AcasăACTUALAvalanşă la Cabana Capra din Făgăraş. Maşini avariate şi 60 de persoane...

Avalanşă la Cabana Capra din Făgăraş. Maşini avariate şi 60 de persoane izolate

spot_img

În cursul nopții trecute, pe DN7C – Transfăgărăşan, km.106-107, în zona Cabanei Capra din munţii Făgăraş, a avut loc o avalanșă de zăpadă, în urma căreia au fost avariate mai multe autoturisme și aproximativ 60 de persoane au rămas izolate la cabană.

Autoritățile cu atribuții în domeniu sunt la fața locului, pentru a lua măsurile necesare, în vederea evacuării persoanelor.

Potrivit IPJ Argeş, DN 7C este închis traficului, de la km. 104, încă de la data de 30 octombrie 2022, acest aspect fiind semnalizat prin indicatoare de-a lungul DN 7C,  dar și prin indicator și barieră, la km. 104.

blank

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș vor verifica modalitatea prin care persoanele respective au ajuns la cabană, iar dacă vor fi constatate abateri de la normele rutiere se vor lua măsurile legale în consecință.

Astfel, şoferii vor fi amendaţi între 870 și 1.160 de lei şi vor fi penalizaţi cu 6-8 puncte.

„Conform OUG 195/2002 R, privind circulaţia pe drumurile publice, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile, nerespectarea de către conducătorul de vehicul a interdicţiei temporare de circulaţie instituite pe un anumit segment de drum public”, transmite IPJ Argeş.

Pentru evacuarea celor 60 persoane rămase izolate în Cabana Capra, km 108, ca urmare a avalanșelor produse în zonă, au fost dislocate două șenilate de la ISU Vâlcea și ISU Olt și un ATV de la ISU Dâmbovița.

„În urma solicitării turiștilor de la unitatea de cazare, se deplasează forțele de intervenție ale pompierilor argeșeni cu o autofreză de zăpadă multifuncţională, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat, o autospecială de transport persoane și victime multiple, două autospeciale de primă intervenție și comandă și două microbuze.

Se încearcă evacuarea acestora până la o altă unitate de cazare care se află la km 104 al Transfăgărășanului.

La misiune participă personal din partea Salvamont Argeș, IJJ Argeș și Secția Drumuri Naționale”, transmite ISU Argeş.

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ziaristi.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri