AcasăACTUALAngajată la stat, cu diplomă falsă. A fost reţinută de procurori

Angajată la stat, cu diplomă falsă. A fost reţinută de procurori

spot_img

O angajată a Curții de Conturi a fost reținută după ce a ocupat funcția în baza unei diplome false și a omis să declare toate imobilele pe care le deține. Ani de zile a încasat salarii de la DGASPC Teleorman, unde a prezentat același document fals.

Pentru angajarea în funcția de auditor public extern la Camera de Conturi Teleorman, în anul 2020, femeia a prezentat o diplomă de licență obținută în mod fraudulos. Documentele necesare pentru susținerea examenului de licență erau falsificate.

CITEŞTE ŞI: Cercetat penal pentru că a dus un pistol într-un bar din Târgu Jiu

Folosindu-se de aceeaşi diplomă, a ocupat anterior, timp de mai mulți ani, funcţia de şef serviciu financiar-contabil din cadrul DGASPC Teleorman (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului).

Femeia, angajată la stat a declarat oficial că deține un teren agricol, o casă și un apartament în județul Teleorman, dar și două apartamente în București. Însă, din probele obținute până în prezent de către organele de cercetare, a rezultat că funcționara a omis să treacă în declarația de avere un număr de 7 imobile pe care le deține.

Funcționara a fost reţinută luni, după ce a fost audiată la sediul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, potrivit AGERPRES.

Perchezițiile în dosarul penal în care se efectuează cercetări pentru înșelăciune, uz de fals și fals în declarații au fost făcute la începutul săptămânii de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație si Justiție.

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri