AcasăACTUALAu fost majorate alocațiile lunare de plasament. „Suma majorată cu aproape 50%”

Au fost majorate alocațiile lunare de plasament. „Suma majorată cu aproape 50%”

spot_img

Începând cu luna iulie 2022, alocațiile de plasament au fost majorate la suma de 950 de lei. Măsura a fost publicată în Monitorul Oficial.

- Publicitate -

Alocația lunară de plasament, care se acordă pentru fiecare copil pentru care s-a stabilit plasarea la o familie, persoană sau asistent maternal, se va majora din iulie, potrivit unei ordonanțe publicate aseară în Monitorul oficial, potrivit România Tv.

Măsura majorării alocațiilor de plasament la suma de 950 de lei a fost publicată în Monitorul Oficial și va intra în vigoare începând cu luna iulie 2022.


Astfel, fiecare copil pentru care s-a stabilit plasarea la o familie, la o persoană, sau la un asistent material va primi o alocație lunară în valoare de 950 de lei.

Ordonanța OUG 95/2022 a fost publicată în Monitorul Oficial miercuri, 29 iunie 2022.

Alocația de plasament este acordată, conform legii, pentru fiecare copil care a fost preluat în plasament de o familie, sau de o singură persoană, ori asistent material, ”într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela”. În ceea ce privește beneficiarii alocației, suma de 950 de lei este încasată de asistentul maternal, de reprezentantul familiei, sau de tutorele legal care a luat în plasament copilul.


„Suma se plătește persoanei, asistentului maternal, reprezentantului familiei, al organismului privat acreditat care a luat în plasament copilul sau tutorelui și este destinată asigurării de hrană, îmbrăcăminte, încălțăminte, materiale igienico-sanitare, rechizite/ manuale, jucării, sprijin pentru integrare socială, transport, condiții adecvate de locuit și pentru a acoperi cheltuieli de întreținere – încălzire, apă caldă, energie electrică”, se arată în Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului.

CITEȘTE ȘI: Ciolacu: Încercăm, acum ,cu domnul ministru Boloş şi domnul ministru Daea să prindem, la renegociere, în PNRR aceste irigaţii şi nu numai

Alocaţii 2022. Ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de șanse a anunțat majorarea alocației de plasament la suma de 950 de lei.

„ Copiii orfani și cei dați în grija statului de propriile familii au nevoie de tot sprijinul nostru. Am promis și ne ținem de cuvânt! Din luna iulie, alocația pentru plasament crește cu aproape 50%, iar sumele pentru cheltuielile personale ale copiilor din centrele rezidențiale se măresc de 5 ori!  Ieri, a fost o zi importantă pentru mine și ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse. Au fost aprobate în ședința Guvernului României majorări ale sumelor, neschimbate de opt ani, pentru copiii aflați în grija statului.

Pentru cei 35.000 de copii aflați în grija asistenților maternali, a rudelor, a altor persoane sau în servicii rezidențiale private, majorăm alocația de plasament, cu aproximativ 50%. Astfel, aceasta va ajunge de la 630 la 950 lei/lunar pentru copilul fără dizabilități și de la 945 la 1425 lei/lunar pentru copilul cu dizabilități. Noua sumă a alocației de plasament se va acorda începând cu luna iulie 2022″

Alocația lunară de plasament este raportată la indicatorul social de referință (ISR), acum stabilindu-se o altă valoare ce trebuie înmulțită cu ISR pentru a obține suma acordată sub forma alocației de plasament, respectiv 1,808, față de 1,2, cât e acum.

Alocația lunară de plasament este acordată, potrivit Legii nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, pentru fiecare copil față de care s-a luat măsura plasamentului la o familie, persoană, asistent maternal, într-un serviciu de tip rezidențial al unui organism privat acreditat sau s-a instituit tutela.

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri