AcasăADMINISTRAŢIEAmenzi pentru craiovenii care nu depun declarația pentru taxa de salubrizare

Amenzi pentru craiovenii care nu depun declarația pentru taxa de salubrizare

spot_img

Craiovenii care nu au depus declarația de impunere pentru taxa de salubrizare mai au la dispoziție câteva zile să facă acest lucru, termenul limită fiind 30 august, iar în caz contrar vor fi amendați. 

- Publicitate -

Potrivit reprezentanților Primăriei Craiova, nedepunerea declarațiilor de impunere pentru stabilirea taxei speciale de salubrizare, dă dreptul Direcției Impozite și Taxe să „procedeze la impunerea din oficiu a taxei speciale de salubrizare. Astfel, obligația de plată se va stabili din oficiu, pentru fiecare imobil deținut/utilizat și nedeclarat pentru un număr de 3 persoane”.

Cei care nu achită taxa până la primul termen, respectiv 30 august, pentru iulie, iar pentru restul lunilor rămase din an, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care s-a prestat serviciul de salubrizare, datorează, „începând cu ziua următoare scadenței, accesorii în cuantum de 1% pe lună sau fracție de lună de întârziere până la data plăţii”, mai spun autoritățile.


Nedepunerea declarațiilor sau depunerea lor peste termen nu se lasă doar cu o stabilire din oficiu a numărului de persoane, ci și cu amendă.

Astfel, craiovenii riscă amenzi cuprinse între  77 de lei și 307 lei.

„Constatarea contravențiilor și aplicarea sacțiunilor se fac de către primar și persoane împuternicite din cadrul autorității publice locale, începând cu data de 31.08.2021”, informează Primăria Craiova.


CITEȘTE ȘI: Vin cele 16 autobuze electrice la Craiova. Anunţul făcut de firma care le livrează

- Publicitate-spot_img
Octavia Hantea
Octavia Hantea
Cu experienţă jurnalistică acumulată, în decursul anilor, în Gorj şi Dolj, Octavia reuşeşte să surprindă în continuare cu materialele sale, ştirile la obiect, comentariile tăioase, reportajele şi interviurile deosebite
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
- Publicitate -spot_img
Partenerispot_img
25,220FaniÎmi place
6,503CititoriConectați-vă
5,245CititoriConectați-vă
1,200CititoriConectați-vă
1,860AbonațiAbonați-vă
De Citit
Alte Știri