AcasăACTUALAutocar cu 76 de pasageri, implicat într-un accident rutier

Autocar cu 76 de pasageri, implicat într-un accident rutier

spot_img
- Publicitate -

Un autocar în care se aflau 76 de ucraineni, între care 29 de copii, a intrat în coliziune cu un TIR, pe drumul european E 85, în localitatea Dumbrava.

Purtătorul de cuvânt al ISU Bacău, Ema Tereş, a declarat că accidentul s-a produs în noaptea de vineri spre sâmbătă, iar la faţa locului au fost trimise patru echipaje de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, precum şi un echipaj SMURD şi o echipă de descarcerare, scrie Agerpres.


“Echipajele medicale au preluat un adult şi un minor cu traumatisme minore”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Bacău.

Pasagerii au fost preluaţi de un alt autocar, un microbuz de la ISU Bacău şi un microbuz de la ISU Neamţ şi au fost transportaţi până la Siret.

Autocarul implicat în accident venea din Bulgaria şi se îndrepta către Ucraina.


CITEŞTE ŞI: Un bărbat a murit pe un șantier din Craiova

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri