AcasăADMINISTRAŢIESchimbări în acţionariatul Companiei de Apă Olt. Primăria Caracal a luat 20%...

Schimbări în acţionariatul Companiei de Apă Olt. Primăria Caracal a luat 20% din acţiuni

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Primăria Caracal a achiziţionat aproximativ 20% din acţiunile Companiei de Apă Olt, devenind după Primăria Slatina, cel mai mare acţionar al societăţii.

Administratorul public al municipiului Caracal, Adrian Chesnoiu, a declarat în cadrul emisiunii „Reporter 24” de pe Olt Tv, că s-a luat această decizie pentru ca fosta capitală a judeţului Romanaţi să beneficieze de şi mai multe investiţii privind extinderea şi modernizarea reţelelor de apă şi canal.

„Sub administraţia actuală, în primăvara acestui an, s-a luat decizia în Consiliul Local să se achiziţioneze aproximativ 20% din acţiunile Companiei de Apă Olt, ceea ce face ca municipiul nostru să fie al doilea cel mai mare acţionar din cadrul CAO. Evident că acest lucru se va transpune, în viitor, în programe de investiţii, ţinând cont de faptul că această companie este un profitabilă şi poate plăti dividente în fiecare an. Toate aceste dividente, cel puţin la Caracal, intenţionăm să le ducem în dezvoltarea infrastructurii. Gândiţi-vă că, la nivelul municipiului Caracal, infrastructura de apă şi canal, acolo unde există, este mai veche de 70 de ani”, a explicat, Adrian Chesnoiu.

La aproximativ 50 de milioane se ridică valoarea investiţiilor ce vor fi derulate în Caracal de Compania de Apă Olt, în cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Olt, în perioada 2014 – 2020”.

„La nivelul municipiului Caracal este în derulare un proiect, parte a acelui program pe fonduri europene implementat de Compania de Apă Olt, de 240 de milioane de euro, pe întreg judeţul. Componenta ce revine municipiului Caracal este de 50 de milioane de euro. Suntem în contact permanent cu cei din conducerea CAO şi documentaţia pe pentru scoaterea la licitaţie a lotului aferent municipiului Caracal este transmis la ANAP. Probabil că se analizează şi apoi va fi scoasă întreaga documentaţie pe SICAP pentru licitaţia publică”, a mai declarat Chesnoiu.

Cei peste 240 de milioane de euro vor merge în Slatina şi alte 24 de localităţi. De acest proiect vor beneficia, pe lângă Slatina, localităţile: Caracal, Corabia, Balş, Potcoava, Scorniceşti, Drăgăneşti, Dăneasa, Băbiciu, Gostavăţu, Scărişoara, Fărcaşele, Dobrosloveni, Izbiceni, Giuvărăşti, Bălteni, Perieţi, Schitu, Rusăneşti, Piatra-Olt, Găneasa, Tia Mare, Şerbăneşti, Crâmpoia şi Vişina.

 

- Publicitate-spot_img

Cautimasina.ro

- Publicitate-spot_img

Ziaristi.ro

- Publicitate-spot_img
Ionut Jifcu
Ionut Jifcu
Are peste 16 ani de experienţă în presă, perioadă în care a acoperit cele mai diverse domenii, de la eveniment la politică, şi în care a văzut tot ce se putea vedea. A bifat colaborări cu Mediafax sau Realitatea PLUS, iar de curând experimentează ce înseamnă realizarea de emisiuni TV. Ne promite, însă, că prima sa dragoste - presa scrisă - n-o va lăsa niciodată
- Parteneriat -spot_img
- Ştirea ta -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Parteneriat -spot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri