Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Stadion nou la Caracal, construit printr-un parteneriat FRF-CNI

Publicat

în

Un stadion nou şi modern va fi construit, la Caracal, pe amplasamentul fostului teren de antrenament din „Groapă”.

 

Potrivit administratorului public al Primăriei Caracal, Adrian Chesnoiu, municipiului Caracal a fost incls în lista celor 400 de orașe care vor beneficia de Programul de Construire și Dotare a Complexelor Sportive Multifuncționale, derulat de Federaţia Română de Fotbal (FRF), în parteneriat cu Compania Naţională de Investiţii (CNI).

„M-am adresat foștilor mei parteneri de la ”Cupa Satelor”, din conducerea Federației Române de Fotbal, domnul Președinte Răzvan Burleanu și  dl. Gabriel Bodescu, secretar general adjunct al FRF. Vestea bună: Soluția a venit de la FRF, care prin programul derulat în parteneriat cu CNI, a primit solicitarea noastră de includere a Municipiului Caracal în lista celor 400 de orașe care vor beneficia de Programul de Construire și Dotare a Complexelor Sportive Multifuncționale și a transmis-o către CNI, susținând astfel construirea unui stadion nou şi modern pe amplasamentul fostului teren de antrenament din „Groapă””, a explicat Chesnoiu.


El a adăugat că, pentru moment, CNI nu mai alocă fnduri pentru modernizarea unor baze sportive existente, astfel că nu se pot atrage investiţii guvernamentale pentru Stradionul „Parc”.

„Încă de la preluarea mandatului de administrator public, mai 2020, am luat măsuri pentru îmbunătățirea condițiilor de antrenament pentru copii din cadrul CSS Caracal dar și pentru iubitorii de sport. Am demarat lucrări de întreținere a suprafeței de iarbă de pe terenul central al stadionului Parc, de distribuire de zgură pe pista de atletism și de salubrizare a spațiilor din incintă (tribune și spații adiacente). Am făcut demersuri la autoritățile centrale pentru lucrări de modernizare a stadionului în urma întâlnirilor repetate cu factorii de decizie de la CNI mi s-a comunicat că această companie a statului român nu va mai derula în următorii ani programe de modernizare a bazelor existente, prioritate fiind doar cele pentru Euro 2020”, a conchis Adrian Chesnoiu.

Print Friendly, PDF & Email

ADMINISTRAŢIE

Şcoli, grădiniţe şi străzi din Piatra-Olt, modernizate în cadrul unui amplu proiect finanţat cu bani europeni

Publicat

în

Au început lucrările de modernizare prevăzute în cadrul proiectului “Îmbunătățirea calității vieții populației prin modernizarea instituțiilor de învățământ și sociale și a infrastructurii în Orașul Piatra-Olt”, proiect în valoare de 4 milioane euro, fonduri europene.

Potrivit primarului Nicuşor Rada, proiectul este finanțat în cadrul Programului Operațional Regional și prevede modernizarea unităților de învățământ de la Școala Gimnazială Piatra, construirea unei o săli de sport, teren de sport cu gazon sintetic și loc de joacă.

De asemenea, Școala și Grădinița Criva își vor schimba destinația în spații cu caracter social, urmând a fi înființate un Centru de Informare și un Centru de Incluziune.


O investiție importantă în cadrul acestui proiect o reprezintă modernizarea străzilor Victoriei și Pietrei, din Gara Piatra-Olt până la intersecția cu DN 64, urmând a fi realizate trotuare, pistă de biciclete, șanțuri betonate și podețe pentru accesul la proprietăți.

Tot la acest capitol se va moderniza și strada Depozitelor, aici urmând a fi înlocuit tot sistemul rutier, se va reface sistemul de colectare a apei uzate și vor fi realizate rigole carosabile.

CITEŞTE ŞI: FOTO | Şcoala Bistriţa Nouă din Piatra-Olt, reabilitată, modernizată şi dotată de primărie. Primarul anunţă noi investiţii


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Caracal: Copacii uscaţi din Parcul Poroineanu au fost transformaţi în sculpturi

Publicat

în

Proiectul inițiat de Primăria Municipiului Caracal de recuperare a arborilor uscați din Parcul Constantin Poroineanu a prins viață.

Cei cinci sculptori invitați să pună în valoare 10 copaci uscați din parc au finalizat lucrările, vineri seară.

„Adevărate opere de arhitectură peisagistică au luat locul vechilor copaci gata să se prabușească. ​Sculpturile au fost efectuate în firidă (în interiorul arborelui) pentru a fi mai bine protejate”, anunță reprezentanții Primăriei Caracal.


Cei cinci sculptori participanți sunt: Gabi Rizea (Craiova)- Fata din plop, Micul Înger; Ioan Ungur (Târgu Mureș)- Ileana Cosânzeana, Fetița cu flori; Gabriel Pătrașc (Ilfov)- Fata verde, Metamorfoză; Viorel Rădăcină( Brașov)- Cunoaștere, Rugăciune; Adrian Voican (Vâlcea)- Îmbrățișare, Spirit de copac.

CITEȘTE ȘI: DOLJ: Lucrările de restaurare a culelor din Brabova și Cernătești, aproape de final. Ce alte investiții a mai anunțat președintele CJ

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ADMINISTRAŢIE

Slatina | Ultimele informaţii despre reabilitarea străzii Piteşti. Se aşterne primul strat de asfalt (VIDEO&FOTO)

Publicat

în

Traficul rutier urmează să se reia în condiţii normal pe strada Piteşti din Slatina, tronsonul dintre sensurile giratorii de la magazinul Dedeman şi până la Hanul Cireaşov.

Constructorul a început asfaltarea, la ora transmiterii acestei ştiri fiind aplicat primul strat pe acest tronson.

În prezent, şoferii care vin dinspre strada Cireaşov şi dinspre comuna Valea Mare trebuie să ocoloească pe următoarea rută: strada Prelungirea Piteşti – strada Grigore Alexandrescu – strada Carol I – strada Oituz.


Proiectul Primăriei Slatina vizează străzile Constantin Brâncoveanu, Oituz şi Piteşti, care preiau traficul greu din oraş.

Investiția depășește 35 de milioane de lei, fondurile fiind alocate din bugetul local. Autoritățile au inclus în proiect lucrări ample de modernizare, care presupun refacerea totală a carosabilului, dar și consolidarea zidului de sprijin al străzii Oituz și pasarele pietonale.

CITEŞTE ŞI: ANGAJĂRI la Jandarmerie. Sunt scoase la concurs 700 de locuri, din SURSĂ EXTERNĂ, iar înscrierile încep mâine


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.