Connect with us

ECONOMIE

7 motive pentru care se justifică să iei un credit

Publicat

în

Ești presat de obținerea rapidă a unei sume de bani? Nu știi dacă un împrumut este alegerea potrivită pentru tine? Iată care ar fi argumentele accesării unui credit.

Când apelezi la un credit?

Există situații și situații, unele mai disperate, altele normale de viață, fiecare din ele necesită cheltuieli suplimentare care îți pot afecta bugetul.

Nu discutăm aici de achiziționarea unei locuințe ori de construirea unei case. În acest caz lucrurile sunt clare: dacă nu ai bani economisiți, trebuie să apelezi la un credit ipotecar, iar această alegere nu mai trebuie într-un fel sau altul justificată.


Așadar, nu discutăm despre credite imobiliare ori ipotecare, ci dorim să ne referim strict la creditele de nevoi personale, pe de-o parte vorbind de credite nebancare, pe de alta de cele bancare.

Facem această paranteză pentru a delimita clar grupele de interes și pentru a contura mai bine motivele care te-ar putea determina să apelezi la un credit în această situație.

Cu siguranță vă gândiți că atunci când apare o urgență, când nu poți să-ți rezolvi anumite probleme din pricina lipsei banilor sunt cazuri în care trebuie neapărat să te împrumuți.


Lucrurile nu sunt însă chiar atât de simple și de ușor de rezolvat.

Tu poate ai o urgență, poate ești cu adevărat într-o situație disperată, însă aprobarea unui credit stă în pixul creditorului cum se spune. După cum și costurile pot să-ți convină sau nu, tot acelea sunt.

Altfel spus, chiar și când ai mare nevoie de bani trebuie să cântărești înainte dacă este cazul să te îndatorezi și să te înhami la astfel de sarcini în plus.

Sper că sunteți conștienți că după accesare, începe rambursarea, iar cheltuielilor tale lunare li se vor mai adăuga și rata aferentă împrumutului.

Ce te-ar putea determina să iei un împrumut?

În mod evident, pentru a contracta un credit, indiferent de forma acestuia, trebuie să existe în primul rând o necesitate ca atare.

Și poate părea puerilă această afirmație, însă, ar fi bine să vă gândiți înainte dacă există această nevoie și cât de mult te afectează.

Este bine să vedem aceasta preocupare a noastră ca pe un lucru serios, nu ca pe o cale ușoară de a ne satisface cine știe ce plăceri trecătoare.

Nu zice nimeni să nu te împrumuți pentru o vacanță, mai ales dacă tu știi clar că e singura cale de a o avea, plus de asta, îți și permiți să susții ratele pe perioada derulării creditului.

Însă, în marea majoritate a cazurilor când apelăm la un credit este bine să ne asigurăm că avem nevoie neapărată de bani, că nu există alte soluții, iar această cale pe care am ales-o nu este una păguboasă în timp.

Contează foarte mult nivelul tău de venituri actuale, pentru că imediat după ce împrumuți vei fi nevoit să plătești rate lunare.

Poți face rost de un credit fără să fii angajat, de exemplu, însă, care sunt șansele să-l rambursezi dacă tu nu ai niciun venit?!

Este bine de știut că un împrumut nu doar că te scapă de un necaz financiar, dar te și poate băga în unul, aproape la fel de ușor.

7 motive pentru care merită să iei un credit

Cu siguranță știți despre creditele de nevoi personale, ce înseamnă ele, de ce apelează oamenii la ele.

Semnificația intrinsecă ar fi aceea că aceste produse financiare sunt accesate de către cei ce doresc să obțină un credit pe termen scurt, fără a preciza scopul utilizării banilor.

Există, cum e și firesc, persoane reticente la astfel de împrumuturi, însă mentalitatea s-a schimbat mult în ultima vreme. Numai dacă ne gândim câți români achiziționau produse online acum câțiva ani și câți o fac acum și putem să înțelegem această evoluție.

Ei bine, nimeni nu este de judecat în vreun fel sau altul, mai degrabă aduci argumente bune, decât să te contrezi la nesfârșit.

Alegerea unui credit de nevoi nu este de blamat, atâta timp cât se face în cunoștință de cauză, informat.

Nevoile sunt nenominalizate

Accesând un credit de nevoi personale nu trebuie să justificați folosirea banilor. Indiferent de scopul pentru care îl contractați, fie că doriți să vă cumpărați un frigider, o centrală termică, să începeți o afacere ori să cumpărați o mașină, instituția financiară nu vă întreabă ce veți face cu banii.

