Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Reţelele de apă şi canal din Scorniceşti, modernizate şi extinse cu fonduri europene. Contract semnat

Publicat

în

Compania de Apă Olt a semnat, în data de 22.01.2021, Contractul de Lucrări „Îmbunătățirea facilităților de tratare apă potabilă și extinderea rețelelor de apă și canalizare în aglomerarea Scornicești”, din cadrul proiectului cu finanţare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt, în perioada 2014-2020”. Prin acest proiect, rețeaua de alimentare cu apă din orașul Scornicești se va extinde cu 20,1 kilometri, iar rețeaua de canalizare cu 20,7 kilometri.

Potrivit unui comunicat remis de Compania de Apă, se vor introduce rețele de apă pe străzile Giurgiului, Zambilelor, AI Cuza, Văii, Școlii, Paltinului, Peneș Curcanu, Morii, Poștașului, Brutăriei – sat Jitaru, pe strada Mărgineni- sat Mărgineni și în Mogoșești.

Rețeaua de canalizare se va extinde pe Bulevardul Muncii și pe străzile Giurgiului, Coastei, Poștașului, Morii, Peneș Curcanu, Paltinului, Școlii, Văii, Zambilelor- sat Jitaru, Teiuș, Rușciori, Pișcani și Mărgineni.

Contractul de lucrari a fost atribuit, în urma unei licitații publice deschise Asocierii S.C.CARMIN POPSTAR PROD SRL & SC ELSACO ELECTRONIC SRL & SC DAFICOM CONSTRUCT INSTAL SRL cu SC CARMIN POPSTAR PROD SRL lider de asociere.

Valoarea contractului este de 27.280.915,85 lei fără TVA, din care, conform schemei de finanțare, 85% reprezintă finanțare nerambursabilă de la Uniunea Europeana și 13% constituie co-finantare națională și 2% constituie co-finanțare Buget Local. Durata de execuție a contractului este de 38 luni.

Acesta este unul din cele 26 de contracte de lucrări din cadrul proiectului „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată din județul Olt în perioada 2014 – 2020″, cu o valoare totală eligibilă de 1.147.116.622,49 lei fără TVA.

„Așa cum le-am promis locuitorilor orașului Scornicești, continuăm să modernizăm și să extindem infrastructura de apă și canalizare pentru că vrem să le oferim apă de cea mai bună calitate și să le îmbunățim calitatea vieții. Compania de Apă Olt este parte din această comunitate, așa că ne implicăm în dezvoltarea ei”, a declarat Cătălin Ușurelu, director general Compania de Apă Olt.

Compania de Apă Olt a mai făcut investiții în modernizarea și extinderea infrastructurii de apă și apă uzată din orașul Scornicești. În cadrul Proiectului ”Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în judeul Olt” , derulat cu fonduri europene nerambursabile, prin POS Mediu 2007-2013, a fost extinsă cu 18,5 kilometri rețeua de apă, cu 6,3 kilometri rețeaua de canalizare și au fost construite două rezervoare de apă noi în Șuica și Constantinești.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Consiliul Județean Dolj a încheiat contract cu o firmă care va întocmi un plan pentru dezvoltarea județului

Publicat

în

Dezvoltarea județului Dolj, în perioada 2021-2027, se va face conform unui plan întocmit de o firmă specializată în acest sens, un contract fiind semnat joi între specialiști și reprezentanții Consiliului Județean Dolj.  

Potrivit președintelui CJ Dolj, Cosmin Vasile, în funcție de strategia pe care specialiștii o vor realiza, managementul Consiliului Județean va aplica măsurile cele mai potrivite pentru creșterea nivelului de trai la nivel de județ.

„Se vor realiza investiții în obiective specifice și se va alinia tendințelor în administrație din statele dezvoltate ale Uniunii Europene. Concret, vom cunoaște mai bine care sunt problemele județului și cum să facem să le soluționăm, urmărind dezvoltarea economică a zonei și îmbunătățirea vieții fiecăruia dintre noi. Principiile strategiei vor fi orientate către inovare, creștere și specializare inteligentă și abordare smart. Cetățeanul va avea acces mai ușor la informații, prin digitalizarea relației cu publicul. În plus, 22 dintre angajații Consiliului Județean Dolj vor fi instruiți să aplice această strategie în activitățile curente din cadrul instituției”, a spus Cosmin Vasile.

Planul de management urmează să fie realizat cu ajutorul unei finanțări din fonduri europene pentru dezvoltarea capacității administrative.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ADMINISTRAŢIE

CJ Olt, proiect pentru colectarea selectivă a deşeurilor, în tot judeţul

Publicat

în

Consiliul Judeţean Olt vizează implementarea unui proiect privind colectarea selectivă a deşeurilor în judeţ.

Un prim pas a fost făcut, joi, când a fost aprobat Planul Județean de Gestionare a Deșeurilor pentru Județul Olt 2020-2025.

Proiectul privind colectarea selectivă a deşeurilor în judeţul Olt va fi implementat cu fonduri europene.

„Este o procedură, un pas în demersul nostru de a relua acest proiect de a avea colectare selectivă a deşeurilor în întreg judeţul”, a declarat preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu.

Din luna martie 2019, a devenit operaţională halda ecologică de deşeuri de la Bălteni, unde sunt depozitate gunoaiele din toate orașele, dar și din comunele Slătioara, Strejești, Cârlogani, Pleșoiu, Valea Mare, Curtișoara, Bârza și Bobicești. Gunoiul este colectat şi transportat de operatorii existenţi din aceste localităţi, până când CJ Olt va desemna în urma licitaţiei un nou operator unic pentru tot judeţul. Halda ecologică de la Bălteni este operată de asocierea Salubris şi Clean Prest Activ.

 

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ADMINISTRAŢIE

Clădire din Slatina care găzduieşte mai multe instituţii medicale, reabilitată. Când ar putea demara proiectul CJ Olt

Publicat

în

Preşedintele CJ Olt, Marius Oprescu, o vorbit despre posibilitatea ca proiectul de reabilitare a clădirii Policlinicii Vechi din Slatina să fie finanţat, în acest an.

Oprescu spune că totul depinde de alocarea bugetară care va fi făcută de la Guvern către forul judeţean.

„În ceea ce priveşte reabilitarea termică, noi avem un studiu de fezabilitate făcut. Aşteptăm să vădem dacă bugetul de anul acesta, în urma aprobării de către Guvern, ne va permite să scoatem la licitaţie acea lucrare care, bineînţelesc, cred că va fi multianuală. Este o sumă destul de mare, de peste 10 milioane de lei şi din acest motiv nu o putem face într-un singur an”, a afirmat preşedintele CJ Olt.

Între timp, în cadrul şedinţei de joi a CJ Olt, aleşii au aprobat un proiect prin care mai multe spaţii din imobilul respectiv au fost scoase la închiriere, procedura fiind prevăzută în Codul administrativ.

„Astăzi am avut pe ordinea de zi un proiect de închiriere a acelor spaţii din clădirea Policlinicii Vechi. Acele spaţii puteam să le dăm, altătdată, în folosinţă gratuită sau în comodat către istituţii publice sau către servicii de utilitate publică să le folosească, dar din păcate, o dată cu noul Cod administrativ, aceste aceste spaţii trebuie închiriate. Astăzi am făcut o procedură de închiriere către servicii publice care îşi desfăşoară activitatea în acea clădire şi cărora le-a expirat contractul”, a declarat Marius Oprescu.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.