AcasăACTUALDSP Dolj a reluat distribuirea laptelui praf. O mie de cutii necesare...

DSP Dolj a reluat distribuirea laptelui praf. O mie de cutii necesare în județ

spot_img

Distribuirea laptelui praf pentru sugari a fost reluată în județul Dolj, în luna iunie, reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Dolj menționând că licitația a fost câștigată de o altă firmă și nu vor fi probleme cu stocul, până la finele acestui an.

Purtătorul de cuvânt al DSP Dolj, Ștefan Popescu, a spus că lunar, în județul Dolj se distribuie aproximativ o mie de cutii cu lapte praf, acordarea făcându-se în baza respectării anumitor criterii și doar după ce medicul de familie prescrie necesitatea acestuia.

Astfel, beneficiază de lapte praf gratuit, sugarii cu vârste între 0 și 12 luni, care nu mai au mamă, cei care ajung în centrele de plasament, dar și cei ai căror mame nu pot alăpta din cauza anumitor probleme de sănătate grave (TBC pulmonar activ, neoplazii, cașexie, septicemie, boli psihice grave, epilepsie, eclampsie, scleroză în plăci, insuficiență renală, hepatică sau cardiacă, diabet zaharat decompensat, tireotoxicoză, mamă infectată cu HIV, tratamente cu citostatice, diazepine, anticonvulsivante, anticoagulante, radioizotopi, consum de droguri sau dependență de alcool, tutun care determină intoxicații ale copilului).


Luna trecută, în județul Dolj a fost distribuit lapte praf în nu mai puțin de 39 de localități, 800 de cutii ajungând la beneficiari. A fost o perioadă în care laptele s-a asigurat din stocul de anul trecut, dar în urma licitației s-a stabilit câștigătorul și nu vor mai fi probleme, spun autoritățile.

„Laptele praf gratuit se dă în baza unei prescripții medicale, cu respectarea anumitor criterii. Am avut, luna trecută, 797 de cutii de 800 de grame distribuite, 238 de copii din județ beneficiind de lapte. La noi, cam acesta este necesarul lunar. Până într-o mie de cutii de lapte praf. Au fost ceva probleme la începutul anului, dar noi, în primele două, trei luni l-am asigurat din ce mai aveam de anul trecut. Acum este stoc suficient”, a explicat dr. Ștefan Popescu, purtător de cuvânt al DSP Dolj.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri