AcasăACTUALCând ar putea începe reabilitarea Podului Olt de la Slatina. Traficul va...

Când ar putea începe reabilitarea Podului Olt de la Slatina. Traficul va fi închis total şi deviat pe Drumul Expres

spot_img

Reabilitarea Podului Olt de la Slatina este departe de a începe, după ce primul constructor desemnat să efectueze lucrarea a denunţat contractul.

Directorul Secţiei Drumuri Naţional (SDN) Slatina, Adrian Motorga, a declarat  miercuri, într-o conferinţă de presă, că deocamdată a fost desemnată firma care face proiectarea.

El a adăugat că, de această dată, soluţia de ocolire a podului, după începerea lucrărilor, va fi Centura Slatinei, care va fi dată în folosinţă din 28 iulie.

„În ceea ce privește Podul de peste Olt de la Slatina, suntem într-o procedură de actualizare a autorizației de construire, a proiectului tehnic, având în vedere că au fost câteva modificări ce s-au adus proiectului inițial, mai ales în ceea ce privește varianta de ocolire. Inițial, varianta de ocolire pentru această lucrare a fost de 32,9 kilometri de drum județean. Pentru că s-a deschis acest  lot, avem variante de ocolire, poate fi folosit acest sector de drum și, atunci, cheltuielile cu întreținerea și execuția acelei variante de ocolire s-au diminuat, banii economisiți putând fi alocați efectiv construcției podului, reabilitării acestuia. Stadiul este de obținere a autorizației de construire, nu avem un constructor pentru că avem proiectare separată, execuție separată. Contractul de proiectare este finalizat, urmează să fie scoasă la licitaţie construcția”, a spus Motorga.

CITEŞTE ŞI: Reţeaua de apă şi canal din Caracal, modernizată cu fonduri europene

El a adăugat că Podul Olt nu are probleme de structură ci doar la nivelul plăcii de beton.

„Podul nu va pica, este construit bine. Din păcate, sunt anumite defecțiuni ale plăcii de beton. Acestea au fost rezolvate parțial, de-a lungul timpului. Eu spun că, deși este construit la 1888-1890, acest pod încă rezistă și va mai rezista mult timp. Are anumite degradări, noi sperăm să se finalizeze cât mai repede procedurile de achiziție pentru acest obiectiv, având în vedere că pentru orașul Slatina este un reper important, un reper istoric, este lucrul care ne reprezintă pe noi ca slătineni”, a conchis directorul SDN.

În urmă cu doi ani, consorţiul italian, care a câştigat licitaţia pentru reabilitarea Podului Olt de la Slatina, a solicitat în instanţă rezilierea unilaterală a contractului, după ce a cerut mai multe amânări pentru începerea execuţiei.

 

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri