Connect with us

ACTUAL

Zi liberă pentru vaccinare. Elevii și studenți nu merg la cursuri

Publicat

în

Propunerea legislativă prin care persoanele care se vaccinează împotriva Covid-19 beneficiază, la cerere, de câte o zi liberă plătită, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, a fost adoptată marți în Plenul Camerei Deputaţilor. În cazul elevilor şi studenţilor este vorba de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare. 

Au votat “pentru” aprobarea proiectului 263 de deputaţi, 30 au votat “împotrivă”, iar 4 s-au abţinut, scrie Digi 24.

Proiectul menţionează că persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 urmează să beneficieze, la cerere, de o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, respectiv de o zi în care sunt scutiţi de frecventarea cursurilor şcolare, în cazul elevilor şi studenţilor.


“Persoanele care se vaccinează împotriva COVID-19 beneficiază, la cerere, de următoarele drepturi: câte o zi liberă plătită, care nu se include în durata concediului de odihnă, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul angajaţilor din sistemul public şi privat, câte o zi de scutire pentru frecventarea cursurilor, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul elevilor şi studenţilor, câte o zi de permisie, pentru fiecare doză de vaccin efectuată, în cazul cadrelor militare în activitate şi a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti”, se arată în proiectul de lege.

Potrivit textului, drepturile persoanelor prevăzute la articolul de mai sus se acordă pe baza adeverinţei de vaccinare eliberată potrivit legii.

“Beneficiază de aceste drepturi şi unul dintre părinţi sau reprezentantul legal al copilului cu vârsta de până la 18 ani, precum şi al persoanei cu dizabilităţi cu vârsta de până la 26 de ani, în ziua vaccinării copilului, respectiv a persoanei cu dizabilităţi”, se mai arată în proiect.


Aceste dispoziţii legale nu se aplică în situaţia în care persoanele sunt vaccinate la locul de muncă prin grija angajatorului.

“Pentru a nu afecta semnificativ activitatea angajatorului, angajaţii au obligaţia de a informa angajatorul cu privire la opţiunile de programare ale zilelor libere pe care urmează să le solicite în temeiul prezentului articol, în vederea asigurării în condiţii optime a funcţionării activităţii acestuia”, arată textul.

Proiectul de lege a fost respins de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Decembrie, termen reconfirmat pentru deschiderea primului tronson al Drumului Expres

Publicat

în

În luna decembrie se va putea circula pe Tronsonul 2 al Drumului Expres Craiova-Piteşti, confirmă primarul Balşului Cătălin Rotea.

Cătălin Rotea spune că firma constructoare este înaintea calendarului cu lucrările şi că este o chestiune de luni până când traficul greu va ocoli Balşul.

„Din discuţiile pe care le-am avut săptămâna trecută, rămâne valabilă acestea chestiune cu luna decembrie. Că va fi martie, ei tot sunt cu lucrările înainte pe acest tronson. Eu sper să fie luna decembrie, pentru oraş ar fi un lucru extraordinar, pentru traficul din oraşul Balş. Ultimele discuţii, sper asta conducea. Dar, că n-o fi decembrie şi o fi februarie sau martie, în funcţie de vreme, tot o să avem centură ocolitoare”, a explicat Rotea.


Proiectul “Drum Expres Craiova-Pitești” prevede construirea până la sfârșitul anului 2023 a 121,185 km de drum expres ( 2X2), 10 intersecții rutiere, 75 de poduri și pasaje, 25 de intersecții, 15 poduri/pasaje la noduri rutiere/ drumuri de legătură, 8,85 drumuri de legătură.

Rezultatele așteptate ale proiectului sunt:

construirea a 121,185 km de drum expres;


crearea unei comunicații moderne între Craiova și Pitești, făcând astfel conexiunea cu autostrada București-Pitești și în viitor cu autostrada Pitești-Sibiu;

îmbunătățirea fluxului de trafic pe DN65, în special prin deturnarea traficului de tranzit pe ruta expresă cu 2×2 benzi și, de asemenea reducerea traficului în orașe care în prezent sunt traversate de drumul național DN65.

reducerea numărului de accidente prin crearea unui sistem de transport rutier mai sigur în comparație cu situația infrastructurii rutiere existente,care asigură legătura dintre Craiova – Pitești;

Prezentul proiect contribuie la atingerea principalului rezultat urmărit în promovarea investițiilor prevăzute în cadrul OS2.1.-reducerea timpului mediu de călătorie.

Valoarea totală a  proiectului este de 5.511.537.531,93 lei și este finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 75% contribuția Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională-3.510.498.252,58 lei, 25% contribuția proprie– 1.170.166.084,15 lei, restul de 830.873.195,20 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

CITEŞTE ŞI: VIDEO | Noi imagini din zona podului peste râul Olteţ, tronson al Drumului Expres Craiova-Pitești

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Percheziții la locuințele a doi bărbați din Dolj acuzați de tâlhărie

Publicat

în

Doi tineri din județul Dolj, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie, au fost reținuți de către polițiști, în urma unor percheziții efectuate marți la locuințele acestora. 

Unul dintre bărbați este din Pielești, celălalt din Craiova, ambii fiind acuzați că în seara zilei de 10 octombrie au lovit un tânăr în vârstă de 18 ani, pe o stradă din Craiova, și i-au furat portofelul și o pereche de căști.

„În urma perchezițiilor efectuate de polițiști, au fost depistați un tânăr de 27 de ani, din Craiova și un bărbat de 31 de ani, din comuna Pielești, bănuiţi că la data de 10 octombrie a.c., în timp ce se aflau pe strada Mareșal Alexandru Averescu, din Craiova, ar fi agresat fizic un tânăr de 18 ani, din Craiova, căruia i-ar fi sustras ulterior un portofel și o pereche de căști, cauzându-i un prejudiciu de aproximativ 650 de lei”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.


Cei doi bărbați au fost reținuți, iar miercuri urmează să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare prevetivă.

CITEȘTE ȘI: Consilier din cadrul Ministerului Dezvoltării, reținut de DNA pentru luare de mită

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Mafia lemnului cu ramificaţii în Teleorman, Dâmboviţa şi Argeş, destructurată de poliţişti. Patru persoane, reţinute

Publicat

în

Patru persoane cu vârste cuprinse între 39 şi 59 de ani, din Teleorman, Dâmboviţa şi Argeş, au fost reţinute de poliţiştii din Teleorman, în urma unor percheziţii desfăşurate într-un dosar privind tăierea fără drept de arbori.

14 percheziţii au fost desfăşurate, luni,  în județele Teleorman, Dâmbovița și Argeș. Şapte mandate de aducere au fost puse în executare.

Anchetatorii susţin că patru persoane sunt bănuite de comiterea, în formă continuată, a infracţiunilor de folosire a dispozitivelor speciale de marcat, fără drept sau cu nerespectarea reglementărilor specifice, complicitate la tăiere fără drept de arbori din fondul forestier naţional, indiferent de forma de proprietate, fals intelectual şi uz de fals.


„În urma activităților desfășurate, la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman, a fost dispusă reţinerea, pentru 24 de ore, față de 4 persoane, cu vârste cuprinse între 39 și 59 de ani, cu domiciliile în județele Teleorman, Dâmbovița și Argeș. În urma perchezițiilor domiciliare, au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, înscrisuri, telefoane mobile și suporturi de stocare a datelor informatice”, transmite IPJ Teleorman.

Persoanele bănuite urmează a fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Roșiori de Vede, cu propunere de dispunere a unor măsuri preventive.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română.


La acțiune, au participat polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice și luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale din Dâmbovița și polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Argeș.

CITEŞTE ŞI: Motociclist din Olt, impact cu un TIR în fața Aeroportului Internațional Craiova

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.