de împărțit  40,9 milioane de lei cât a fost contravaloarea voucherelor utilizate, din cei 75 de milioane de lei cât a fost bugetul total alocat sesiunii de finanțare 2021.

Din această sumă, peste 18,8 milioane de lei au fost solicitați deja spre decontare de primii 10 retaileri în funcție de numărul și valoarea voucherelor solicitate la decont, până în prezent.

Astfel, potrivit AFM, comerciantul care a vândut cele mai multe produse cu voucher a fost Altex, liderul pieței electroIT din România. Clienții Altex au folosit 46.629 de vouchere, iar compania a solicitat spre decontare 42.619 vouchere în valoare de peste 15,9 milioane de lei.


La eMAG, au fost folosite peste 42.500 de vouchere, dar compania nu a solicitat încă AFM decontarea voucherelor, în timp ce la Flanco au fost utilizate aproximativ 8.000 de vouchere, din care s-a solicitat decontul pentru aproximativ 4.200 a căror valoare este de 1,7 milioane de lei. Din estimările Economica, valoarea voucherelor ce urmează a fi decontate de eMag se ridică la aproximativ 14,8 milioane de lei.

Românii au cumpărat peste 5.300 de electrocasnice cu voucher de la Carrefour, vouchere care nu au fost decontate, în timp ce de la Ideal Tech, companie care operează magazinul online ideall.ro, au fost achiziționate cu voucher aproximativ 3.100 de produse, din care au fost decontate aproximativ 2.700 în valoare de 1 milion de lei.

CITEȘTE ȘI: Lista celor mai sigure orașe din lume. Pe ce loc se află Craiova

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri