AcasăECONOMIEASF şi BNR organizează Clubul online de educație financiară pentru liceeni

ASF şi BNR organizează Clubul online de educație financiară pentru liceeni

spot_img

Autoritatea de Supraveghere Financiară în parteneriat cu Banca Națională a României, Ministerul Finanțelor și Asociația Română a Băncilor organizează cea de a doua ediție a programului de educație financiară – FinClub – destinat elevilor de liceu din clasele a X-a – a XII-a, pasionați de piața financiară.

- Publicitate -

Programul, care va fi derulat sub auspiciile Protocolului Național de Educație Financiară, presupune crearea unui club de educație financiară a cărui activitate se va desfășura sub forma unor întâlniri online bilunare. Tematica întâlnirilor va acoperi subiecte care țin de cunoașterea și aprofundarea noțiunilor și conceptelor financiare.

Înscrierile în cadrul FinClub se pot efectua online, în intervalul 25 august 2021 – 8 septembrie 2021. Formularul de înscriere și Regulamentul clubului pot fi găsite accesând link-ul https://asfromania.ro/edu/fin-club/, precum și pe pagina de Facebook a Autorității de Supraveghere Financiară. Perioada de derulare efectivă a întâlnirilor în cadrul FinClub va avea loc între 16 septembrie 2021 – 22 decembrie 2021 pentru prima sesiune din acest an școlar.


CITEŞTE ŞI: Aproape 5 lei pentru un euro. Moneda naţională, în continuă DEPRECIERE

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri