AcasăPOLITICĂCancelarul german Olaf Scholz spune că România îndeplinește toate cerințele pentru aderarea...

Cancelarul german Olaf Scholz spune că România îndeplinește toate cerințele pentru aderarea la Spaţiul Schengen, alături de Bulgaria și Croaţia

spot_img

Cancelarul german Olaf Scholz a declarat luni că Bulgaria, Croaţia şi România îndeplinesc criteriile de aderare la Spaţiul Schengen, transmite Reuters, citată de Agerpres. Reuters arată că declarațiile cancelarului german apar în textul unui discurs pe care acesta îl susține luni la Praga.

În textul discursului pe care urmează să îl ţină la reuniunea UE de la Praga, Scholz consemnează că „Schengen este una din cele mai mari realizări ale Uniunii Europene şi trebuie să o protejăm şi să o dezvoltăm. Asta înseamnă, de altfel, închiderea golurilor rămase” şi afirmă că „Croaţia, România şi Bulgaria îndeplinesc toate cerinţele tehnice pentru calitatea de membre cu drepturi depline”. „Voi acţiona pentru ca ele să devină membre cu drepturi depline”, promite cancelarul.

De ce e importantă aderarea la Spațiul Schengen: Prin această aderare, cetățenii români și transportatorii de mărfuri nu vor mai fi nevoiță să treacă prin procedura verificării de la granițele cu statele membre în Schengen, ceea ce va duce la scurtarea semnificativă a timpilor de așteptare în frontieră. Spre exemplu, dacă și România și Bulgaria intră în Schengen, drumul până în Grecia nu va mai fi marcat de lungile așteptări de la vama româno-bulgară și vama bulgaro-elenă.


Reamintim că Germania și Olanda au fost în ultimii ani principalii adversari ai aderării României la Spațiul Schengen, în timp ce Franța – care inițial a avut aceeași poziție – a devenit un susținător al intrării României în Schengen.

CITEŞTE ŞI: Primarii i-au cerut premierului bani pentru facturi și pentru bursele școlare. Ce li s-a promis

În 15 iunie, aflat în vizită în România, la Baza Militară Mihail Kogălniceanu, președintele francez Emmanuel Macron a declarat despre aderarea României la Spațiul Schengen că „dorim ca acest dosar să progreseze, să avanseze. De atâţia ani încoace Franţa este alături de România”, potrivit Digi24.


Atât Germania, cât și Olanda au utilizat Mecanismul de Cooperare și Verificare pe justiție (MCV), sub monitorizarea căruia se află România, pentru a-și justifica reticențele față de deschiderea Schengen.

Care sunt pașii următori. Decizia finală privind intrarea României în Schengen trebuie luată de Consiliul UE, în formatul JAI (Justiție și Afaceri Interne). O decizie în acest sens trebuie luată după ce un corp de experți UE verifică, pe teren, respectarea de către România a condițiilor tehnice, adică funcționarea mecanismelor din cadrul punctelor de trecere a frontierelor, funcționarea sistemelor informatice, cooperarea cu celelalte state membre etc. Consiliul JAI are programate două reuniuni ordinare în acest an: 13 octombrie și 8 decembrie. Având în vedere complexitatea dosarului, e puțin probabil ca o decizie să fie luată la reuniunea din octombrie, astfel că cea din 8 decembrie ar putea fi o țintă rezonabilă.

De remarcat că e necesară și o decizie a Parlamentului Olandei, care să revină asupra rezoluției din 2012, prin care legislativul de la Haga s-a pronunțat împotriva aderării României. La acel moment, parlamentarii olandezi au susținut că România nu a îndeplinit cerințele tehnice pentru aderarea la Schengen.

Context. Vicepreședinta Comisiei Europene, Vera Jourova, a declarat, în timpul vizitei făcute la sfârșitul lunii iunie în România, că Bucureștiul ar putea scăpa de MCV dacă va adopta până în toamnă legile justiției.

”Cred că dacă reforma justiției, acum în desfășurare și în jurul căreia este o mare voință politică, va fi implementată, sau măcar aprobată ca să fie implementată, ar putea fi suficient ca eu să propun ridicarea MCV. Ne-am dori ca legile să fie aprobate în această toamnă, ceea ce mi-ar permite mie să reacționez rapid, astfel încât anul viitor să fie o singură evaluare pentru România, cea din raportul privind statul de drept. Cred că este un plan rezonabil și realist, pe care îl consider, mai ales după această vizită, posibil și fezabil. Nu mai țin minte un asemenea impuls politic în România, după 2017. Există o majoritate amplă în Parlament, am vorbit cu parlamentari, cu ministrul, premierul, cu președintele. Toți mi-au zis că vor să scape de MCV, că știu ce este de făcut și că lucrează. Ce mi-aș mai putea dori?”, a declarat Jourova într-un interviu pentru Digi24.ro.

Guvernul Ciucă a adoptat miercuri, 24 august, cele trei proiecte ale legilor justiției, care au fost transmise la Parlament pentru dezbatere, potrivit g4media.ro.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri