Poliţiştii doljeni de la rutieră, ordine publică și transporturi desfăşoară miercuri și joi acţiuni de prevenire în sistem integrat, pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Astfel, miercuri dimineață, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier, Biroului Rutier Craiova, Serviciului Ordine Publică, Secţiei 3 Poliţie Craiova şi Secţiei Regionale Poliţie Transporturi Craiova au desfăşurat o astfel de acțiune în zona Aeroportului Craiova.
„Scopul poliţiştilor prezenţi în teren nu este acela de a aplica sancţiuni contravenţionale, ci de a determina cetăţenii să conştientizeze necesitatea respectării prevederilor legale pentru siguranţa rutieră şi pentru un climat optim de ordine şi siguranţă publică. În urma acţiunii desfăşurate, poliţiştii au aplicat 10 sancţiuni contravenţionale, din care 8 conform OUG 195/2002 şi 2 conform Legii 38/2003”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Dolj, Mihaela Sadoveanu.
Un șofer din Pielești a fost amendat, în cadrul acțiunii de miercuri, din cauza vitezei. Acesta circula cu un autoturism având o viteză de deplasare de 92 km/h.