AcasăACTUALDaniel Osmanovici a demisionat din funcția de purtător de cuvânt al CNAS

Daniel Osmanovici a demisionat din funcția de purtător de cuvânt al CNAS

spot_img

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a demisionat din funcţie la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui în urma declaraţiilor potrivit cărora “oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”.

Purtătorul de cuvânt al CNAS, Daniel Osmanovici, a demisionat din funcţie la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut demiterea lui în urma declaraţiilor potrivit cărora “oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”.

„A demisionat vineri. Atunci şi-a depus demisia la domnul preşedinte, la momentul acela nu ştiam dacă demisia fusese trimisă pe circuit mai departe, trebuie semnată de domnul preşedinte, aşa e procedura la orice instituţie şi orice serviciu”, a declarat consilier superior în cadrul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Augustus Costache.


Decizia lui Daniel Osmanovici vine la câteva zile după ce premierul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Sănătăţii Sorina Pintea demisia preşedintelui CNAS, Răzvan Teohari Vulcănescu, şi purtătorului de cuvânt al instituţiei, Daniel Osmanovici, în urma declaraţiilor făcute de cel din urmă în care a spus că “oamenii mor şi cu un sistem, şi fără un sistem”.

realitatea.net

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri