AcasăACTUALCine e noul director al CNAIR, după demisia lui Narcis Neaga

Cine e noul director al CNAIR, după demisia lui Narcis Neaga

spot_img

Sorin Scarlat, fost director general adjunct Direcţia Generală Dezvoltare Infrastructură Rutieră, este noul director al CNAIR, în locul lui Narcis Neaga, care a demisionat marţi.

Sorin Scarlat este absolvent al Facultăţii de Căi Ferate, Drumuri şi Poduri, doctorand în instalaţii şi inginerie civilă, şi a lucrat la companii precum Romstrade, Asociarea UMB Spedition – PA&CO-Euroconstruct Trading 98, Asocierea Astaldi – Euroconstruct Trading 98 – Astalrom, dar şi pentru CNADNR, devenită CNAIR, ca inginer, manager proiecte sau coordonator de activitate.

Narcis Neaga a demisiont marţi, după ce premierul Viorica Dăncilă a solicitat ministrului Transporturilor demiterea sa.


mediafax.ro

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri