AcasăACTUALClubul de Cultură și Civilizație Anglo-Americană „Regina Elisabeta a II-a”, inaugurat la...

Clubul de Cultură și Civilizație Anglo-Americană „Regina Elisabeta a II-a”, inaugurat la Craiova

spot_img

Clubul de Cultură și Civilizație Anglo-Americană „Regina Elisabeta a II-a”, a cărui activitate se va desfășura sub cupola Colegiului Național „Carol I” va fi inaugurat astăzi. 

Clubul a luat naștere la inițiativa catedrei de limba engleză de la Colegiul Național „Carol I” și a fost validat prin votul Consiliului de Administrație al unității de învățământ. Clubul se adresează tuturor elevilor Colegiului Național „Carol I”, în special elevilor claselor bilingve și intensive.

„Acesta vine ca o continuare a tradiției atât de fructuoase a numeroaselor societăți și cercuri de elevi, cluburi și reviste școlare, cenacluri care au funcționat de-a lungul vieții aproape bicentenare a Colegiului Național Carol I”, informează reprezentanții instituției școlare.

Activitățile din cadrul Clubului se vor desfășura în parteneriat cu Universitatea din Craiova, Facultatea de Litere, Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, European Examinations Center și Asociația pentru Promovarea Studiilor Anglo-americane „Our mutual friend”.

Dea semenea, Clubul are și un partener internațional, respectiv European Training Centre Copenhagen (ETCC) care conferă deschidere și o perspectivă europeană.

CITEȘTE ȘI: Strategia de turism a județului Dolj a fost lansată | Planificare de 400 de pagini și un logo „jucăuș”, predate autorităților

„În cadrul Clubului, se vor desfășura activități cultural-artistice, cu precădere axate pe elemente de cultură și civilizație anglo-americană, precum și elemente care țin de istoria și cultura Colegiului Național „Carol I”. Aceste activități, la propunerea elevilor și profesorilor, vor fi găzduite de partenerii noștri, respectivBiblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, sau într-un cadru informal, în aer liber sau diverse locuri care reflectă spiritul anglo-american. La toate aceste activități va participa și un grup de studenți de la Facultatea de Litere coordonați de doamna asistent universitar doctor Georgiana Reiss”, se arată în comunicatul de presă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Coordonarea Clubului este realizată de către eleva Mara Marinescu, din clasa a XI-a, care va asigura conducerea până la organizarea alegerilor.

Coordonatorul general este profesorul Daniel Leotescu, care este interimar, până la organizarea alegerilor.

Toți elevii Colegiului Național „Carol I” care doresc să participe la activitățile Clubului pot deveni membri prin completarea unei cereri, spun reprezentanții unității de învățământ.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri