AcasăACTUALDrum proaspăt asfaltat, însă tot cu denivelări. Explicaţii oficiale

Drum proaspăt asfaltat, însă tot cu denivelări. Explicaţii oficiale

spot_img

O porțiune importantă din Drumul Național 1 R, cunoscut și drept ”Transursoaia”, care leagă județele Cluj și Alba, printr-o zonă turistică deosebită, a fost reabilitată în acest sezon.

De două săptămâni s-au trasat și marcajele aferente, însă pe drum au început deja să apară mai multe denivelări, potrivit Alba24.ro.

Lucrările au fost necesare din cauza gropilor. Atât de proastă era starea drumului, încât circulația era restricționată pe anumite tronsoane, pe timpul iernii.

”Gropile au dispărut, dar denivelările au rămas. Noul strat de asfalt a urmat vechile denivelări. Pe mine mă revoltă: dacă facem ceva, de ce nu facem bine?”, a scris un localnic.

DN1R trece prin Albac – Horea – Poiana Horii – Beliș – Huedin.

Eugen Cecan, directorul Direcției Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Cluj, a declarat că lucrările efectuate aici au presupus și frezarea drumului, însă se poate ca aceste denivelări să fi apărut în urma unor noi tasări, cauzate și de transportul greu care se face pe acolo.

Directorul a menționat că drumul va fi reevaluat de către Direcția de Producție, iar dacă se impune, va fi refăcut pe respectivele tronsoane cu denivelări, iar lucrările de asfaltare cu probleme se vor remedia.

”Interesul nostru este să mergem cu acest drum până dincolo, la Arieșeni. Este o zonă importantă pentru noi, clujenii”, a spus Eugen Cecan.

CITEȘTE ȘI: Circulaţia pe Transalpina rămâne închisă. Situaţia va fi reevaluată săptămâna viitoare

- Publicitate-spot_img
Maria Stefan
Maria Stefan
Încă la început pe drumul jurnalismului, Maria Ştefan a ales să facă primii paşi alături de echipa Reporter 24. În fiecare zi, ne arată cât de departe va merge pe calea ştirilor curate şi la timp date
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri