AcasăACTUALDosar penal, după ce demisia depusă de Marius Iacob a rătăcit prin...

Dosar penal, după ce demisia depusă de Marius Iacob a rătăcit prin sertarele Ministerului Justiției

spot_img

Ministrul justiției a sesizat procurorul general interimar al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru efecturea de cercetări în cazul cererii de demisie a procurorului-șef adjunct al Direcției Naționale Anticorupție, Marius Iacob, urmare a controlului dispus în baza Ordinului Ministrului Justiției nr.3/63452/443/P/2019 din 22.07.2019, anunță Ministerul într-un comunicat.

Ministerul amintește că ancheta internă la Ministerul Justiției a fost dispusă în regim de urgență, exact în ziua în care ministrul justiției a luat la cunoștință, urmare a solicitării formulate de redacția Lumea Justiției, conform căreia cererea de demisie a lui Marius Iacob, semnată încă din 19.03.2019, nu a fost trimisă Administrației Prezidențiale în vederea emiterii decretului prezidențial de încetare a mandatului funcției de procuror-șef adjunct, potrivit legii, a scris g4media.

MJ precizează că în data de 24.04.2019, data preluării de către doamna Ana Birchall a mandatului de interimar la Ministerul Justiției, această lucrare figura în evidențele ministerului ca fiind rezolvată.


Alături de sesizarea procurorului general interimar, ministrul justiției a dispus revocarea din funcție a directorului Direcției Resurse Umane, sesizarea comisiilor de disciplină, precum și o serie de măsuri pentru îmbunătățirea activității Ministerului Justiției.

Pe 23 iulie, Ana Birchall a declarat că a cerut Corpului de Control al Ministerului Justiției o verificare în cazul demisiei lui Marius Iacob din funcția de adjunct al DNA, întrucât documentul de eliberare din funcție nu a mai ajuns la Klaus Iohannis.

Documentul privind demisia lui Marius Iacob ar fi fost rătăcit într-un sertar al Ministerului Justiției, de aceea nu ar mai fi ajuns pe masa președintelui, pentru a semna decretul.


Marius Iacob a demisionat din funcţia de adjunct al procurorului-şef DNA, în luna martie a acestui an.

realitatea.net

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri