Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Un nou serviciu de buletine deschis în județul Dolj

Publicat

în

Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Ghercești își va începe activitatea în regim autonom, începând de miercuri, în cadrul primăriei din localitate. 

Acesta este cel de-al 58-lea serviciu public de evidență a persoanelor din județul Dolj.

Programul de funcționare al serviciului va fi zilnic de luni până vineri, între orele 08.00-16.00, în ziua de joi programul prelungindu-se până la orele 18.30.


Serviciul Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Ghercești va desfășura activități de stare civilă și de evidență a persoanelor, va putea primi și soluționa cereri de înregistrare acte de stare civilă, cereri de eliberare certificate de stare civilă și acte de identitate, iar pe măsură ce își va suplimenta dotările cu aparatura și tehnica necesară, va putea primi și soluționa în sistem de ghişeu unic și cereri pentru preschimbarea permiselor de conducere, certificatelor de înmatriculare şi pentru plăci cu numere de înmatriculare a vehiculelor.

„Pentru cei interesați să obțină un nou act de identitate, îi informăm că trebuie să completeze o cerere pe care o pot procura de la ghișeu și să prezinte următoarele documente:

  • actul de identitate vechi(dacă este cazul și dacă îl mai dețin),
  • certificatul de naștere și după caz, certificatul de căsătorie, hotărârea de divorț definitivă și irevocabilă sau certificatul de divorț,
  • actul cu care face dovada spațiului de locuit.

În cazul copiilor minori care solicită un act de identitate, este obligatoriu ca aceștia să fie însoțiți de unul dintre părinți sau de alt reprezentant legal, când este cazul.


În situația în care nu se pot prezenta toate aceste documente, cererile vor fi soluționate prin eliberarea de cărți de identitate provizorii, al cărui termen de valabilitate este un an de zile”, anunță reprezentanții Direcției Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor Dolj.

Contravaloarea actului de identitate, 7 lei pentru cartea de identitate și 1 leu pentru cartea de identitate provizorie, se achită la casieria Primăriei Ghercești.

Cărțile de identitate se vor elibera în maxim 7 zile de la data depunerii, iar cărțile de identitate provizorii se vor elibera în aceeași zi, fotografiile fiind executate în cadrul serviciului, fără costuri suplimentare, mai psun reprezentanții DPCEP Dolj.

Cei interesați de informaţii suplimentare se pot adresa Primăriei comunei Ghercești, e-mail: ghercesti@dj.e-adm.ro, telefon/fax:0251/450580, sau la Direcţia Publică Comunitară de Evidenţă a Persoanelor Dolj – e-mail: dpcep_dj@dj.e-adm.ro, tel: 0351437039, fax:0251421624, sau o pot face cu ocazia inaugurării serviciului, miercuri 17.11.2021, orele 12.30, la sediul Primăriei Ghercești.

CITEȘTE ȘI: Certificatul verde la locul de muncă: “Vaccin, trecere prin boală și test. Va fi indiferent de incidență”

Print Friendly, PDF & Email

ADMINISTRAŢIE

Au fost amplasate primele containere supraterane în municipiul Craiova

Publicat

în

Iridex a început, luni, montarea containerelor supraterane în zona blocurilor din Craiova.

Potrivit graficului de lucru, operațiunea a luat startul în cartierul 1 Mai.

Amplasarea se va face, etapizat, pe cartiere.

Toboganele de gunoi din blocurile turn din Craiova vor fi desființate.

Colectarea deșeurilor menajere pe fracții va începe din data de 9 decembrie, spun cei de la Iridex.


În privința toboganelor de gunoi din blocurile turn, acestea nu vor fi desființate în momentul începerii amplasării containerelor supraterane, ci 30 de zile acțiunea se va derula paralel.

„Pentru a putea face o trecere cât mai ușoară, la noul sistem de colectare separată a deșeurilor reziduale, ghenele vor funcționa, în paralel cu containerele de tip Easy, timp de 30 de zile după ce au fost montate containerele supraterane. După cele 30 de zile, toboganele de gunoi din blocurile turn vor fi închise”, anunță reprezentanții Iridex.

Pentru începerea colectării separate în Craiova, operatorul de salubrizare a achiziționat toate cele 1.120 containere supraterane de tip Easy, conform obligației asumate, în urma solicitării făcute de Primăria Municipiului Craiova.


„Cele mai răspândite și valoroase materiale recuperate din fiecare casă, pe care avem obligația legală de a le colecta separat, sunt împărțite în 4 categorii principale: hârtie&carton, plastic&metal, sticlă și deșeuri reziduale.

Containerele amplasate la blocuri respectă un anumit cod de culoare, pentru o identificare rapidă și ușoară.

Recipientele albastre pentru hârtie&carton, cele galbene pentru plastic&metal, cele verzi pentru sticlă, iar cele negre pentru deșeuri reziduale, adică resturile de mâncare”, au mai precizat reprezentanții Iridex.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Imagini de ultimă oră de pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Când s-ar putea circula pe tronsonul Valea Mare – Balş

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ADMINISTRAŢIE

VIDEO | Imagini de ultimă oră de pe Drumul Expres Craiova-Piteşti. Când s-ar putea circula pe tronsonul Valea Mare – Balş

Publicat

în

Noi imagini cu Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti au fost postate pe Youtube. În acestea se observă avansul considerabil al lucrărilor, în zona podului peste râul Olt şi bălţii Milcov.

Reprezentanţii constructorului nu au precizat, încă, data la care traficul rutier ar putea fi deschis pe tronsonul Valea Mare – Balş, care cuprinde centurile de ocolire ale Slatinei şi Balşului.

Recent, preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, declara că acest lucru depinde de ritmul lucrărilor din ultimele săptămâni ale anului.


„În acest moment, lucrările pe Lotul 2 sunt într-un stadiu avansat, peste 90%, dar în momentul de faţă este o incertitudine cu privire la când se va da în circulaţie, la anul aceasta sau la începutul anului viitor. Mai sunt detalii de pus la punct şi în funcţie de ce va mai permite vremea în luna decembrie vor mai lucra. Proiectul este cu mult înaintea termenului care era decembrie 2022. Este aproape gata, cu un an înainte”, a declarat Marius Oprescu.

Proiectul “Drum Expres Craiova-Pitești” prevede construirea până la sfârșitul anului 2023 a 121,185 km de drum expres ( 2X2), 10 intersecții rutiere, 75 de poduri și pasaje, 25 de intersecții, 15 poduri/pasaje la noduri rutiere/ drumuri de legătură, 8,85 drumuri de legătură.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:


construirea a 121,185 km de drum expres;

crearea unei comunicații moderne între Craiova și Pitești, făcând astfel conexiunea cu autostrada București-Pitești și în viitor cu autostrada Pitești-Sibiu;

îmbunătățirea fluxului de trafic pe DN65, în special prin deturnarea traficului de tranzit pe ruta expresă cu 2×2 benzi și, de asemenea reducerea traficului în orașe care în prezent sunt traversate de drumul național DN65.

reducerea numărului de accidente prin crearea unui sistem de transport rutier mai sigur în comparație cu situația infrastructurii rutiere existente,care asigură legătura dintre Craiova – Pitești;

Prezentul proiect contribuie la atingerea principalului rezultat urmărit în promovarea investițiilor prevăzute în cadrul OS2.1.-reducerea timpului mediu de călătorie.

Valoarea totală a  proiectului este de 5.511.537.531,93 lei și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-3.510.498.252,58 lei, 25% contribuția proprie– 1.170.166.084,15 lei, restul de 830.873.195,20 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

CITEŞTE ŞI: Olt: Sunt şcoli şi grădiniţe care fac testarea preşcolarilor şi elevilor, la clasă. În alte cazuri s-a ales scenariul „mixt”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ADMINISTRAŢIE

Proiect pentru persoanele cu dizabilități din Târgu Jiu. Taxi social, de luni până vineri

Publicat

în

Persoanele cu dizabilități din municipiul Târgu Jiu au la dispoziție o mașină specială pentru transport, vehiculul respectiv fiind prevăzut cu o rampă pentru accesul scaunelor rulante.

Este vorba despre un proiect destinat persoanelor cu dizabilități care a prins deja contur, anunță primarul Marcel Romanescu.

 

„Este vorba despre un autoturism care va deservi nevoile acestor persoane, de luni până vineri, între orele 08:00 – 16:00. Este un proiect cu finanțare europeana, realizat într-un parteneriat cu Asociația “Servim Comunitatea” și încurajez persoanele cu dizabilități sa apeleze cu încredere acest nou serviciu”, a menționat Romanescu.


Serviciul de tip „taxi social” are al bază un proiect al unei asociații din Târgu Jiu, fiind accesate fonduri europene în această direcție.  Beneficiarii nu achită cursele, dar trebuie ca deplasarea să aibă loc doar pe raza municipiului Târgu Jiu.

Această mașină poate fi solicitată de către persoanele cu dizabilități la numărul de telefon 0772.22. 33.44.

CITEȘTE ȘI: Olt: Primăria Balş extinde reţeaua de gaze naturale din oraş


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.