Connect with us

ACTUAL

VIDEO. Spitalul Slatina, cuprins de incendiu. Exerciţiu al pompierilor olteni pentru cum ar reacţiona unitatea medicală

Publicat

în

Un exercițiu cu forțe în teren a fost desfășurat, miercuri, de pompierii olteni, la Spitalul Județean de Urgență Slatina.

Conform scenariului, la un cabinet de consultații de la etajul patru al Spitalului, unde își desfășoară activitatea secțiile ORL și oftalmologie, izbucnește un incendiu, la un sistem de calcul.

Personalul anunță evenimentul la Numărul Unic 112 și asigură prima intervenție, până la sosirea echipajelor specializate, concomitent cu evacuarea pacienților și personalului celor două secții.


La sosirea pompierilor, care s-au deplasat la locul evenimentului cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autospecială pentru intervenție și salvare de la înălțime și o autospecială pentru victime multiple, etajul patru al clădirii era inundat cu fum. Din datele furnizate de personalul cu atribuții în organizarea intervenției pe locul de muncă, o persoană a fost surprinsă pe holul clădirii, posibil intoxicată cu fum. Au fost constituite sectoare de intervenție, concomitent cu căutarea și salvarea persoanei expuse la fum.

„Principalele obiective ale exercițiului au fost: verificare modului de organizare a evacuării și a primei intervenții, de către personalul de pe locul de muncă, antrenarea personalului din serviciile profesioniste și a personalului de pe locul de muncă și verificarea traseelor și zonelor de amplasare a tehnicii de intervenție, în cazul producerii unui incendiu”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.

Print Friendly, PDF & Email

ACTUAL

Mesajul premierului pentru ministerele care au cerut bani și nu i-au cheltuit în primele șase luni

Publicat

în

Ministerele care nu au cheltuit, în primul semestru, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide că execuţia bugetară se va îmbunătăţi în următoarele 6 luni, a transmis, luni, prim-ministrul Florin Cîţu.

„Cum am promis, rectificarea bugetară începe cu o analiză a execuţiei bugetare pentru fiecare minister în parte. Articolul 56 (1) – Până la data de 25 iulie 2021, ordonatorii principali de credite ai bugetului de stat şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate pentru bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate transmit la Ministerul Finanţelor o analiză a execuţiei bugetare pe primele 6 luni faţă de programul semestrului I stabilit prin repartizarea pe trimestre, potrivit prevederilor articolului 48 din Legea nr. 500/2002, cu modificările şi completările ulterioare. (2) – Pe baza analizei prevăzute la alineat (1), la prima rectificare bugetară din anul 2021 se pot ajusta bugetele ordonatorilor principali de credite cu suma reprezentând diferenţa dintre programul semestrului I şi execuţia bugetară pe primele 6 luni. Rezultatele analizei execuţiei bugetare, analiză care nu are legatură cu protocolul, vor fi prezentate public. Ministerele care nu au cheltuit, în primele 6 luni, banii pe care i-au cerut trebuie să vină cu argumente solide, să îmi ofere asigurări că execuţia bugetară se va îmbunătăţi în următoarele 6 luni”, a scris Florin Cîţu pe pagina sa de Facebook.

Deficitul bugetar de anul acesta este cel asumat la începutul anului sau chiar mai mic, arată premierul.


CITEȘTE ȘI: Deputat PSD: Pentru a produce 1 leu România s-a împrumutat 2 lei și 14 bani

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Impact între două mașini, în Craiova. Un bărbat a ajuns la spital

Publicat

în

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din Dăbuleni, județul Dolj, a ajuns la spital, luni, după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier. 

Evenimentul a avut loc pe strada Câmpia Islaz din Craiova.

Potrivit IPJ Dolj, un autoturism condus de un tânăr de 19 ani, din Calafat, pe strada Câmpia Islaz din Craiova, la intersecţia cu strada Bibescu, a intrat în coliziune cu o mașină la volanul căreia se afla un bărbat în vârstă de 62 de ani, din Dăbuleni.


În urma impactului, un bărbat de 37 de ani, din Dăbuleni, pasager dreapta faţă în autoturismul condus de șoferul în vârstă de 62 de ani, a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

„Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ. În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă iar cercetările sunt continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.

CITEȘTE ȘI: FOTO&VIDEO. GRAV accident în judeţul Olt. Trei persoane au murit, după impactul dintre un TIR şi un autoturism


Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri

ACTUAL

Bărbat găsit împușcat în curtea casei

Publicat

în

Un bărbat a fost găsit decedat, luni, în curtea locuinţei sale din localitatea Spătăreasa, judeţul Vrancea, pe cadavru fiind observată o plagă produsă prin împuşcare.

“Dispeceratul (…) a fost sesizat cu privire la faptul că în comuna Ciorăşti, sat Spătăreasa, un bărbat a fost găsit decedat în curtea locuinţei sale. Poliţiştii s-au deplasat imediat la faţa locului, stabilind că este vorba despre un bărbat de 46 de ani, din localitate, care prezenta o plagă prin împuşcare”, se arată într-un comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Vrancea, scrie Agerpres.


Conform sursei citate, decesul a fost constatat de echipajul de la Serviciul de Ambulanţă judeţean deplasat la faţa locului.

O echipă operativă din cadrul IPJ Vrancea efectuează cercetarea la faţa locului. Cadavrul bărbatului a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzei morţii.

“Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă”, au precizat reprezentanţii IPJ Vrancea.


CITEȘTE ȘI: Un primar s-a sinucis. A fost găsit împuşcat

Print Friendly, PDF & Email
Mai multe știri
Advertisement

Toate ştirile pe Facebook

Arhiva articole

Trending

Proiect co-finanțat din Programul Operațional Capital Uman 2014-2020
Finanțat prin Proiectul „Dezvoltare antreprenorială în sprijinul comunității din regiunea Sud-Vest Oltenia" (POCU/82/3/7/107279)
Copyright © 2021 JFK Media&More.