Deși jumătate din gospodăriile din România deține biciclete, doar a zecea parte circulă pe drumuri. Publicaţia Atlatszo Erdely a investigat motivul pentru care există atât de puține piste pentru biciclete, de ce calitatea acestora diferă atât de mult și de ce nu există un cadru legislativ care să încurajeze mersul pe bicicletă în rândul publicului.
Un biciclist se deplasează cu bicicleta pe o porțiune de drum recent renovată, pe pista destinată bicicliștilor, dinspre centrul orașului Cluj-Napoca spre cartierul Mărăști. Tronsonul de drum arată ca într-un plan de urbanism: asfalt neted ca o masă de biliard, o bandă de autobuz cu marcaj impecabil, pavele de granit, platani proaspăt plantați și o mică piațetă în fața bisericii Sfântul Petru pentru cei care vor să se odihnească între cele două benzi aglomerate. Nu este nevoie de nici un panou, de pe fiecare centimetru pătrat se vede cu ochiul liber că aici s-au cheltuit mulți bani europeni în numele dezvoltării durabile.
Pista pentru biciclete trece de pe carosabil pe trotuar înainte de o trecere de pietoni, iar după aproximativ 50 de metri – fără niciun avertisment – se termină odată cu drumul renovat. Ciclistul aflat în elan virează instinctiv la stânga spre carosabil. Doar norocul îl salvează de a fi călcat de un troleibuz care vine din spate cu viteză, silențios.
Acest tronson este unul dintre pistele pentru biciclete apărute în ultimii ani în centrul orașului Cluj-Napoca, reabilitate din fonduri europene, care ar face mai atractivă și mai sigură deplasarea cu bicicleta în acest oraș sufocat de mașini. Doar că aceste piste pentru biciclete sunt departe de a fi o rețea coerentă, sigură și ușor de utilizat de către toată lumea. Navigarea acestora necesită o anumită experiență în ciclism și o bună cunoaștere a locului.
Tuturor le-ar plăcea, dar nicicum nu le reușește
Proiectul nostru transfrontalier a examinat problema pistelor pentru biciclete din Malta, Cehia și Lituania, precum și România. Prezentul articol se concentrează asupra situației din România și încearcă să răspundă la o întrebare aparent simplă: cum este posibil ca niciun oraș din România să nu aibă o rețea coerentă și de bună calitate de piste pentru biciclete?
Asta în pofida faptului că
- toată lumea acceptă încet-încet faptul că utilizarea pe scară largă a bicicletei este esențială pentru un transport durabil;
- dezvoltarea infrastructurii pentru bicicliști necesită rareori intervenții complexe și costisitoare, iar experiența și bunele practici occidentale sunt disponibile;
- și acum există fonduri substanțiale disponibile pentru infrastructura de ciclism.
Acceptarea socială a mersului pe bicicletă este scăzută, accidentele de circulație sunt frecvente în comparație cu alte țări din UE, iar guvernul și municipalitățile românești încă văd pistele pentru biciclete ca niște elemente de bifat, bune de promovat pe Facebook și în diverse rapoarte, dar în rest neesențiale.
Continuarea pe Atlatszo Erdely