Din acest punct de vedere, creditul de nevoi este o opțiune care îți lasă multe posibilități deschise, tu urmând să alegi cu grijă, cunoscând toate consecințele unei asemenea înrolări.

Accesezi simplu și deosebit de rapid

În majoritatea cazurilor, un astfel de credit se acordă ușor, în condiții de eligibilitate destul de laxe, actele fiind și ele limitate.

Cerințele sunt minime, oferind un avantaj în plus acestui tip de împrumut față de altele. Nu se compară de exemplu cu dosarul pe care trebuie să-l alcătuiești pentru un credit ipotecar ori pentru creditele Noua Casă.

Plus de asta, nu vi se cere adeverință de venit, astfel că accesarea se face rapid, în baza inspectării veniturilor prin ANAF, acolo unde este posibil.

Rambursarea este după voința voastră și nivelul ratei

Perioada de rambursare depinde de opțiunea voastră, dar și de nivelul ratei lunare coroborate cu gradul de îndatorare.

În acord cu acest grad de îndatorare, poți împrumuta în consecință sume limitate de bani, iar ratele trebuie să nu depășească nici ele plafonul legal.

Însă, fiecare creditor oferă un interval minim și unul maxim de rambursare, pentru care clientul poate opta.

De regula, la bănci perioada de rambursare variază între 12 si 60 de luni. La IFN-uri rambursarea durează de la câteva zile până la 5 ani. Majoritatea creditelor rapide de la IFN au însă ca medie de acordare între o lună și câteva luni.

Costurile sunt fixe pe durata derulării creditului

În majoritatea cazurilor, ratele sunt fixe pe perioada desfășurării contractului de împrumut.

Îndeosebi la IFN-uri costurile sunt fixe, precum și ratele.

Băncile mai oferă și dobândă variabilă și rate descrescătoare. Însă, și în cazul băncilor se merge cu precădere pe dobândă fixă și rate fixe pentru creditele de nevoi personale.

Din multe puncte de vedere este mai bine așa, pentru că nu mai ai de-a face cu fluctuații neplăcute de costuri.

Poți accesa online de la aproape toate instituțiile

Deja am trecut în era creditelor online, în care atât băncile cât și IFN-urilor oferă clienților posibilitatea contractării în acest mod a unui credit de nevoi.

Există situații, îndeosebi în partea bancară, în care se mai face un fel de pre aprobare online, iar finalizarea contractului se încheie în agenție. Însă, sunt mult mai multe cazuri în care s-a trecut efectiv la acordarea exclusiv online.

La IFN-urile aceste lucruri au evoluat mult mai rapid, pentru că aceste instituții nu se înghesuiau să solicite cine știe ce dovezi de venit și atunci accesarea era mult mai rapidă și mai ușor de efectuat.

IFN-urile deja au ani buni de experiență pe acordarea de credite online.

Valoarea împrumutului este în funcție de nevoi

Indiferent de statutul tău social, fie că ești salariat ori pensionar, căsători sau divorțat, șomer sau PFA, creditul de nevoi personale este transparent și flexibil și este menit să vă ofere satisfacerea doleanțelor.

Nu uitați însă că vei putea să împrumuți în funcție de nivelul gradului de îndatorare care ține exclusiv de venitul tău net lunar.

Poți să refinanțezi alte credite

Un credit de nevoi personale poate fi folosit și pentru refinanțarea unuia ori mai multor credite anterioare.

Unii optează pentru refinanțare pentru a scoate un cost mai mic, alții doresc să-și restrângă mai multe împrumuturi într-unul singur, iar alții vor să prelungească perioada de creditare. Pentru unele refinanțări se permit perioade de rambursare de până la 10 ani. Acesta este singurul mod în care poți obține un credit de nevoi pe 10 ani – refinanțarea.

Cu alte cuvinte, ca să alegi un împrumut de nevoi nu este deloc complicat, important este să știi exact despre ce e vorbă, să știi ori să prevezi cum îți vor evolua veniturile în următoarea perioada și să ai idee despre consecințele în caz de neplată.

De ce amintim de consecințe în caz de neplată? Pentru că după statisticile BNR jumătate de milion români sunt datori la bănci și înregistrați în Biroul de Credit pentru întârzieri mai mari de o lună la plata ratelor. Numai persoanele fizice au restanțe în valoare totală de peste 6 000 milioane lei.

Decizia vă aparține, însă, vă sfătuiesc să vă informați înainte astfel încât să nu vă lăsați surprinși de urmări.

Ca în orice alegere, este bine să știți că există și dezavantaje pe care nu trebuie să le ignorați. Cel mai bine este să le cunoașteți pentru a găsi soluții adecvate.

În concluzie

Apelarea la un credit de nevoi personale nu trebuie să fie neapărat o corvoadă atâta timp cât știi exact care sunt termenii cu care te vei confrunta.

După cum ați văzut sunt destule argumente în favoarea unei asemenea opțiuni, însă, depinde de voi să faceți o alegere potrivită vouă.

De altfel, nu doar datele generale trebuie cunoscute, ci și cele particulare, specifice fiecărui creditor în parte.

Atâta timp cât veți fi conștient că puteți alege dintre mai multe oferte pentru care sunteți eligibil, că știți exact suma de care aveți nevoie, că nu împrumutați mai mult decât este necesar depășindu-vă posibilitățile viitoare de rambursare, că în caz de neplată veți plăti penalizări, lucrurile sunt pe un făgaș bun.

Informat poți să iei orice hotărâre și să faci alegerea corectă.

Print Friendly, PDF & Email

ECONOMIE

Cu cât se vor majora alocațiile copiilor. Anunțul ministrului de Finanțe

Publicat

în

Alocațiile pentru copii vor fi majorate cu 20%, după cum a anunţat ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, deşi în septembrie 2020, Guvernul Orban a adoptat OUG 123/2020, ce prevedea o dublare a lor.

Alocaţiile pentru copii ar fi trebuit să crească pe 1 iulie 2021, potrivit calendarului agreat de Guvernul Orban anul trecut, dar majorarea a fost amânată de Guvernul Cîţu pentru 1 ianuarie 2022, scrie România Tv.

„Există un calendar din punct de vedere al creșterii alocațiilor și ne vom ține de acel calendar. Nu aș vrea să intru în calcule mai mult decât prevede calendarul care a fost deja aprobat. Cred că alocația de la 1 ianuarie 2022 va fi în jur de 486 de lei pentru copiii sub 2 ani și cu grad de handicap și la 243 de lei de la 1 ianuarie pentru copiii mai mari de 2 ani. Procentul e exact și suma prevăzută în ordonanța de urgență dată la începutul anului. Această sumă este prevăzută în legislația în vigoare, deci nu există o altă calendarizare, în afară de cea de făcută deja. În legislația în vigoare există o singură majorare, cea de la 1 ianuarie”, a spus ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu.


CITEȘTE ȘI: Unitățile afterschool, școlile și grădinițele private, ÎNCHISE în timpul vacanței de două săptămâni. Creșele rămân deschise

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

Noi măsuri pentru reducerea prețurilor la energie, cerute de Consiliul European

Publicat

în

Consiliul European a cerut Comisiei Europene şi statelor din cadrul Uniunii Europene, la summitul de la Bruxelles, să adopte rapid măsuri pentru atenuarea efectelor creşterii preţurilor la energie şi să elaboreze un plan pe termen mediu şi lung pentru stabilizarea pieţei energetice.

„Consiliul European invită Comisia Europeană să analizeze funcţionarea pieţelor de gaz şi electricitate, precum şi sistemul UE de comercializare a emisiilor poluante, cu ajutorul Autorităţii Europene pentru Garanţii şi Pieţe. Ulterior, Comisia Europeană va evalua dacă anumite comportamente de pe pieţe necesită reglementări suplimentare”, conform concluziilor summitului UE, scrie alephnews.ro.

Consiliul European îndeamnă statele membre şi Comisia Europeană să adopte „măsuri pe termen scurt pentru ajutarea consumatorilor vulnerabili şi pentru susţinerea companiilor europene, ţinând cont de diversitatea şi specificitatea situaţiilor din ţările membre”.


„Comisia Europeană şi Consiliul UE sunt invitate să analizeze posibilitatea unor măsuri pe termen mediu şi lung în sensul obţinerii unui preţ la energie care să fie acceptabil pentru consumatorii casnici şi pentru companii, să intensifice rezilienţa sistemului energetic al UE şi a pieţei energetice europene, să ofere susţinere pentru tranziţia la neutralitatea climatică, ţinând cont de diversitatea şi specificitatea situaţiilor din statele membre”, precizează Consiliul European.

Banca Europeană pentru Investiţii (BEI) va analiza posibilităţi de accelerare a investiţiilor pentru tranziţia energetică, în sensul „reducerii viitoarelor riscuri de perturbări şi pentru atingerea ambiţiilor Europei privind conectivitatea mondială”, subliniază Consiliul European.

Consiliul pentru Transporturi, Telecomunicaţii şi Energie (TTE) se va întruni pe 26 octombrie pentru a analiza actualele propuneri. Consiliul European va urmări în continuare situaţia de pe piaţa energiei şi o va reanaliza la summitul UE din decembrie.


Președintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, la Bruxelles că România face parte din grupul de țări care doresc să promoveze gazele naturale și centralele nucleare ca energie sustenabilă de tranziție.

„România este parte din grupul statelor europene care dorește să continue producerea energiei electrice în centrale nucleare. S-a format un grup de state care dorește să promoveze ca și energie sustenabilă de tranziție nuclearul și gazul. Noi suntem printre ei”, a declarat Klaus Iohannis.

CITEȘTE ȘI: Angajatorul care întârzie plata salariilor, amendat cu până la 10.000 lei. Ordonanţa de Urgenţă intră în vigoare în această lună

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ECONOMIE

România, între primii 10 exportatori de cereale. Producții record înregistrate anul acesta

Publicat

în

România se menţine între primii zece exportatori de cereale datorită unor producţii record, însă, şi agricultura, ca şi celelalte sectoare economice din România, sunt conectate cu tot ceea ce se întâmplă la nivel global, a afirmat joi Horia Cardoş, CEO Agroland, într-o conferinţă de specialitate.

„Avem, se pare, nişte producţii record, ceea ce este foarte bine pentru România şi pentru fermierii din România. Aş vrea cumva să punem în context global ceea ce se întâmplă în agricultură pentru că, şi agricultura ca şi celelalte sectoare economice din România sunt conectate cu tot ceea ce se întâmplă la nivel global. Într-adevăr, ne menţinem cu succes în primii zece exportatori de cereale datorită acestor producţii fantastice, dar aş vrea să vă dau nişte cifre. Pentru al doilea an consecutiv, balanţa cerealelor la nivel global este negativă, adică consumăm mai multe cereale la nivel global decât producem în anul respectiv – asta în condiţiile în care, în acest an, se prevede un avans de 3,7% doar la producţia de porumb şi care reuşeşte cumva să menţină într-un echilibru precar, dar totuşi la nivel negativ această balanţă”, a menţionat Horia Cardoş, în cadrul conferinţei ‘ZF Agribusiness 2021. Anul producţiilor istorice”, potrivit Agerpres.

Acesta a subliniat că „astăzi, dacă vorbim de luna septembrie – fiindcă acest indice se publică lunar, indicele FAO al preţului alimentelor este la maxim istoric”, la fel şi indicele preţului fertilizanţilor.


„Anterioarele maxime au fost în 2008, când preţul barilului de petrol a fost la un maxim de 145 de dolari. În această toamnă am avut cred că 83 sau 84 şi aceşti indici se află într-o accelerare. Deci, pentru 2022, vom avea cel mai mare preţ la alimente la nivel global, cel mai mare preţ la fertilizanţi la nivel global şi, probabil, cel mai mare deficit din punct de vedere a balanţei cerealelor la nivel global”, a adăugat şeful Agroland.

Referindu-se la zootehnie, şeful Agroland a precizat că, din cauza pestei porcine africane, anul trecut şi la începutul acestui an, China a fost importator net, iar producătorii europeni şi americani au reuşit să satisfacă această cerere.

„Între timp, chinezii au reuşit să îşi refacă stocul de material de reproducţie şi încep să renunţe la marile contracte de import, ceea ce duce la un preţ foarte mic în piaţă la producătorii de porci. Din fericire, deşi ar trebui să spunem din nefericire, România este importator net. Astfel, 85% din consumul de carne de porc este importat şi, în felul acesta, spunem că producătorii români nu sunt foarte afectaţi. Acestea sunt nişte cifre care ar trebui să ne ridice nişte semne de întrebare”, a mai spus Cardoş.


CITEȘTE ȘI: VIDEO | Iohannis: Am decis să-l desemnez premier pe domnul Nicolae Ciucă

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.