AcasăPOLITICĂDNA a clasat dosarul de fraudă cu fonduri europene a lui Dan...

DNA a clasat dosarul de fraudă cu fonduri europene a lui Dan Barna

spot_img

Dan Barna a scăpat de dosarul de fraudă cu fonduri europene. DNA spune că, nici din constatarea tehnico-științifică, nici din controlul Departamentului pentru lupta antifraudă (DLAF) nu au rezultat indicii că au fost săvârșite fapte de natură penală.

DNA a clasat dosarul de fraudă cu fonduri europene al fostului vicepremier USR, Dan Barna, pe 14 iunie 2021, pe motiv că “fapta nu există”, se arată într-un răspuns al DNA din data de 22 septembrie 2021.

„Nici din constatarea tehnico-științifică, nici din controlul DLAF nu au rezultat indicii privind nerespectarea prevederilor legale în vigoare referitoare la procedurile de atribuire a contractelor de achiziție publică și nici cu privire la săvârșirea unor fapte de natură penală care să afecteze interesele financiare ale Uniunii Europene. În consecință, după epuizarea cercetărilor, la data de 14 iunie 2021, a fost dispusă soluția clasării în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. a („fapta nu există”) din Codul de Procedură Penală.

Considerentele pe care s-a întemeiat această soluție au avut la bază faptul că, în urma cercetărilor efectuate, fiind epuizate toate mijloacele probatorii, nu au rezultat probe certe și suficiente pentru a dovedi dincolo de orice îndoială rezonabilă că faptele pretins a fi săvârșite întrunesc condițiile de tipicitate ale infracțiunilor investigate”, arată DNA.

Dosarul lui Dan Barna a mai fost clasat o dată, pe 18 martie 2019, de către procurorii DNA Alba Iulia, dar pe 28 octombrie 2019, în plină campanie prezidenţială, adjunctul de atunci al şefului DNA a infirmat soluţia de clasare şi a dispus redeschiderea cazului, potrivit G4Media.

Tot în octombrie 2019, ca urmare a unor articole de presă din riseproject.ro, procurorii DNA s-au autosesizat şi au deschis un dosar penal care îl viza pe Dan Barna, competitor la acea vreme în cursa prezidenţială. Ulterior, cele două dosare – cel de la Alba, redeschis, şi cel deschis ca urmare a articolelor riseproject.ro – au fost conexate, s-au efectuat cercetări şi pe 14 iunie 2021 s-a dispus clasare pe „fapta nu există”.

CITEȘTE ȘI: Iohannis spune că vaccinarea anti-COVID ar trebui să fie obligatorie pentru anumite categorii

- Publicitate-spot_img
Maria Stefan
Maria Stefan
Încă la început pe drumul jurnalismului, Maria Ştefan a ales să facă primii paşi alături de echipa Reporter 24. În fiecare zi, ne arată cât de departe va merge pe calea ştirilor curate şi la timp date
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri