AcasăECONOMIECum se economisim bani pentru a avea o viață prosperă?

Cum se economisim bani pentru a avea o viață prosperă?

spot_img

 Pentru cei mai mulți dintre noi, salariul dintr-o lună nu este suficient pentru a ne putea permite o escapadă la munte sau la mare, un telefon de ultimă generație, o garderobă complet nouă etc.

 Pe de altă parte, de cele mai multe ori din cauza responsabilităților față de familie, nu ne permitem nici să ne luăm o a doua slujbă sau să ne dedicăm atât de mult unei activități particulare încât s-o transformăm într-o sursă de venit. De aceea, pentru oamenii ocupați și care nu câștigă atât cât și-ar dori, economiile rămân singura soluție pentru îndeplinirea viselor pe care le au.

 Economisirea însă este o artă. Nu oricine știe cum trebuie să procedeze pentru a economisi eficient, dar dacă îți surâde ideea de a pune deoparte un anumit procent din veniturile pe care le obții lună de lună, iat câteva sfaturi pe care poți să le aplici simplu și eficient.


 Cum să economisim eficient?

 #1 Cu răbdare și fără prea multe reguli autoimpuse

 Ca să reușești să transformi economisirea într-un stil de viață, trebuie să nu-ți impui reguli greu de pus în practică chiar de la început. Dacă obișnuiai să cheltuiești tot ce câștigai și brusc îți schimbi stilul de viață la 180 de grade, atunci nu te vei putea convinge să economisești pe termen lung, ba mai mult, când vei renunța, s-ar putea să ajungi să te porți și mai rău cu banii. Exact la fel se întâmplă cu persoanele care adoptă o dietă alimentară prea strictă. Chiar dacă reușesc să se concentreze asupra obiectivelor lor pentru o perioadă, aceste persoane ajung să consume alimente cu un conținut de grăsime și mai mare decât în trecut atunci când renunță la dietă.

 #2 Stabilind un buget lunar, flexibil


 Realizează mai întâi o estimare a banilor de care ai nevoie lunar pentru a-ți achita datoriile precum: întreținerea, facturile la utilități, abonamentele pentru mijloacele de transport în comun – dacă e cazul etc. Nu uita să incluzi și categorii de cheltuieli generale precum ar fi: mâncarea, îmbrăcămintea sau divertismentul pentru că toate aceste lucruri sunt absolut esențiale pentru un trai decent. Însă gândește totul cât mai realist. Dacă vrei să economisești, ia în calcul mai multe mese gătite acasă decât luate în oraș sau o ieșire la un suc mai degrabă decât o masă la restaurant. Iar din ceea ce îți rămâne, poți să stabilești un buget de economisire de aproximativ 40%, pe care să-l ajustezi o dată la 3-4 luni.

 #3 Ținând evidența tuturor cheltuielilor dintr-o lună

 Este foarte important să notezi undeva toate cheltuielile dintr-o lună pe de-o parte pentru a vizualiza mai ușor pe ce ai consumat banii și pe de altă parte pentru a putea face ajustări lunile următoare.

 #4 Planificând totul în avans

 Nu degeaba la toate interviurile de angajare în cadrul companiilor mari ești întrebat cum te vezi peste unul, cinci sau chiar zece ani. O persoană planificată, chiar dacă nu reușește să facă totul exact așa cum și-a propus, obține rezultate profesionale mai bune. Și la fel se întâmplă și în cazul economiilor. Ca să economisești eficient, ar fi bine să-ți planifici fiecare săptămână în avans până la următorul salariu, ca să eviți cât mai mult cheltuielile neprevăzute și să te organizezi mai ușor.

 Ce să facem cu banii economisiți?

 Banii pe care i-ai economisit prin metodele enumerate mai sus îi poți depune într-un cont de economii sau poți să-i investești. Sfatul specialiștilor este să optezi pentru cea de-a doua variantă pentru că odată cu trecerea timpului, din cauza inflației, valoarea economiilor dintr-un cont de economii poate scădea, în timp ce investițiile, chiar dacă au un oarecare grad de risc, pot crește profitabilitatea economiilor.

 Dacă vrei să investești de exemplu în piața Forex, dar nu ai experiență sau nu dispui de timpul necesar pentru a studia cu atenție evoluția perechilor valutare care te interesează, poți folosi roboti de tranzactionare automată, capabili să efectueze analize de piață complexe și care, în general, te ajută să obții profit ori de câte ori plasezi un ordin de vânzare.

 Unul dintre acești roboți de tranzacționare automată este KEPA, potrivit atât pentru investitorii la început de drum, cât și pentru cei cu vechime. KEPA poate fi configurat foarte ușor și în plus, poate fi testat GRATUIT, pentru o perioadă de 30 de zile, dacă soliciți un demo pe website-ul oficial al software-ului.

 KEPA este compatibil cu MetaTrader4 și se utilizează pentru analize tehnice și tranzacționare pentru perechi valutare și aur. Dacă vrei să ai o viață prosperă, KEPA te îndeamnă să economisești bani lunar și să faci apoi investiții inteligente pentru a-ți mări veniturile.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri