AcasăACTUALAnchetă la un spital: O fetiţă de un an şi jumătate a...

Anchetă la un spital: O fetiţă de un an şi jumătate a suferit arsuri corneene după ce a fost expusă accidental la o lampă cu ultraviolete

spot_img

O fetiţă de un an şi jumătate şi tatăl său ai suferit arsuri corneene după ce au fost expuşi accidental la o lampă cu ultraviolete la Spitalul ”Victor Gomoiu” din Capitală.

Spitalul a dat detalii despre incident şi a anunţat că face o anchetă administrativă, iar asistentul implicat a demisionat. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a transmis că vor fi făcute verificări la unitatea sanitară.

CITEŞTE ŞI: Ce localități va străbate, în Dolj, ruta cicloturistică de aproape 360 de kilometri amenajată prin PNRR

”Pacienta minoră, în vârstă de un an şi jumătate, s-a prezentat la Camera de Gardă a spitalului însoţită de tatăl său, prezentând simptome respiratorii. În urma testelor rapide fost depistată infecţia cu virus respirator sinciţial, ceea ce a impus ca atât copilul, cât şi tatăl, să fie izolaţi în spaţiul special destinat pacienţilor care prezintă acest tip de infecţie. După finalizarea consultaţiei, pacienta a primit din partea medicului recomandare de tratament la domiciliu. Precizăm faptul că, în timpul examinării medicul de gardă a constatat că lampa UV era în funcţiune şi a procedat la închiderea acesteia. În urma anchetei interne derulată ulterior a reieşit faptul că pacienta minoră şi părintele însoţitor au fost expuşi accidentala la lampa UV timp de 45 minute, suferind arsuri corneene care au necesitat îngrijiri medicale”, au transmis reprezentanţii spitalului.

De asemenea, anunţă că ancheta internă a fost demarată de conducerea unităţii sanitare, care sa autosesizat in urma informaţiilor apărute în spaţiul public, până în acest moment neexistînd o sesizare oficială din partea familiei.

Sâmbătă, |a ora !2:45, familia a fost contactată direct de citre Directorul Medical Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, care a exprimat regretul pentru producerea incidentului şi s-a interesat despre starea de sănătate a fetiţei ăi a tatălui acesteia, ”oferind tot sprijinul medical pe care spitalul îl poate furniza.

”În acest moment, în cadrul unităţii sanitare este în desfăşurare ancheta administrativă, asistentul medical implicat depunându-şi demisia în urma incidentului. De asemenea, pe perioada anchetei administrative, infirmiera implicată în incident va mai activa într-o zonă în care au acces pacienţii. Apreciem că este vorba despre un incident absolut regretabil, care este însă izolat şi nu caracterizează sub nicio formă activitatea medicală desfăşurată în mod curent de personalul din cadrul Spitalului Clinic de Copii Dr. Victor Gomoiu, Conducerea unităţii sanitare menţine un contact permanent cu părinţii pacientei, evoluţia stării de sănătate fiind bună până în acest moment”, precizează reprezentanţii unităţii sanitare.

 Rafila: Va merge Inspecţia Sanitară de Stat şi eventual putem trimite şi reprezentanţi ai Corpului de Control

Alexandru Rafila a fost întrebat, luni, într-o conferinţă de presă, ce măsuri poate dispune în acest caz.

“Va merge Inspecţia Sanitară de Stat şi eventual putem trimite şi reprezentanţi ai Corpului de Control. Înţeleg că este o anchetă administrativă.Am primit o informare din partea conducerii acestei unităţi, care precizează faptul că într-o cameră în care funcţiona o lampă de ultraviolete, un adult şi un copil au stat 45 de minute. Rămâne să avem informaţii referitoare la starea lor de sănătate, dacă a fost sau nu afectată în vreun fel”, a explicat ministrul Sănătăţii.

Întrebat dacă este vreo procedură de utilizare a acestor lămpi, Alexandru Rafila a răspuns:

“Absolut. Este o procedură standard. Aceste echipamente care nu sunt protejate, adică există echipamente care folosesc ultraviolete, care sunt cu sistem închis, care doar ventilează aerul, acolo nu e nicio problemă, pot funcţiona cu persoană în încăpere. Restul echipamentelor nu funcţionează cu persoană în încăpere”.

Ministrul Sănătăţii s-a referit şi la afirmaţia directorului medical de la Spitalul Victor Gomoiu că s-a ajuns la această situaţie deoarece nu au de unde angaja personal calificat.

“Nerespectarea unei proceduri nu are legătură, din punctul meu de vedere. Nu îţi trebuia o foarte mare specializare să ştii că atunci când într-o încăpere este o lampă de ultraviolete în funcţiune ea trebuie oprită când persoanele pătrund în încăpere. Nu ştiu dacă acesta este un motiv”, a mai afirmat Rafila, potrivit news.ro.

- Publicitate-spot_img

Sanatatenews.ro

Cautimasina.ro

Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are aproape 15 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri