Connect with us

ADMINISTRAŢIE

TÂRGU JIU: Program separat pentru vaccinați și nevaccinați la Evidența Persoanelor și Starea Civilă. Soluția autorităților

Publicat

în

Serviciul de Evidență a Persoanelor și Serviciul de Stare Civilă din cadrul Direcției de Evidență a Persoanelor din Târgu Jiu vor funcționa, începând de joi, după un program special, astfel încât, atât persoanele imunizate împotriva Covid-19, cât și cetățenii nevaccinați să nu întâmpine probleme în ceea ce privește eliberarea documentelor necesare.

Potrivit reprezentanților Primăriei Târgu Jiu, programul va fi următorul:

Serviciul de Evidență a Persoanelor va funcționa astfel:


Luni, Marți și Miercuri: 14:00-15:30– se vor elibera actele pentru persoanele vaccinate;  15:30 – 16:00- pentru nevaccinați.

Joi: 8:30- 12:00- pentru vaccinați; 12:00- 12:30- pentru nevaccinați.

Vineri: 12:30- 13:00- pentru nevaccinați; 13:00- 14:00 pentru vaccinați.


Pentru persoanele nevaccinate, eliberarea documentelor se va face într-un ghișeu special amenajat, în afara instituției.

Serviciul de Stare Civilă va funcționa după același program, însă, pentru cazurile urgente, cum ar fi cele de naștere sau deces, va fi amplasat un ghișeu în afara instituției, unde vor fi eliberate actele, mai spun reprezentanții Târgu Jiu.

CITEȘTE ȘI: Părinții care s-au vaccinat și au copii bolnavi de COVID nu vor putea beneficia de concediu plătit

Print Friendly, PDF & Email

ADMINISTRAŢIE

Slatina: Când se asfaltează strada Vintilă Vodă

Publicat

în

Strada Vintilă Vodă din Slatina va fi reabilitată şi asfaltată, în primăvara anului 2022, după ce în acest an pe această arteră s-au desfăşurat ample lucrări de înlocuire a reţelelor de apă şi canalizare.

Primarul Slatinei, Emil Moţ, a explicat că este nevoie să treacă o perioadă de timp de la lucrările la canal până când se va aplica un nou strat de asfalt pentru a trece riscul de surpare a carosabilului.

„Pe Vintilă Vodă intervenim, în primăvară. Nu are rost să ne grăbil cu asfaltarea, în această perioadă, şi să ne trezim cu zone unde carosabilul se va lăsa, după ce trece sezonul rece”, a explicat Emil Moţ.


Investiţiile de pe strada Vintilă Vodă vor fi derulate prin proiectul „Modernizarea străzilor pe care circula transportul public si dezvoltarea infrastructurii pietonale in Municipiul Slatina”, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa 4, prioritatea de investiții 4e, cu o valoare totală de 8,321,707.72 lei.

Din această valoare, 4,230,956.54 lei reprezintă finanțare nerambursabilă din fonduri europene (FEDR) și buget de stat, iar 4.090.751,18 lei din bugetul local (contribuție proprie de 86,346.05 lei și 4,004,405.13 lei cheltuieli neeligibile).

Proiectul cuprinde şi strada Văilor, unde va fi realizată o pistă de biciclete cu lățimea de 1,20 metri, pistă ce se va continua pe strada Cuza Vodă și va ieși în strada Ecaterina Teodoroiu. Această pistă de biciclete va completa traseul de piste de biciclete ce se va crea printr-un alt proiect cu fonduri europene, deja semnat de municipalitate.


Totodată, vor fi modernizate elementele pentru îmbunătățirea siguranței rutiere şi va fi refăcut carosabilul.

Pe strada Vintilă Vodă, se vor moderniza traseele pietonale prin refacerea şi modernizarea trotuarelor existente şi se va reface carosabilul pentru pista de biciclete.

În vară, pe strada Vintilă Vodă, au fost finalizate lucrările de înlocuire a reţelei de alimentare cu apă din zonă. Investiţia a fost realizată de Compania de Apă Olt, în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014-2020”.

În primă fază, traficul rutier a fost închis pe tronsonul de la intersecţia cu strada Vederii şi până la strada George Poboran. Ulterior, s-a închis toată strada, de la bulevardul A.I. Cuza şi până la strada George Poboran.

CITEŞTE ŞI: Autobuze electrice pe străzile Slatinei. Primarul şi jurnaliştii l-au testat pe primul

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ADMINISTRAŢIE

Iridex, amendă uriașă de la Garda de Mediu Dolj. Firma sorta deșeurile în curtea sediului din Malu Mare

Publicat

în

Firma Iridex, cea care derulează activitatea de colectare a deșeurilor pe raza județului Dolj, a fost amendată de către Garda de Mediu, pentru că operatorul nu respecta autorizația de mediu. 

Comisarii au efectaut un control la punctul de lucru din Malu Mare, descoperind astfel că Iridex desfășura activități de sortare/balotare deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal), pentru care este necesară revizuirea Autorizației de Mediu emise de APM Dolj.

Amenda aplicată în cat caz a fost de 100.000 de lei.


„În urma inspecției efectuate la punctul de lucru din Malul Mare al operatorului economic care desfășoară activitatea de colectare a deșeurilor pe raza județului Dolj, o echipa de comisari din cadrul GNM CJ Dolj a aplicat o amendă de 100.000 lei pentru nerespectarea prevederilor Autorizației de Mediu. Agentul economic desfasura activitati de sortare/balotare deșeuri reciclabile (hârtie, carton, plastic, metal), pentru care este necesară revizuirea Autorizației de Mediu emise de APM Dolj”, informează Garda de Mediu Dolj.

CITEȘTE ȘI: GORJ: În ce stadiu sunt lucrările la centura ocolitoare a muncipiului Târgu Jiu

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ADMINISTRAŢIE

GORJ: În ce stadiu sunt lucrările la centura ocolitoare a muncipiului Târgu Jiu

Publicat

în

Lucrările la centura ocolitoare a municipiului Târgu Jiu a juns la un stadiu de execuție de peste 18 %, potrivit anunțului făcut de către noul șef al Direcției Regionale de Drumuri și Poduri Craiova care miercuri dimineață a inspectat acest șantier. 

Cosmin Petruț se declară mulțumit de modul în care constructorul s-a mobilizat și, spune acesta, acolo unde mai sunt proble se vor găsi și metode de rezolvare a lor.

”Fiecare lucrare de infrastructură rutieră de pe raza DRDP Craiova este la fel de importantă. Astăzi am verificat stadiul lucrări și mobilizarea antreprenorului de pe Varianta de Ocolire a Municipiului Târgu Jiu. Se lucrează la terasamente, structuri se așterne asfalt, mobilizarea este bună. Noul antreprenor a ajuns la un stadiu fizic de peste 18%, acum că a găsit, împreună cu noi, rezolvarea problemelor întâmpinate la începutul lucrările, sunt sigur că lucrarea intră în linie dreaptă și țintele asumate vor fi atinse” a declarat directorul regional al DRDP Craiova, Călin Cosmin Petruț.


CITEȘTE ȘI: TÂRGU JIU: Au început lucrările pentru amenajarea unui parc de mari dimensiuni în zona Narciselor

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.