Un bărbat în vârstă de 54 de ani, din Argeş, a fost amendat de poliţiştii din Olt cu peste 16.000 lei, pentru nereguli privind transportul de material lemnos.
Bărbatul a fost depistat de poliţişti, miercuri, în timp ce transporta cu o autoutilitară cantitatea de aproximativ 0,44 metri cubi de material lemnos, respectiv lăturoaie plop.
Potrivit poliţiştilor, în perioada 16 sepembrie 2021 – 16 martie 2022, bărbatul a transportat cu autoutilitara respectivă cantitatea totală de 137,551 metri cubi de material lemnos, diverse specii, în baza unui număr de 34 de avize de însoțire a mărfii.
Astfel, s-a constatat faptul că a fost depășită cantitatea de 20 de metri cubi de material lemnos/an, prevăzută de lege pentru transportul de material lemnos, de către persoane fizice, fără a fi înregistrate ca transportatori profesioniști și fără a utiliza aplicația SUMAL 2.0 Avize.
Bărbatul a fost amendat, iar lemnul confiscat.
„Polițiștii l-au sancționat contravențional pe bărbat, cu amendă, în valoare de 5.000 de lei, fiind dispusă confiscarea fizică a cantității de aproximativ 0,44 metri cubi de material lemnos, ce a fost lăsată în custodia Ocolului Silvic Drăgănești Olt. Totodată, a fost dispusă și confiscarea valorică a cantității de 137,551 metri cubi de material lemnos, în sumă totală de 16.173,18 lei. Abaterea constatată a fost sancționată în conformitate cu art. 19, alin. 2, lit. c, din Legea 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice, cu modificările și completările ulterioare”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica.
CITEŞTE ŞI: WizzAir angajează însoţitori de zbor pentru baza din Craiova. Unde se fac selecţiile