Connect with us

ADMINISTRAŢIE

Olt | Iluminat public cu LED, în comuna Brebeni

Publicat

în

Administraţia locală din comuna Brebeni implementează un proiect cu finanţare europeană, prin Administraţia Fondului de Mediu (AFM), ce vizează modernizarea iluminatului public din localitate.

Proiectul „Reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin eficientizarea sistemului de iluminat public în comuna Brebeni, judeţul Olt” are o valoare totală de 492,898 lei, din care 84%, adică 414.034 lei, reprezintă finanţarea nerambursabilă decontată de AFM.

Este vorba despre 255 de spoturi cu iluminat LED ce vor fi montate pe străzile localităţii aflate în apropierea municipiului Slatina.


Pe lângă reducerea poluării, iluminatul LED reduce şi consumul de energie electică, astfel că presiunea de pe bugetul local al comunei Brebeni va mai scădea.

CITEŞTE ŞI: FOTO: Copiii din Brebeni au primit cadouri de ziua lor

Print Friendly, PDF & Email

ADMINISTRAŢIE

Noi fonduri europene prin programe transfrontaliere, atrase în Olt. Ce proiecte pregăteşte CJ

Publicat

în

Consiliul Judeţean Olt pregăteşte documentaţia pentru a accesa fonduri europene şi în perioada 2021-2027.

Şefa Serviciului Dezvoltare Regională din cadrul CJ Olt, Dana Lungu, a declarat că forul judeţean va accesa fonduri europene şi în următorul program transfrontalier România-Bulgaria, care se desfăşoară în perioada 2021-2027.

„Consiliul Judeţean Olt deja studiază noile documente pentru perioada de programare 2021-2027. Programul InterReg 6A România-Bulgaria, finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru perioada 2021-2027, îşi propune dezvoltarea zonei de graniţă româno-bulgară. Aprobarea acestui program operaţional se estimează a fi finalizată până la sfârşitul anului 2021. Există în acest document de programare patru mari domenii în cadrul cărora vor fi lansate apeluri de proiecte şi beneficiarii vor putea depune proiecte pentru obţinerea finanţărilor nerambursabile”, a declarat Dana Lungu.


CITEŞTE ŞI: Vicepreşedintele CJ Olt, Ionuţ Ivan: MFE întârzie nejustificat tot ce înseamnă proiecte pentru accesarea de fonduri europene

Primul domeniu important din acest document de programare îl reprezintă conectivitatea. Regiunea transfrontalieră va fi conectată prin proiecte strategice cu un ridicat impact transfrontalier şi cu accent pe obiectivele Green Deal. Principalele domenii în cadrul acestui filon vor fi navigabilitatea, porturile, eliminarea legăturilor lipsă şi a obstacolelor administrative, îmbunătăţirea conectivităţii prin modernizarea căilor rutiere, inclusiv prin posibile noi poduri peste Dunăre.

Al doilea domeniu mare este O Europă mai aproape de cetăţeni. Va fi elaborată o strategie teritorială care va aborda şi va promova într-o manieră integrată o multitudine de domenii: turism, patrimoniu cultural şi natural, infrastructură de turism, accesibilitate, domeniul HORECA şi al IMM-urilor.


Al treilea mare domeniu în cadrul căruia se vor acorda granturi îl reprezintă Tranziţia ecologică spre emisii reduse de carbon. Schimbările climatice reprezintă o preocupare actuală şi pentru a împiedica agravarea situaţiei trebuie promovate măsuri pentru a reduce semnificativ emisiile de gaze cu efect de seră şi pentru a ne adapta la schimbările care au loc acum şi în viitor pentru a evita daunele produse. Se vor sprijini acţiuni de atenuare şi adaptare la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor de evenimente naturale periculoase şi riscurilor legate de activităţile umane şi promovarea rezistenţei la dezastre.

„În cadrul acestui domeniu, cu siguranţă vom putea depune împreună proiecte care vor avea ca obiectiv îmbunătăţirea capacităţii de răspuns în situaţii de dezastre naturale”, a mai spus Dana Lungu.

Al patrulea domeniu îl reprezintă O Europă mai socială şi mai incluzivă. Se va pune accent pe creşterea accesului la educaţie şi formare, ţinând cont de specificul zonei transfrontaliere. În cadrul programului se va acorda sprijini pentru a se îmbunătăţi accesul şi participarea la educaţie şi pentru a sprijini învăţarea pe tot parcursul vieţii, în perspectiva zonei transfrontaliere, pentru a depăşi barierele lingvistice şi administrative care au impact asupra calităţii şi adaptabilităţii forţei de muncă, de ambele părţi ale frontierei.

CITEŞTE ŞI: Valul 4 al pandemiei. Spitalele nu au nici acum medicamente pentru tratarea bolnaviilor, susţine preşedintele CJ Olt

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ADMINISTRAŢIE

FOTO. A început asfaltarea străzii Vintilă Vodă din Slatina. Traficul este în continuare blocat

Publicat

în

Societatea care execută lucrările de înlocuire a rețelei de apă de pe strada Vintilă Vodă din Slatina, în cadrul unui proiect finanțat cu fonduri europene, a început asfaltarea arterei de circulație, după finalizarea investiției.

Muncitorii au aplicat deja un prim strat de material bituminos.

Lucrările desfăşurate la reţeaua de apă şi canal de pe strada Vintilă Vodă din Slatina au fost finalizate, de săptămâna trecută.


Lucrările de reabilitare a conductei principale de distribuție apă potabilă de pe strada Vintilă Vodă din municipiul Slatina, investiție realizată de Compania de Apă Olt în cadrul proiectului cu finanțare europeană „Dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată în județul Olt în perioada 2014 – 2020″, au fost finalizate.

Lucrări executate:

Extindere conducta de aducţiune SP Bălcescu Crişan: aducţiune str. Vintilă Vodă pe 3.7 km,


Reabilitare/deviere reaţea de distributie – L=479m,

Construirea de cămine de vane și branşamente.

Traficul rutier este în continuare blocat pe strada Vintilă Vodă, şoferii ocolind pe strada Ghiocei, strada Vederii şi pe bulevardul Nicolae Titulescu.

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

CRAIOVA: Piața Chiriac redevine funcțională. Lucrările de reabilitare, gata în octombrie

Publicat

în

Piața Chiriac din Craiova va intra în proces de reabilitare, după ce, spun autoritățile locale, au fost efectuate mai multe solicitări în acest sens de către cetățenii care locuiesc în zona respectivă. 

Potrivit primarului Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, lucrările de reabilitare au termen de finalizare luna octombrie a acestui an.

Cei mai mulți dintre cei care își vor vinde produsele în acest spațiu vor fi producători autohtoni.


„La cererea cetățenilor care au domiciliul in apropierea acestei piețe, ea va deveni din nou funcțională, iar tarabele vor fi inchiriate, în special, producătorilor autohtoni”, a precizat Vasilescu.

CITEȘTE ȘI: INTERVIU | Alin Mărăcine, director SC Piețe și Târguri Craiova: „Este greu, cu aceste măsuri, că nu ai predictibilitate, dar chiar și așa am stabilit un plan de investiții pentru anul în curs”

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.