AcasăACTUALCarduri sociale | S-a încărcat o nouă tranșă de bani. Unde se...

Carduri sociale | S-a încărcat o nouă tranșă de bani. Unde se înregistrează întârzieri

spot_img

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a anunţat că a încărcat, vineri, o nouă tranşă de 250 de lei pe cardurile sociale oferite prin programul “Sprijin pentru România”, dar nu toţi beneficiarii vor primi banii pe card în această săptămână.

În continuare, până la jumătatea lunii septembrie se vor emite şi distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării primei tranşe sau care au fost omişi din aceasta, însumând aproximativ 91.000 de persoane, potrivit România Tv.

Pentru aceştia, încărcarea aferentă tranşei II se va face până la 23 septembrie.


O posibilă excepţie ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanţilor Companiei Naţionale Poşta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin, a precizat sursa citată.

Conform MIPE, persoanele care nu sunt sigure că se află pe lista beneficarilor eligibili trebuie să se adreseze Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, instituţia responsabilă pentru întocmirea listelor. Informaţiile referitoare la cardurile care nu au putut fi livrate pot fi solicitate Poştei Române.

CITEȘTE ȘI: Majorarea impozitelor din 2023, amânată de Guvern


- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri