AcasăLIFEAsociația “Bio România” lansează Programului Național Hrana BIO în Școli, parte din...

Asociația “Bio România” lansează Programului Național Hrana BIO în Școli, parte din proiectul European “EU Organic School”

spot_img

Asociația Operatorilor din Agricultura Ecologică “Bio România” anunță lansarea Programului Național Hrana BIO în Școli, parte din proiectul European “EU Organic School”, care încurajează consumul alimentelor organice, produse în UE, și conștientizarea beneficiilor pe termen lung ale agriculturii ecologice.

Programul Național Hrană Bio în Școli, finanțat cu sprijinul UE, are ca obiectiv educarea elevilor, dar și a cadrelor didactice, cu privire la beneficiile consumului de alimente bio, produse local. Un alt obiectiv important este acela de a crea deprinderi de bază în rândul copiilor și tinerelor generații pentru un stil de viață sănătos, precum și pentru o conduită responsabilă față de mediul înconjurător.

“Agricultura BIO este sensul Divin al agriculturii! HRANĂ Sănătoasă din Natură Curată! La început Dumnezeu a Creat Pământul cu tot ce este pe el și erau Bune foarte. Acum nu trebuie să ne întoarcem la Origini, ci să mergem înainte către principiile ORIGINALE.  Agricultura ecologică este acea agricultură care se practică cu utilizarea ultimei tehnologii, dar respectând principiile ORIGINALE ale Creației! Prin proiectul pe care îl lansăm astăzi ne dorim să contribuim la formarea generațiilor viitoare în spiritul hranei și agriculturii curate. A venit vremea ca părinții să învețe de la copiii lor să respecte natura și să se hrănească sănătos”, a declarat Domnul Marian Cioceanu, Președinte al Asociației “Bio România” și Coordonator al Proiectului “EU Organic School”, prin Programul Național “Hrana BIO în Școli”.

În cadrul Programului, copiii de la multe unități de învățământ din țară vor beneficia de mese zilnice (mic dejun sau prânz) în sistem catering, pe bază de produse bio din agricultura ecologică locală.  Printre alimentele bio se vor număra: produse de brutărie și panificație realizate din făină integrală BIO, batoane proteice BIO pe bază de nuci și fructe de pădure, miere de albine și alte produse apicole BIO, sucuri BIO de cătină, afine, mure, aronia, struguri, măr.

În plus, în scolile participante în proiect, vor fi amplasate aparate autovendors ecologice, care vor oferi gratuit produse ecologice ambalate, de exemplu sucuri de fructe ecologice și gustări ecologice (cereale și/sau batoane cu fructe).

Componenta de integrare a alimentelor bio în dieta zilnică a elevilor va fi completată de cea de educare în spiritul grijii față de mediul inconjurător. Programele educaționale îi vizează atât pe cei mici cât și pe profesori și părinți, pentru că educarea este un proces continuu ce are loc deopotrivă la școală, cât și acasă.

În acest spirit, vor fi elaborate manuale adaptate fiecărui ciclu de învățământ – de la preșcolari până la clasa a VIII a – alături de programe și sesiuni de pregătire și ateliere pentru învățători și profesori, pentru o mai bună integrare a informației în programa didactică.

Pentru consolidarea deprinderilor referitoare la grija față de mediu și înțelegerea beneficiilor agriculturii ecologice și alimentelor bio, copiii vor participa la activități educative interactive, gândite pe specificul fiecarei vârste, pentru a forma Ambasadori ai Mediului în școală, dar și în familie și comunitate, chiar din rândul elevilor.

Cei mici vor avea la dispoziție numeroase materiale educaționale în format fizic și online, și vor participa, alături de profesori și învățători, la călătorii de studii în Polonia, țară parteneră în programul European EU Organic School.  În cadrul schimbului de experiență, două grupuri de profesori și elevii acestora (maxim 20 persoane / grup) vor participa la ateliere mixte, vor vizita livezi ecologice și unitati de producție, vor face excursii educaționale, vor participa la concursuri și evenimente sportive și vor fi cazați într-un hotel ecologic.

Asociația “Bio România” este coordonatoarea proiectului european “EU ORGANIC SCHOOL”, în parteneriat cu Asociația “ORGANIC Polska” din Polonia. În cadrul proiectului au fost alocate fonduri ce susțin derularea programelor de educare, conștientizare și alimentație bio în mai multe școli din țară, pe o perioadă de trei ani.

Despre Asociatia BIO Romania

Asociaţia Operatorilor din Agricultura Ecologică – “BIO România” este o persoană juridică română non-guvernamentală si apolitică, partener de dialog al autorităţilor statului, cu competenţe în agricultura

ecologică ce militează pentru dezvoltarea durabilă a agriculturii şi a spaţiului rural românesc, pentru educarea, informarea şi conştientizarea consumatorilor asupra beneficiilor agriculturii ecologice atât pentru sănătatea umană cât şi pentru sănătatea naturii, prin promovarea excelenţei în domeniul agriculturii ecologice.

Pentru mai multe informatii va rugam vizitati: https://organicschool.eu/

- Publicitate-spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri