AcasăACTUALClotilde Armand găsită în INCOMPATIBILITATE. Ce îi impută inspectorii ANI

Clotilde Armand găsită în INCOMPATIBILITATE. Ce îi impută inspectorii ANI

spot_img

Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, este acuzată de Agenția Națională de Integritate (ANI) de conflict de interese și incompatibilitate. Inspectorii au sesizat Parchetul General pentru folosirea funcţiei în vederea favorizării unei persoane. Edilul respinge acuzaţiile.

Inspectorii de integritate o acuză pe Clotilde Armand, primarul Sectorului 1, de conflict de interese administrativ pentru că ar fi semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟, finanțat din fonduri europene, și care, potrivit ANI, au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 Lei, încălcând astfel prevederile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003.

CITEŞTE ŞI: Ministrul Sănătății anunță că România are milioane de doze de vaccin anti-Covid expirate

„Cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%”, susţin inspectorii.

„Începând cu data de 18 februarie 2022 (data Dispoziției privind numirea managerului de proiect, al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟), ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE exercită simultan cu funcția de primar al Sectorului 1, București și funcția remunerată de manager de proiect, nerespectând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. k) din Legea nr. 161/2003”, explică ANI referitor la incompatibilitatea în care s-ar afla edilul.

Au fost sesizaţi procurorii

Agenţia Naţională de Integritate anunţă că au fost sesizaţi procurorii de la Parchetul General cu privire „la existența indiciilor referitoare la săvârșirea de către ARMAND CLOTILDE MARIE BRIGITTE a infracțiunii de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, prevăzută de art. 301 din Codul Penal întrucât, în exercitarea atribuțiilor de primar, respectiv în perioada februarie – august 2022, a semnat un număr de 5 dispoziții care au condus la crearea unor venituri suplimentare pentru sine”.

CITEȘTE ȘI: Ministrul Marius Budăi, anunț despre creșterea pensiilor începând de anul viitor. Ajutor financiar și pentru achitarea facturilor

Totodată, ANI a sesizat şi prefectul Capitalei „cu privire la legalitatea actelor administrative ale autorităților administrației publice, respectiv a dispoziției de numire în funcția de manager de proiect și a celor 4 dispoziții prin care au fost suplimentate veniturile, atribuții conferite de prevederile art. 252, alin. (1), lit. c) din Codul Administrativ, acte materiale pentru care au fost reținute aspecte și indicii privind încălcarea regimului juridic al incompatibilităților, al conflictelor de interese în materie administrativă și a legislației în materie penală”.

Sesizarea ANI urmează să ajungă la Parchetul General, iar procurorii vor urma procedurile legale, nefiind exclus să fie redirecţionată către o altă unitate de parchet.

Reacţia edilului

Ulterior informării ANI, edilul a transmis un mesaj pe Facebook în care susţine că nu a încălcat legea.

„Gata! M-au prins… Glumesc. Nu aveau ce. Am citit astăzi comunicatul ANI, pot să vă spun că am respectat legea în cazul proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție‟.Avem o confirmare de la oficialii de la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene care ne transmit că suntem eligibili. Înainte de a se face numirile în cadrul proiectului, a existat o verificare și autoritățile competente care ne-au transmis că totul este corect. Știți, nu facem nimic de capul nostru. De asemenea, în cadrul lucrării ce face obiectul comunicatului am răspuns de fiecare data solicitărilor ANI și am depus un punct de vedere însoțit de documente justificative care arată legalitatea activităților pe care le-am desfășurat în calitate de primar al Sectorului 1 București. N-am primit nici un răspuns și mi-a fost refuzat de mai multe ori accesul la dosar.

Legea spune asta:

– art. 94 alin. 22 din Legea nr. 161/2003:„nu se afla in situatie de incompatibilitate, in sensul prevederilor alin. (2), functionarul public care este desemnat prin act administrativ pentru a face parte din echipa de proiect finantat din fonduri comunitare nerambursabile postaderare, precum si din imprumuturi externe contractate sau garantate de stat rambursabile sau nerambursabile […].

”Și asta:art. 16 din Legea nr. 153/2017:- (2) Indemnizatiile lunare ale presedintilor si vicepresedintilor consiliilor judetene si primarilor si viceprimarilor unitatilor administrativ-teritoriale care implementeaza proiecte finantate din fonduri europene nerambursabile se majoreaza cu pana la 25%.

PS: Mă bucur că autoritățile sunt vigilente și că își fac treabă. Știam că unul dintre membrii PNL Sector 1 a făcut plângerea la ANI, într-o încercare disperată de hărțuire a mea. Nu avem nicio problemă ca Parchetul și Prefectul să verifice actele și le vom pune la dispoziție toate documentele pe care le vor solicita. Să vedeți acum cum intră în vrie aparatul de manipulare al PSD PNL și să țipe. Nu-i nimic. Mergem după ei. Nici un pas înapoi”, a scris Clotilde Armand pe Facebook, potrivit adevarul.ro.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri