Connect with us

ECONOMIE

Câți bani va primi România din PNRR până la sfârșitul acestui an

Publicat

în

Europarlamentarul liberal Siegfried Mureşan, raportor al Parlamentului European pentru Mecanismul de redresare şi rezilienţă, a anunţat miercuri că România va primi prefinanţarea din PNRR până la sfârşitul anului şi a avertizat că “orice încercare de renegociere a PNRR-ului riscă să ne ducă în situaţia în care pierdem mai mult decât câştigăm”.

Până la sfârşitul anului, România va primi prefinanţarea de 3,8 miliarde de euro – bani din PNRR, care reprezintă 13% din valoarea totală a planului de aproape 30 de miliarde de euro. Siegfried Mureşan, europarlamentar PNL,a explicat că în prezent la Bruxelles se efectuează documentaţia pentru ca România să primească prefinanţarea.

„Comisia Europeană a propus iniţial o prefinanţare de 10%, agreată de şefii de stat şi de guvern, noi în PE am propus creşterea prefinanţării. A fost unul dintre principalele lucruri pentru care eu am luptat în cadrul negocierilor din următorul motiv: când am avut aceste negocieri privind înfiinţarea facilităţii, la finalul anului 2020, devenise clar că această pandemie nu va dispărea imediat şi că în anul 2021 efectele pandemiei asupra economiei se vor simţi încă. Şi atunci am solicitat o creştere a prefinanţării, tocmai pentru a putea injecta mai rapid mai mulţi bani în economie, a susţine economia şi a încuraja procesul de creare de locuri de muncă. Am reuşit să negociem o creştere a prefinanţării la 13%”, a declarat eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan, conform Agerpres.


„Planul României are o valoare între 29 şi 30 de miliarde de euro, ca atare i se cuvine o prefinanţare de 3,8 miliarde de euro. Mă aştept ca această prefinanţare să fie transferată României în foarte puţine săptămâni, deoarece România îndeplineşte deja toate condiţiile formale, mai ales prin aprobarea planului de către Comisie şi Consiliu, pentru a beneficia de această prefinanţare”, a mai precizat europarlamentarul liberal.

Mureşan a afirmat că prefinanţarea de 3,8 miliarde de euro va ajunge în România până la sfârşitul anului deoarece în regulamentul european este prevăzută doar posibilitatea de a plăti această prefinanţare până la 31 decembrie.

„Deci ţări care au probleme cu aprobarea planului, în special Polonia şi Ungaria, care riscă să aibă planurile aprobate după 31 decembrie, nu vor primi prefinanţare deloc. Vor primi doar bani ulterior, dar nu prefinanţare. Deci noi vom primi în aceste săptămâni prefinanţare de 13%, după care din şase în şase luni de zile trebuie să prezentăm CE investiţiile efectuate şi reformele implementate. Există nişte obiective şi ţinte foarte concrete, agreate de guvernul României şi CE pe care trebuie să le îndeplinim la fiecare şase luni”, a explicat Mureşan.


CITEȘTE ȘI: Guvernul Ciucă, votat astăzi de Parlament

Print Friendly, PDF & Email

ECONOMIE

Întâlnire la Craiova între reprezentanții HoReCa și mai mulți miniștri. „Este prioritară relansarea mediului de afaceri autohton”

Publicat

în

Reprezentanții Federației Patronale a Industriei Ospitalității (FIO) anunță că în data de 7 decembrie va avea loc, la Craiova, o întâlnire între cei din HoReCa și mai mulți miniștri.

Potrivit unui comunicat de presă remis miercuri, la Craiova vor ajunge, Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Florin Spătaru, ministrul Economiei, Daniel Cadariu, ministrul IMM-urilor și Turismului, iar Ministerul Sănătății vafi reprezentat de către Levente Vass, secretar de stat.

„Federația a invitat la  întâlnire și reprezentanții noului Guvern al României pentru a discuta viitoarele măsuri de sprijin pentru acest sector puternic afectat de pandemia de coronavirus și de deciziile uneori haotice ale autorităților în acest context”, se arată în comunicatul de presă.


Reprezentanții FIO spun că este important ca printr-o colaborare cu autoritățile să fie găsită o soluție în vederea relansării mediului de afaceri.

„Avem încredere în găsirea unui dialog real între antreprenori și noul cabinet, în prioritizarea relansării mediului de afaceri autohton, în găsirea de soluții pentru a trece peste această pandemie care a afectat în mod excepțional industria ospitalității și turismul românesc. Aș vrea în acest sens să le mulțumesc Doamnei Primar Lia Olguța Vasilescu și Primăriei Craiova, pentru sprijinul acordat organizării acestui eveniment, dar și miniștrilor care au răspuns pozitiv invitației noastre” amenționat Corina Macri, președintele Federației.

CITEȘTE ȘI: A crescut numărul firmelor radiate, în primele 10 luni ale acestui an


 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

A crescut numărul firmelor radiate, în primele 10 luni ale acestui an

Publicat

în

Numărul firmelor radiate la nivel naţional a crescut cu peste 28% în primele zece luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, până la 52.767 radieri, conform statisticilor Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

În perioada ianuarie – octombrie 2020 au fost consemnate 41.119 radieri, scrie Agerpres.


Cele mai multe radieri în primele zece luni ale acestui an au fost înregistrate în municipiul Bucureşti – 8.608 (plus 29,4% faţă de ianuarie-octombrie 2020) şi în judeţele Timiş – 2.396 (plus 33,71%), Constanţa – 2.330 (plus 28,16%) şi Cluj – 2.250 (plus 17,99%).

La polul opus, cele mai puţine radieri au fost consemnate în judeţele Ialomiţa – 413 (în creştere cu 46,45% faţă de primele zece luni ale anului trecut), Covasna – 441 (plus 52,60%) şi Călăraşi – 457 (plus 36,01%).

Creşterile cele mai semnificative ale numărului de radieri s-au înregistrat în judeţele Alba (plus 68,71%), Vrancea (plus 57,56%), Covasna (plus 52,6%), Ialomiţa (plus 46,45%) şi Dâmboviţa (plus 45,54%). În perioada analizată nu au fost consemnate scăderi în ceea ce priveşte numărul firmelor radiate.


Pe domenii de activitate, numărul cel mai mare de radieri a fost înregistrat în comerţul cu ridicata şi cu amănuntul, repararea autovehiculelor şi motocicletelor – 14.611 (plus 31,15% raportat la ianuarie-octombrie 2020), construcţii – 4.888 (plus 27,42%), activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice – 4.427 (plus 26,27%) şi industria prelucrătoare – 4.253 (plus 26,84%).

În octombrie 2021, au fost consemnate 5.676 radieri de firme, cele mai multe în Bucureşti (998) şi în judeţele Constanţa (275), Cluj (232) şi Timiş (212) şi Ilfov (211).

CITEȘTE ȘI: Programele Rabla se suspendă. Ministrul Mediului anunță că vor avea loc câteva modificări

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Mai puţină birocraţie pentru atragerea de fonduri europene. Lege care vizează organizarea Agenţiilor de Dezvoltare Regională

Publicat

în

Agenția pentru Dezvoltare Regionala Sud-Vest Oltenia, a devenit Autoritate de Management pentru POR 𝐒𝐮𝐝-𝐕𝐞𝐬𝐭 𝐎𝐥𝐭𝐞𝐧𝐢𝐚 𝟐𝟎𝟐𝟏-𝟐𝟎𝟐𝟕.

Potrivit unui comunicat remis de ADR, vineri, 26 noiembrie 2021, președintele României a emis Decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 122/2020 privind unele măsuri pentru asigurarea eficientizării procesului decizional al fondurilor externe nerambursabile destinate dezvoltării regionale în România

Pentru beneficiarii din regiunea de dezvoltare Sud – Vest Oltenia efectul va fi reducerea birocrației în ceea ce privește elaborarea ghidurilor de finanțare și ajustarea acestora la situația concretă a regiunii, precum și simplificarea proceselor de evaluare, selecție și contractare a viitoarelor proiecte ce vor solicita fonduri europene.


Alături de ADR Sud – Vest Oltenia și celelalte șapte Agenții pentru Dezvoltare Regională din țară au deveni autorități de management.

CITEŞTE ŞI: Câți bani va primi România din PNRR până la sfârșitul acestui an

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.