AcasăACTUALConstructorii estimează o creștere a activității în următoarele două luni. Ce se...

Constructorii estimează o creștere a activității în următoarele două luni. Ce se întâmplă cu alte domenii de activitate

spot_img

Managerii estimează creşteri ale activităţii şi ale numărului de salariaţi în construcţii, comerţ şi servicii în următoarele două luni, potrivit studiului „Tendinţe în evoluţia activităţii economice în perioada iulie – septembrie 2019”, publicat luni de Institutul Naţional de Statistică.

Potrivit estimărilor din iulie 2019, activitatea de construcţii ar urma să aibă o creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +26%), iar managerii estimează şi un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +11%). Pe de altă parte, managerii se aşteaptă şi la o creştere a preţurilor lucrărilor de construcţii (sold conjunctural +16%).

În comerţul cu amănuntul, managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creştere a activităţii economice (sold conjunctural +22%).


Volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra creştere moderată (sold conjunctural +9%) iar angajatorii prognozează un avans de asemenea moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +13%). Managerii societăţilor comerciale estimează creştere moderată a preţurilor de vânzare cu amănuntul (sold conjunctural +12%).

Conform estimărilor din luna iulie 2019, cererea de servicii (cifra de afaceri) va cunoaşte creştere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +11%) şi un avans moderat al numărului de salariaţi (sold conjunctural +7%). Conform opiniei managerilor, preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +4%).

Pe de altă parte, în industria prelucrătoare, managerii preconizează relativă stabilitate a volumului producţiei (sold conjunctural +2%) pentru următoarele luni. Pentru activitatea de fabricare a produselor din tutun se estimează cea mai mare creştere (sold conjunctural +39%), urmată de activitatea de fabricare a băuturilor (sold conjunctural +36%).


Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de 0% pe total industrie prelucrătoare. Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creştere moderată în următoarele trei luni.

realitateafinanciara.net 

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri