AcasăPOLITICĂBădălău, revocat de Parlament din funcţia de la Curtea de Conturi. Este...

Bădălău, revocat de Parlament din funcţia de la Curtea de Conturi. Este în arest preventiv pentru dare de mită

spot_img

Camera Deputaţilor şi Senatul au votat în plenul reunit pentru revocarea lui Niculae Bădălău din funcţia de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit.

Hotărârea de revocare a lui Niculae Bădălău din funcţia de de consilier al Curţii de Conturi şi vicepreşedinte al Autorităţii de audit a fost adoptată cu 308 de voturi „pentru” şi o singură abţinere.

CITEŞTE ŞI: Primăria Slatina: Se circulă fără restricţii pe strada Tunari, însă investiţia va fi finalizată în primăvară

Anterior, comisiile parlamentare reunite de buget-finanţe ale Camerei şi Senatului au avizat favorabil, cu uniamitate de voturi, revocarea acestuia din funcţie.

Fostul senator PSD Niculae Bădălău, vicepreşedinte al Autorităţii de Audit a Curţii de Conturi a fost arestat preventiv, în urmă cu o săptămână. Curtea de Apel Bucureşti a admis propunerea DNA de arestare preventivă a lui Niculae Bădălău, măsura fiind dispusă pentru 30 de zile.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a corupţiei au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore, începând din 27 noiembrie, a lui Niculae Bădălău, la data faptelor consilier de conturi în cadrul Curţii de Conturi a României şi vicepreşedinte al Autorităţii de Audit din cadrul aceleiaşi instituţii, pentru dare de mită, în formă continuată, şi trafic de influenţă, şi a unei persoane fizice, reprezentant al unei societăţi comerciale, pentru dare de mită, coform DNA.

„În datele de 09.08.2022 şi 19.11.2022, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi pretins unui primar de comună să atribuie un contract privind «Reabilitare sistem de alimentare cu apă potabilă…», estimat la valoarea de 7.071.925 lei fără TVA, unei societăţi administrată de o rudă a acestuia, lăsând să se creadă că are influenţă asupra unei persoane din conducerea Companiei Naţionale de Investiţii (C.N.I.), pe care ar fi promis că o va determina să asigure finanţarea a două proiecte depuse la această instituţie de către primăria respectivă. În perioada 2021-2022, în contextul derulării unui contract pe care aceeaşi primărie îl avea încheiat cu aceeaşi societate comercială, privind «Înfiinţare reţea de alimentare cu apă …», inculpatul Bădălău Niculae, prin intermediul celeilalte persoane cercetate în prezenta cauză, i-ar fi oferit edilului mai multe sume de bani pentru ca în schimb acesta să efectueze în continuare plăţile către firma respectivă, chiar şi pentru lucrări neconforme”, au susţinut procurorii.

Conform sursei citate, în acelaşi context, după ce, în 19 noiembrie 2022, Bădălău i-ar fi promis primarului remiterea a 7% din valoarea contractului menţionat (4.903.959,97 lei fără TVA), dar şi dintr-un viitor contract a cărui atribuire urmărea să o obţină pentru aceeaşi firmă de la primăria respectivă, în 25 noiembrie 2022, prin intermediul aceluiaşi om de afaceri, i-ar fi remis edilului 35.000 lei, reprezentând o parte din suma de bani promisă .

În total, inculpatul Bădălău Niculae i-ar fi promis primarului suma totală de 170.000 euro, ce reprezintă 7% din valoarea celor două contracte, potrivit news.ro.

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri